Luna octombrie a fost declarată Luna Roz, pentru că în această perioadă sunt organizate diverse evenimente menite să promoveze metodele de prevenire a cancerului mamar.  Pe parcursul acestei luni, femeile pot beneficia de o consultație gratuită, la telefon, cu un doctor de la Institutul Oncologic.

mamaplus

Potrivit datelor statistice, de la începutul anului, peste 500 de moldovence au fost diagnosticate cu acest timp de cancer. În total, la evidența medicilor, se află în jur de 10 mii de femei.

Confesiunile unei moldovence care a învins cancerul la sân

Claudia Crăciun, este o supravețuitoare a cancerului mamar și spune că a învins boala cu umor și multă încredere în forțele proprii. Femeia și-a dat seama că ceva nu e în regulă în februarie 2017.
A apelat la un specialist, care oferea consultații gratuite, în cadrul unui maraton dedicat prevenirii cancerului la sân. Medicul i-a confirmat temerile și a diagnosticat-o cu cancer la sân. Dar, nu s-a gândit să-și lase studenții, ea fiind lector universitar la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Toamna trecută, a fost operată la un spital privat, iar medicii i-au dat cea mai bună veste pe care o putea primi vreodată: a reușit să învingă cancerul! Însă, până să ajungă la capătul suferinței a avut și momente grele, în care credea că nu mai are scăpare.

”Sigur, câteodată, când rămâi noaptea, de unul singur, și îți dai seama că ai așa o diagnoză, nu aș putea spune că adormi. Faci cearșaful boț sau privești televizorul până în zori”, spune doamna Claudia.

Reamintim că în această lună, Institutul Oncologic din Chișinău a organizat o linie verde la nr. de telefon: 022 852 137, la care va răspunde medicul oncolog mamolog la toate întrebările femeilor legate de acest subiect.

Sursa: tv8.md