Pantaloni uzi, dispoziție stricată, scutece de noapte – este greu, incomod și neplăcut să fii părinte al unui copil care urinează în pat. Haideți să încercăm să ne clarificăm de ce unii copii nu pot învăța să se țină până la trei-patru ani, iar uneori și mai târziu. De foarte multe ori părinții depun toate eforturile, dar fără rezultat. Care sunt cauzele?

Enurezisul la copiii: tratăm sau avem răbdare?

Când trebuie să învețe un copil să rămână uscat

Să vorbim de la bun început despre normele de vârstă. Noi, părinții moderni, facem parte din generația învățată foarte devreme cu olița. De aceea imediat ce copiii noștri împlinesc un an, începem să ne facem griji dacă nu este deja tipul ca micuțul să ceară singur olița. Nici pozițiile bunicilor nu sunt prea loiale: ei au crescut copiii fără scutece de unică folosință și erau interesați să îi dezvețe cât mai repede de pătuțurile ude.

Trebuie să spunem că douăzeci-treizeci de ani în urmă și normele neuropatologice erau altele. De exemplu, enurezis se considera incontinența nocturnă a urinei după trei ani și jumătate. Acum această vârstă a fost majorată până la cinci ani și jumătate. În timpul zilei, copilul trebuie să se ceară la oliță după doi ani. Dar nu se consideră anormal ca micuțul să se scape în pantaloni, atunci când se ia cu joaca, și între doi și cinci-opt ani.

Enurezis: tratament și cauze

Cauza principală a incontinenței urinare pe timp de noapte este o dereglare tipică a somnului, legată de faptul că micuțul doarme atât de strâns, încât pur și simplu nu aude semnalele trimise de organismul său. Acum neuropatologii tratează enurezisul cu ajutorul preparatelor care reduc profunzimea somnului. Ca rezultat se obține un efect destul de stabil, așa că dacă nu vă este teamă de acțiunea adversă a pastilelor, puteți apela la serviciile unor neuropatolog cu experiență. Sunt bune și preparatele homeopatice alese individual.

Dacă însă situația referitoare la incontinența nocturnă nu vă îngrijorează prea mult, atunci până la patru jumătate – cinci ani vă puteți limita la o consultație la psihoneurolog, psiholog și să încercați să faceți acasă un set de exerciții standard, despre care vom vorbi în continuare.

În plus, părinții trebuie să știe că cazurile episodice de incontinență sunt o reacție normală și destul de întâlnită a copiilor la stres. Pentru a găsi cauza problemei, încercați să restabiliți tabloul cauză-efect al momentelor de creștere a frecvenței enurezisului.

De foarte multe ori stresul este cauzat de nașterea următorului copil – frățior sau surioară. La nivel conștient, copilul poate fi bucuros și fericit că are un frate, corpul însă îl dă de gol și enurezisul devine o parte componentă a fenomenului complex al regresiei de vârstă.

Un alt stres normal – plecarea mamei la serviciu și apariția unei noi dădace. Dădaca poate fi bună, iar copilul este de acord să rămână cu ea, dar pe neașteptate începe să facă pipi în pantaloni sau în pat.

Cel mai frecvent stres este înscrierea copilului la grădiniță. Primele luni sunt cele mai grele pentru copil. Acestuia îi este greu să se obișnuiască cu educatoarele, copiii, regimul. Crește tensiunea generală, toate sistemele sunt supraîncărcate, iar care dintre ele dă rateu depinde de factori ereditari. Dacă aveți rude care au suferit din cauza acestei probleme, este posibil ca și micuțul dumneavoastră să fie afectat.

Enurezisul la copiii: tratăm sau avem răbdare?

Cum să reacționăm la incontinența urinară

Există o regulă simplă: cu cât mai multe griji își fac părinții și cu cât mai mult îl stresează pe copil, cu atât mai mare este probabilitatea ca simptomatica să se agraveze. Rețineți că orice particularitate în comportamentul copilului nu va dispărea imediat, ci la cel puțin șase săptămâni de la apariție. Acestea sunt particularitățile psihofiziologice ale micuților. Sarcina părinților este de a-și educa o atitudine calmă, filozofică față de problemă. Această abordare trebuie învățată de la tătici. După părerea noastră, de problema incontinenței urinare la copii trebuie să se ocupe cel care își face cele mai puține griji.

Dacă certați copilul preșcolar pentru astfel de „surprize”, el înțelege că nu este iubit în această situație. Acest gând blochează toate celelalte argumente. El nu poate percepe informațiile pozitive din cuvintele dumneavoastră, în schimb înțelege senzația de respingere.

Nu îi impuneți copilului imaginea de sine a unui mic ratat, care nu reușește să facă față problemei. Rețineți: controlul sfincterelor și sistemul sexual în formare sunt strâns legate. Scăzând încrederea sine a copilului, în special dacă este vorba despre incontinența urinară, noi împiedicăm fără voie formarea unei sexualități sănătoase.

Nu discutați problemele copilului în prezența altor adulți și copii, chiar dacă sunteți siguri că el este ocupat și nu vă aude. De regulă copiii aud foarte bine toate comentariile în adresa lor. Și chiar un bebeluș este capabil să înțeleagă atitudinea reală a părinților expusă în discuțiile cu persoane străine.

Incontinența urinară: sfaturi și exerciții

Principiul general de luptă cu enurezisul este simplu: copilul trebuie să fie responsabil pentru acțiunile lui. Implicați-l în îndepărtarea consecințelor. Dacă aveți posibilitatea, încredințați-i spălatul rufelor murdare și ștergerea bălților. Dar nu o faceți ca pe o pedeapsă, ci ca o continuare logică a ceea ce s-a întâmplat. „Tu ai făcut pipi, tu trebuie să ștergi. Noi te iubim și putem să te ajutăm puțin. Dar ai făcut un lucru, fă-l și pe al doilea.” Condiția indispensabilă este lipsa agresiunii și nervozității. Nici un fel de țipete, doar bunătate.

Și a doua condiție importantă: nu trebuie să transformați incontinența într-o idee fixă, ci să lăudați copilul atunci când reușește să rămână uscat. Lăudați-l și stimulați-l de fiecare dată când micuțul reușește să meargă la oliță.

Enurezisul la copiii: tratăm sau avem răbdare?

Stimularea trebuie să depindă de vârsta, particularitățile copilului și gusturile părinților. Poate fi vorba despre o steluță pe frigider, o gustare (dar nu dulce), posibilitatea, pentru cinci-șase steluțe, de a merge în parcul de distracții și la carusel. Este important să respectați înțelegerea, iar aceste stimulente trebuie să corespundă posibilităților de vârstă ale micuțului.

Gândirea micuțului este vizual-activă, de aceea pentru o mai bună asimilare a cunoștințelor și deprinderilor, copilul trebuie să vadă procesul sau obiectul, să îl pipăie. Rugați copilul să țină un jurnal al momentelor „uzi” și „uscate”. Colorând în mod independent pătrățelele din caiet, el va învăța mai bine să se înțeleagă.

Pentru ca micuțul să înțeleagă mai bine cum funcționează sfincterele lui, este bine să folosiți metoda vizualizării, adică a reprezentări vizuale. Pentru aceasta puteți folosi păpușa „baby born”, concepută special pentru copiii care manifestă un interes sporit față de procesele fiziologice. Hrăniți păpușa sau dați-i apă (în funcție de caracterul problemei) și urmăriți cu micuțul de unde iese ceea ce a înghițit păpușa.

Descrieți copilului diferența dintre păpușă și om, explicându-i că la om aceste găurele sunt elastice și se pot strânge, de aceea noi ne putem ține, dacă dorim. Încercați să vă antrenați în procesul micțiunii: „unu, doi, trei, urinăm, unu, doi, trei, ne ținem”. Este așa-numitul exercițiu Kegel pentru copii.

Pentru vizualizare puteți folosi și un balon umplut cu apă. Arătați copilului cum curge apa atunci când desfaceți marginile: în flux mic sau mare.

Din cartea „Școala părinților: educarea copiilor de la 0 până la 4 ani”

Sursa