mamaplus

Purtarea măștii, periculoasă pe timp de vară. Ce probleme se agravează și cine are de suferit

-
//
20.05.2020

Timp de cel puțin o lună de zile, în contextul prevenirii infecției COVID-19, purtarea măștii va fi obligatorie în spațiile publice închise. Pentru mai multă siguranță, unii aleg să o poarte și pe stradă. Însă de acum vine vara, va fi cald, iar acest accesoriu menit să ne protejeze de coronavirus, ne poate provoca alte probleme de sănătate.

Transpirația de sub mască poate agrava acneea

Odată cu creșterea temperaturilor, crește și disconfortul purtării măștii. Respirăm mai greu, ne transpiră fața, masca se umezește, ceea ce poate provoca sau agrava afecțiuni dermatologice.

„Cu cât sunt mai etanș, cu atât întrețin mai mult umiditatea și se pot prolifera germeni. Persoanele cu ten sensibil care stau în căldură cu masca pe față riscă tot felul de afecțiuni, de la apariția coșurilor,  agravarea rozaceei, până la reacții alergice, dacă e o mască artizanală, confecționată în casă dintr-un material colorat. Există și măști care vin în contact doar pe contur, lăsând un pic de spațiu în dreptul nasului. Cu acestea respiri mai bine, nu transpiri așa de mult, dar pun o presiune mare pe margine, riscând să-ți provoace leziuni”, spune Amalia Anghel, medic dermatolog.

Folosiți în continuare creme cu factor de protecție

Specialistul recomandă să purtăm masca o perioadă limitată, să o schimbăm dacă s-a umezit și să o manevrăm corect. În continuare trebuie să folosim cremă cu factor de protecție. Faptul că masca ne protejează și de razele soarelui este doar o falsă impresie.

„Zonele predispuse hiperpigmentării sunt fruntea și pomeții, însă produsul cu factor de protecție 50 trebuie aplicat pe toată fața, inclusiv pe zonele acoperite de mască, deoarece, trebuie să recunoaștem, afară nu o purtăm mereu. Alegeți produse dermato-cosmetice care nu conțin ulei și nu încarcă pielea. Sunt sub formă de spray pentru față sau cremă lejeră ori pudre și loțiuni cu pigment, care țin loc de fond de ten”, mai spune medicul Amalia Anghel.

Masca pe timp de vară – risc crescut pentru cardiaci și astmatici

Persoanele care suferă de boli cardiace, astm sau emfizem pulmonar și poartă mască în sezonul cald își pot agrava starea de sănătate, atrage atenția medicul Adina Alberts. Asta deoarece respiră mai greu și vor face un efort major pentru a-și umple plămânii cu oxigen.

„Persoanele care poartă mască timp îndelungat pot suferi un anumit grad de toxicitate în organism prin respirarea propriul dioxid de carbon. Dacă masca de protecție obstrucționează felul în care persoana respiră, se poate ajunge la situația în care există mai mult CO2 în plâmâni decât oxigen”, spune Adina Alberts, citându-l pe Kimber Stout, un doctor în științe medicale.

Și persoanele care au deviație de sept și căile nazale oricum obstrucționate pot suferi mai mult în sezonul cald. Da, respiri mai greu când ai nasul acoperit de masca de protecție. Creierul nu se oxigenează corect, ceea ce duce la scăderea capacității de concentrare, amețeală, confuzie, tahicardie. O să vă întrebați probabil cum cum pot chirurgii să stea și 12 ore cu masca pe față. Răspuns:

„Îi afectează. Conform unui studiu realizat în Turcia, saturația de oxigen din sânge le scade chiar și cu 20%. Dar au și antrenament, organismul lor s-a adaptat”, explică medicul, care a făcut personal un experiment video în care a arătat cum îi scade saturația de oxigen din sânge în momentul în care respiră prin mască.