mamaplus

Radu Albot nu a vorbit niciodată despre asta. Iubita lui a avut o boală gravă

0
//
24.09.2019

A început să facă tenis de la vârsta de 6 ani, la insistența tatălui său, care apropo, de curând practică și el acest sport. Radu Albot este un sportiv desăvârșit, care a demonstrat că ambiția este primordială atunci când vrei să fii printre primii. Într-un interviu recent, tenismanul cel mai bine clasat în clasamentul mondial ATP a vorbit pentru prima oară despre iubita sa, care îi este mereu alături în orice colț al lumii s-ar afla. Cine este ea, află în continuare.

mamaplus

Doinița Chiorescu și Radu Albot sunt împreună de mai bine de 6 ani, iar relația lor este presărată cu amintiri frumoase adunate de peste tot pe unde au călătorit împreună. Și asta pentru că Doina îi este mereu alături la fiecare campionat.

”Noi călătorim mult. La început, eu plecam în turnee, iar eu rămâneam acasă, la Chișinău. Însă, acum ultimii doi sau trei ani, nu mai știu precis, ea călătorește în aproape toate turneele cu mine. Mă ajută mult când este cineva alături în turneele mele. O persoană care poate să te susțină atunci când câștigi sau pierzi”, a menționat Radu Albot în interviu.

Cu siguranță, un bărbat puternic trebuie să aibă alături o femeie pe măsură, iar povestea de viață a Doiniței este cutremurătoare.

mamaplus

La vârsta de 16 ani, ea a fost diagnosticată cu cancer, ceea ce i-a dat lumea peste cap. Lupta cu boala crâncenă care s-a abătut asupra adolescentei a durat doi ani, timp în care Doina a fost supusă unui tratament complex cu chimioterapie și radioterapie.

Despre acele momente grele din viața ei, Doina încearcă să nu-și amintească, iar într-un interviu a menționat că și-ar dori mult să deschidă un centru de reabilitare pentru copiii bolnavi de cancer.

Putem spune cu încredere că cei mai mari campioni se atrag, iar Radu și Doina sunt un cuplu minunat, care va depăși mereu orice obstacol.

Sursa: mamaplus.md