Firul roșu poate fi văzut în ziua de azi la oricine pe mână, însă nu multă lume știe ce înseamnă. Sunt multe legende care se perindă în jurul semnificației acestui fir roșu, însă puțini știu ce simbolizează cu adevărat.

Tradiția de a purta firul roșu se transmite din generație în generație pentru a proteja de deochi, blesteme, dar și de alte rele.

Rădăcinile acestei tradiții se trag tocmai din Israel, de la înțelepții cabaliști, unde legenda spune că simbolul acestui fir este legat de mama întregii omeniri, Rahil.

Rahil a fost întruchiparea frumuseții și a iubirii, iar cabaliștii au fost cei care au atribuit firului roșu o forță specială. Fiecare națiune are propriile legende despre semnificația firului roșu.

Elementul comun care se regaseste in toate culturile il reprezinta puterea uimitoare care protejează și apără de rele. Roșul se consideră a fi cea mai puternică culoare energetică pentru că este protejat de planeta Marte, considerată a fi o planetă puternică și protectoare.

Firele pe care le purtam la mana trebuie să fie din lână naturală pentru că aceasta are multe proprietăți secrete. Un astfel de fir are efect pozitiv asupra circulației sângelui.

Astfel, legarea acestuia la încheietura mâinii poate accelera vindecarea rănilor, poate înlătura inflamația și poate ușura durerea.

Chiar există o explicație științifică. Lâna este o sursă de electricitate statică care accelerează circulația sângelui și o reglează.

Firul roșu trebuie legat la încheietura mâinii stângi, iar apoi se fac 7 noduri pentru ca patrunderea energiei negative in corpul nostru sa fie impiedicata.

Persoana care îl va lega trebuie să aibă suflet curat și energie puternică și poate fi persoana iubită, o prietenă, sau o rudă apropiată.

Dacă firul este legat corect, atunci acesta este un talisman puternic care vă poate influența destinul, iar dacă acesta s-a rupt înseamnă că te-a protejat de tragedii, îndeplinindu-și misiunea.

Medicii nu cred în puterea ocrotitoare a aței roșii

„Este o superstiție și, atunci când părinții cred foarte mult în aceasta, poate îi ajută psihologic. Nu există nicio explicație științifică în acest sens, din punct de vedere medical.

Noi, medicii, ne bazăm doar pe cercetări științifice, nu pe mituri, cu tot respectul față de tradițiile populare. Dacă există dovezi științifice că un medicament ajută copilului, noi îl recomandăm.

Dar dacă un profesor a spus că a amestecat în ulei 10 tipuri de medicamente și ele sunt miraculoase, noi nu credem. E necesar să ne arate un studiu științific, care demonstrează pe un lot experimental că medicamentul pe care l-a inventat e aprobat la nivel științific și doar atunci vom crede.

Cu părere de rău, mulți părinți nu sunt suficient de informați. 80% din informația de pe internet este scrisă de diletanți. Părintele găsește surse adevărate și mai puțin adevărate, depinde pe care le crede. Noi oferim copiilor și părinților doar acele sfaturi bazate pe dovezi științifice”, a declarat Ala Cojocaru, directoare de program la Centrul de Intervenție Precoce „Voinicel”, potrivit suntparinte.md.