Antrenorul James Duigan, celebru în rândul starurilor pentru felul în care reușește să le mențină în formă pe dive precum Elle Macpherson sau Rosie Huntington-Whiteley, susține că nu există o metodă general valabilă pentru a obține un abdomen plat și că exercițiile trebuie adaptate în funcție de tipul de burtică pe care o avem. Duigan a identificat 5 tipuri, pentru fiecare dintre ele fiind necesară o abordare diferită.

mamaplus.md

Burta dublă

mamaplus.md

Este acea burta foarte generoasă pe care o întâlnim la persoanele cu exces mare de greutate. Grăsimea, care este moale, s-a instalat pe toată talia, dar și pe coapse, posterior. Din fericire, este cel mai ușor de îndepărtat pentru că este provocată de obiceiurile proaste. Dacă ai o „roată de rezervă” înseamnă că duci o viață sedentară și ești dependentă emoțional de dulciuri și alți carbohidrați.

Cum scapi de burtă?

1. Renunță definitiv la alcool.
2. Schimbă-ți dieta – mănâncă legume, fructe, carne slabă, pește, totul gătit cât mai natural. Nu trebuie să-ți numeri fiecare calorie, ci doar să mănânci curat și dietetic.
3. Nu uita să faci mișcare cât mai multă.
4. Atunci când ai nevoie de o consolare sau o metodă de relaxare caută alte modalități decât mâncatul.

Burtica de stres

mamaplus.md

Grăsimea se află în special în zona buricului, mai puțin pe laterale. Este tipică persoanelor perfecționiste, anxioase, care își fac multe griji și sunt ocupate: sar peste mese, mănâncă fast-food. Acestea au și probleme digestive, de pildă sindromul colonului iritabil, constipație sau balonare, care fac burtica și mai mare. La atingere, abdomenul este mai degrabă tare.

Cum scapi de burtă?

1. Dormi pe săturate – lipsa de somn îți afectează sistemul hormonal, inclusiv acei hormoni care reglează pofta de mâncare.
2. Găsește o modalitate de a combate stresul.
3. Fă sport, dar nu în exces – exercițiile istovitoare te stresează și mai mult.
4. Consumă alimente bogate în magneziu, care au efect antistres – legume cu frunze verzi, nuci, alune.
5. Ceaiurile, yoga și exercițiile de stretching te ajută să te relaxezi.

Burta lăsată

mamaplus.md

Mergi la sală, mănânci sănătos și totuși nu scapi de un colăcel situat în partea de jos a abdomenului – e destul de mic, dar îndeajuns de mare încât să se vadă. Probabil ești o femeie foarte ocupată și chiar dacă ai grijă de tine, ai intrat într-o rutină care nu solicita corpul atât de mult încât să te scape de burtică. Prea multe abdomene executate incorect îți suprasolicită mușchii spatelui și îți strică postura – ajungi să ai o poziție greșită cu spatele curbat în interior și abdomenul în față.

Cum scapi de burtă?

1. Consumă multe fibre și alimente ușor de digerat ca să eviți problemele digestive.
2. Bea multă apă și mănâncă alimente cu rol antiinflamator – cele care conțin grăsimi Omega 3.
3. Caută să execuți abdomenele cât mai corect.
4. Schimbă programul de exerciții pe care îl faci.

Burta de mămică

mamaplus.md

Ai născut cel mult acum câțiva ani și nu prea ai timp pentru tine. Ai început rapid un program de exerciții ca să scapi de burtă și faptul că nu dispare te stresează. Acest stres nu te lasă să slăbești cum trebuie și așa intri într-un cerc vicios.

Cum scapi de burtă?

1. Dacă ai născut de curând, așteaptă 2-3 luni înainte să începi exercițiile.
2. Grăsimile bune din pește te ajută să arzi grăsimea corporală. Dacă nu poți mânca pește zilnic, ia un supliment cu ulei de pește.
3. Include în dietă și alte tipuri de grăsimi bune – din nuci, alune, semințe de in și ulei de măsline extravirgin.
4. Întărește mușchii planșeului pelvin prin exerciții Keggel – sunt mai mult decât necesare după naștere.
5. Chiar dacă ești mămică, ai grija și de tine și, în special, odihnește-te suficient.

Burta balonată

mamaplus.md

Ești slabă în rest, dar burtica îți face probleme. Deși dimineața este plată, spre după-amiază începe să crească din cauza balonării. Cel mai probabil suferi de o intoleranță alimentară nedescoperită sau digestia ta este lentă din cauza dietei greșite.

Cum scapi de burtă?

1. Încearcă să descoperi ce alimente îți provoacă balonare. Poate fi vorba de gluten (făinoase), lactate etc. De pildă pentru a vedea dacă ai intoleranță la gluten scoate toate făinoasele din dietă timp de o săptămână și observă efectele. Dacă nu se întâmplă nimic, elimină lactatele și tot așa.
2. Încearcă o dietă cu multe legume, fructe, pește și carne slabă.
3. Ca să ai o digestie mai bună ia un mic dejun bogat, iar seara o cină foarte ușoară. Mestecă bine și bea multă apă pe parcursul zilei.
4. După fiecare masă, fă o plimbare ușoară.
5. Încearcă un supliment cu prebiotice și probiotice.

Sursa