Odată ce copilul merge la școală sau la grădiniță, șansele să vină acasă infectat cu păduchi sunt foarte mari. Pentru orice eventualitate, trebuie să fii pregătită. De aceea, îți împărtășim câteva metode naturale, ce te vor ajuta să scapi de aceste mici creaturi. 

Păduchi? Scapă în mod natural de ei!

Uleiul de măsline

Păduchii se sufocă și mor când intră în contact cu uleiul, dar pentru ca remediul să fie cât de cât eficient, ar trebui ca uleiul să fie aplicat pe păr seara, iar peste noapte, să fie strâns cu o cască de duș. Uleiul de măsline ajută și la desprinderea mai ușoară a lindenilor (ouăle de păduchi).

Loțiunile pe bază de benzină

Deși nu omoară și ouăle, sunt eficiente dacă vrei să scapi de păduchi. Aproape 80% dintre cei care au folosit astfel de loțiuni au scăpat de păduchi după a doua folosire a produsului. Odată aplicată, loțiunea trebuie lăsată timp de 10 minute pe păr.

Oțetul

Oțetul dizolvă lipiciul pe care femela păduche îl folosește pentru a depune ouăle și a le lipi de firul de păr. Acidul acetic din oțet nu omoară păduchii, dar este de folos când piepteni părul, pentru a îndepărta lindenii.

Uleiul de oregano

Adepții medicinei naturiste spun că uleiul de oregano te ajută să scapi de păduchi. Acesta este un antioxidant foarte bun, și are acțiune antiseptică remarcabilă (antiparazitară, antibacteriană, antivirală, antimitotică), dar și un efect antiinflamator. Uleiul de oregano previne infecția și recuperează rapid pielea iritată din cauza salivei păduchilor.

Gelul de păr/fixativ

Unii specialiști susțin că gelul de păr sau fixativul și alte produse de styling sufocă păduchii, dar nu există vreun studiu care să demonstreze acest lucru.

Uscătorul de păr

Dacă îți usuci părul cu foehnul și folosești jetul de aer cel mai cald, ouăle de păduchi mor. Există un studiu conform căruia 98% dintre lindeni și 55% dintre păduchi mor în contact cu aerul cald.

Sursa: Mamaplus.MD