Eşarfa este unul dintre cele mai versatile accesorii din garderoba unei femei. De cele mai multe ori însă, o purtăm doar la gât, în zilele mai răcoroase, şi uităm că ne poate schimba complet ţinuta. O poţi purta în păr, în câteva moduri spectaculoase care cu siguranță vor atrage privirile din jur.

mamaplus

Coada prinsă cu eşarfă
Eşarfa este un accesoriu de păr rafinat, mai ales în 2019. Îţi va oferi un look sofisticat şi te va scoate din încurcătură atunci când părul nu stă aşa cum îţi doreşti. Cel mai simplu mod de a purta o eşrafă în păr este să-l prinzi într-o coadă cu ajutorul ei. Mai şic de atât nu se poate!

Stilul african
Înainte de toate, prinde-ţi părul într-un coc, apoi înfăşoară eşarfa în jurul lui. Sau, altfel spus, fă exact aceeaşi manevră pe care o faci atunci când îţi împachetezi părul după baie.

Bandană
Sigur ai încercat asta în urmă cu ceva ani! Sfatul primordial ar fi să alegi o eşarfă pătrată, de dimensiuni mari. Aceasta trebuie îndoită pe diagonală, apoi se înnoadă peste păr, prin introducerea colţului înauntru.

Fundă romantică
Acest mod de a purta eşarfa pe cap este cât se poate de elegant. Tot ce ai de făcut este să faci o fundă sau o floare într-o parte. Pentru un efect spectaculos, alege o eşarfă cu imprimeuri sau colorată.

Coadă împletită
Iată o altă modalitate interesantă de aranjare a eşarfei în păr. Împleteşte-ţi părul în timp ce foloseşti o eşarfă subţire. Efectul este spectaculos.

Acestea sunt însă doar câteva dintre modalităţile de a purta o eşarfă în păr. Posibilităţile sunt nenumărate. Totul ţine doar de inspiraţie şi imaginaţie. 

Sursa