O echipă de cercetători susține că a descoperit care sunt cele mai bune materiale pentru măştile de protecție realizate acasă. Este vorba despre o combinație între bumbac şi şifon sau bumbac şi mătase naturală, ambele fiind eficiente în privința filtrării aerosolilor.

În urma unui nou studiu s-a investigat care materiale sunt ideale pentru măştile de protecție realizate acasă. Având în vedere că restricțiile se ridică treptat, toată lumea va fi obligată să poarte măşti în spațiile publice, iar fiecare dintre noi va fi nevoit să-şi achiziționeze măşti chirurgicale sau să le realizeze direct acasă.

Centrul de Prevenție şi Control al Bolilor a actualizat ghidul de folosire a acestor măşti în timpul pandemiei şi recomandă chiar folosirea unor materiale pentru acoperirea nasului şi gurii, mai ales la cumpărături. Însă, ultimele cercetări vorbesc despre importanța materialelor din care sunt realizate aceste măşti şi riscul de răspândire a noului coronavirus.

De exemplu, cele mai recente studii sugerează că măştile care se pot folosi şi sunt realizate din bumbac, pot fi ineficiente în privința filtrării aerosolilor care conțin virusuri care produc COVID-19. Aşadar, cercetătorii Universității Chicago şi ai Laboratorului Național Argonne, ambele din Illinois, s-au întrebat dacă alte materiale ar putea fi eficiente în acest sens. Descoperirile lor au fost publicate în jurcalul ACS Nano şi sugerează că anumite combinații de materiale pot funcționa perfect împotriva răspândirii coronavirusului.

Fixarea măştii, un aspect crucial

În studiu, echipa de cercetare a experimentat cu diferite mostre de bumbac, satin, spandex, polyester şi alte materiale, testând astfel materialele pentru a putea vedea dacă pot fi filtrate mici particule de aerosoli, iar asta pentru că s-a demonstrat că virusul nu se poate transmite numai prin tuse sau strănut, ci şi în timp ce vorbim. Astfel, a fost nevoie de un duo în care masca să ofere o dublă barieră protectoare. Totodată, cercetătorii menționează că aceste măşti pot fi eficiente dacă ar fi foarte bine fixate pe față.

„Efectul golurilor dintre conturul feței şi mască poate afecta eficacitatea oricărei măști. Descoperirile noastre indică faptul că aceste goluri pot degrada eficacitatea cu aproximativ 50% sau mai mult”, scriu cercetătorii.