mamaplus

Mituri despre botez în Moldova. Ce tradiții nu mai sunt actuale în ziua de azi

-
//
02.10.2019

Preotul Andrei de la biserica „Sfântul Dumitru” din Chişinău spune că familia care vrea să îşi boteze copilul trebuie să se informeze din surse sigure despre ce urmează să facă şi abia apoi să aleagă o zi în care vor primi taina botezului. În ziua botezului trebuie să aibă certificatul de naştere al copilului, numărul căruia este inclus în registrul bisericii. După ce a fost botezat, la următoarea liturghie copilul este adus la biserică ca să se împărtăşească cu trupul lui Hristos, cu gust de pâine şi vin. Ce alte lucruri trebuie să mai știe părinții, află în continuare.

mamaplus

MITUL 1: ”Dacă facem botez, trebuie neapărat să organizăm și o cumătrie”

Astăzi, moldovenii fac după botez un banchet ca la nuntă, lucru care i se pare exagerat părintelui Andrei. „Cheltuie bani şi cei care organizează banchetul şi cei care vin la el. De aici au de câştigat doar restaurantele. Ceilalţi rămân doar cu chinul şi osânda. Botezul trebuie să fie calm şi simplu, fără de restaurant. Mai sunt alţii că fac botezul anul acesta, dar cumătria la anul, ca să închine colacii. Sunt nişte chestii nereligioase, născociri de ale oamenilor”.

MITUL 2: ”Mamele nu au voie în biserică”

Aşa cum a spus mai sus părintele Andrei, înainte femeile nu veneau după naştere la biserică pentru că industria igienică nu era atât de dezvoltată, iar procesul fiziologic prin care treceau nu le permiteau să iasă nici din curtea casei. Acest lucru nu mai este actual. „Astăzi, industria igienică este atât de dezvoltată încât femeile pot din maternitate să meargă oriunde. De aceea, ele pot veni oricând la biserică şi pot participa la slujbele bisericeşti şi pot să se împărtăşească oricând. Înainte, mama copilului rămânea la uşă deoarece era considerată exclusă din comunitate, fiindcă nu a fost la biserică 40-60 de zile, perioada în care a născut şi a stat cu copilul. Ea nu intra în biserică până preotul nu-l ruga pe Dumnezeu «şi-o învredniceşte de a intra în sfânta ta biserică şi de a se împărtăşi dumnezeieştei taine». Astăzi, femeia poate veni la biserică imediat după naştere şi poate asista la botezul copilului său. Or, rugăciunea aceasta, din alt punct de vedere, ar trebui s-o spunem tuturor celor care nu au frecventat un timp îndelungat biserica. De aceea, cam toţi ar trebui să stea la uşa bisericii ca să fie învredniciţi de Dumnezeu să intre în biserică”, a concluzionat preotul Andrei.

MITUL 3: ”Există un termen fix când trebuie botezat copilul

Se zice că femeile nu au voie să intre în biserică timp de 40 de zile după naștere. Totuși, de la instituirea acestei tradiții, lucrurile s-au mai schimbat. „Înainte, femeia în perioada imediată după naştere nu putea să iasă din curtea casei pentru că nu era dezvoltată industria igienică. De aceea se venea la botez după 40 de zile, atunci când femeia avea situaţia fiziologică suficientă ca să poată veni la biserică împreună cu pruncul. Al doilea argument pentru care se boteza pruncul la 40 de zile este în varianta veche testamentară, unde se spune că în a 40 zi Hristos a fost dus la Templu. Dar este o tradiţie, care poate fi încălcată”, aminteşte preotul.

MITUL 4: ”Botezăm copilul ca să nu fie deocheat, pentru că... așa fac toți

Din păcate, moldovenii nu conştientizează ce înseamnă cu adevărat botezul. O fac dintr-o sumedenie de motive, fie ca să nu plângă noaptea, să nu-l deoache cineva sau pentru că aşa fac toţi. „S-a redus credinţa în Dumnezeu la nişte cutume, la nişte tradiţii care nu au nicio valoare. Aceasta este din cauza că lumea noastră este superstiţioasă, iar relaţia pe care o au cu Dumnezeu este doar de nivelul vrăjitoriei, au nevoie de Dumnezeu ca ceva care va face imposibilul. Dacă copilul plânge insistent, să meargă la medic. Nu veniţi la preot, căci el nu este medic”, ne învaţă părintele Andrei Rusu.

Tot el spune că dacă nu participăm la slujba care are loc duminica, atunci nu are niciun sens să mai botezăm copiii.

Sursa: adevarul.ro/moldova/social