mamaplus

Putem lua coronavirus în urma sexului sau a sărutului? Află ce spun specialiştii!

0
//
20.03.2020

O aplicație populară de dating vine cu recomandări în urma apariției virusului COVID-19, întâmpinând utilizatorii cu mesajul „Deşi ne dorim să te simți bine în continuare este mult mai important să te protejezi de coronavirus”, arată Business Insider.

Pe lângă asta, avertismentul în sine, platforma vine şi cu câteva sugestii de prevenție precum spălatul pe mâini şi folosirea dezinfectantului şi îi trimite pe utilizatori către site-ul oficial al Organizației Mondiale a Sănătății pentru mai multe informații.

Potrivit Reuters, în China s-au vândut foarte bine prezervativele în această perioadă de isterie cu noul coronavirus, fiind unul dintre cele mai populare obiecte achiziționate de pe site-urile de e-commerce. Pe lângă provizii, cel mai probabil chinezii s-au gândit că dacă tot stau izolați, printre provizii să se numere şi alte metode de protecție, nu doar împotriva virusului, ci şi a unei posibile sarcini.

Având acestea în vedere, ne punem următoarea întrebare: Putem lua coronavirus în urma sexului sau a sărutului?

Din păcate, experții nu au încă răspunsul, iar tot ce ştiu este că virusul este prezent în secrețiile respiratorii, care includ aerosoli ce pot ieşi din gură prin strănut sau tuse. Pentru că aceste secreții pot proveni de la o persoană purtătoare de coronavirus, în unele țări (Franța) este descurajat sărutul pe obraz ca metodă de salut, raportează The Washington Post.

Şi, pentru că sărutul pe buze este un act mult mai intim, cu siguranță şi acest gest este complet exclus pentru că partenerul poate avea coronavirus şi poate fi dat mai departe prin contact apropiat. Dacă partenerul este răcit, strănută, tuşeşte sau are febră, ideal este să stai la distanță pentru a nu risca să te îmbolnăveşti şi să amâni partida de sex.

Organizația Mondială a Sănătății şi Centrul de Control şi Prevenție a Bolilor sugerează ca în perioada epidemiei de coronavirus să ne igienizăm bine mâinile cu apă, săpun şi dezinfectant, să purtăm măşti de protecție în cazul în care sunt prezente simptomele sau ne aflăm în apropierea unei persoane care prezintă simptome specifice virusului COVID-19, dar şi să evităm contactul cu alte persoane infestate.