E stilată și știe cum să-și pună în evidență atuurile. Cristina Mihalachi are în garderobă o mulțime de accesorii care o scot din anonimat, dar preferatele ei sunt pălăriile, de care nu se desparte nici la filmări, nici la întâlnirile cu prietenii și nici în vacanțe.

Cristina Mihalachi: “Doar femeile puternice poartă pălării!”

Reporterul de la O Seară Perfectă ne-a declarat că adoră pălăriile, iar când se plictisește de unele, le dăruiește și-și achiziționează altele. De asemenea, aceasta ne-a spus de ce îi place să le poarte.

“Doar femeile puternice poartă pălării! Nu oricine are curajul să-și pună pe ea o rochie, să-și arunce pe cap o pălărie și să iasă să cucerească lumea! Pălăria este mult mai mult decât un accesoriu! Este un element care te definește și îți scoate în evidență nu doar originalitatea, dar și o doză în plus de curaj și stil, pe care nu oricine le are!”

Cristina Mihalachi: “Doar femeile puternice poartă pălării!”

Cristina le-a oferit și câteva sfaturi cititoarelor noastre:

“E important să știți că pălăriile se potrivesc după forma feței, culoarea tenului și a părului! Așa că fiecare pălărie din garderoba mea are o istorie! Ador să le combin la orice outfit: fustă și pulover, blugi și tricou, rochii, adidași, pantofi! E simplu... când vrei să ieși din tipare, dar ai obosit de ținutele obișnuite, îți iei o pălărie și ești cea mai cool! Majoritatea pălăriilor mele sunt de la creatoarea de modă Iuliana Chiroșca! O femeie puternică, care inspiră!”

Cristina Mihalachi: “Doar femeile puternice poartă pălării!”

Sursa: Mamaplus.MD