Nu știți cu ce să vă îmbrăcați? Optați pentru o rochie. Acest sfat este urmat de milioane de femei din toată lumea. Blugii sunt mai comozi, dar rochiile sunt mai frumoase și mai feminine. Ce rochii ar trebui să aveți în garderobă, care să vă salveze în diferite situații?

Mica rochie neagră

5 modele de rochii pe care ar trebui să le aveți în garderoba de bază

MRN – mica rochie neagră, reprezintă clasicul etern. Invenția lui Coco Chanel a fost genială. Chanel prefera simplitatea, de aceea MRN are mai multe calități: este universală, se asortează cu oricare altă haină și se potrivește oricărui tip de siluetă. După 100 de ani de la invenția făcută de Chanel, aceasta este apreciată destul de mult. Iată cum trebuie să fie o MRN universală: rochie clasică de tip creion până la genunchi fără furnitură. Însă nu este atât de ușor să găsești o stofă care nu se șifonează și un model fără găici pentru centură și minimum de furnitură. Desigur, puteți cumpăra una cu broderii, centură sau inserții de piele, dar o astfel de rochie nu va fi la fel de universală.

Valoarea MRN constă în faptul că aceasta poate fi adaptată oricărui stil. O puteți îmbrăca cu sacou și pantofi cu toc nu prea înalt la birou, iar dacă luați cu dumneavoastră un clutch și un ruj roșu, puteți merge chiar și la o întâlnire după serviciu. Rochia neagră o puteți folosi în ținute de plimbare cu adidași, geacă de blugi și rucsac. Se încadrează aceasta și în stilul grunge: cu botine masive cu știfturi și jachetă din piele.

5 modele de rochii pe care ar trebui să le aveți în garderoba de bază

Rochia de cocktail

5 modele de rochii pe care ar trebui să le aveți în garderoba de bază

Acest model de rochie reprezintă baza oricărei garderobe. Ea nu trebuie să sclipească, ca pomul de Crăciun. Alegeți rochițe elegante, dar nu foarte sobre și solemne. Această rochie trebuie să se potrivească și pentru o petrecere tip cocktail, și pentru o zi de naștere, și pentru o cină cu partenerii de afaceri, și pentru o ieșire în oraș. Puteți îmbrăca o astfel de rochie dacă aveți o invitație pe care scrie: Cocktail sau Semi Formal.

Vorbim aici despre o rochie de lungime medie, cu bretele subțiri, de nuanțe aprinse, deși puteți opta și pentru culoarea neagră. Aceasta poate avea aplicații de altă culoare, alte tipuri de țesătură, paiete sau altă furnitură. Ea trebuie să confere ținutei o alură de sărbătoare, dar cu măsură. O puteți asorta cu un clutch de dimensiuni mici, sandale sau pantofi cu toc, machiaj de seară.

Siluetă de tip A în stilul „new look”

5 modele de rochii pe care ar trebui să le aveți în garderoba de bază

Rochiile de tip A au fost create cu jumătate de secol în urmă de Christian Dior, pentru revigorarea feminității, pierdută în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Rochia modela silueta ideală, sub formă de clepsidră – contrastul dintre talie și șolduri. O astfel de ținută avantajează orice siluetă – „pară”, „măr” sau „triunghi răsturnat”.

Rochia de tip A este elegantă, rafinată și feminină. Ea vă subliniază toate atuurile, iar achiziționarea unei astfel de ținute este obligatorie. Rochiile de la Dior nu sunt chiar atât de ieftine, însă puteți găsi alternative în magazinele obișnuite. Trăsăturile de bază: fustă largă evazată, cu accent pe talie, cu variante de toamnă-iarnă cu mâneci și guler înalt. Se potrivesc acestea cu tocurile înalte, însă le puteți purta și cu pantofi loafer.

Lungime maxi

5 modele de rochii pe care ar trebui să le aveți în garderoba de bază

Multe sute de ani garderoba femeilor conținea doar rochii lungi până la podea. Doar după 1900 încep să apară modele mai scurte. Femeile încep să muncească, să călărească și să practice multe alte activități, pentru care fustele lungi nu sunt potrivite. Și acum ne permitem să le purtăm doar cu ocazii speciale. O rochie de seară lungă cu dantelă sau una de zi în stil boho sunt capabile să tempereze ritmul vieții noastre. Și accesoriile pentru o astfel de rochie feminină trebuie alese cu grijă, orientându-ne după stil și destinație. Cumpărând o rochie, cântăriți bine, gândiți-vă unde și cât de des o puteți purta și alegeți modelele mai universale.

Rochia de blugi

5 modele de rochii pe care ar trebui să le aveți în garderoba de bază

Această ținută este potrivită pentru odihnă. Ea este comodă, ca blugii, însă feminină, ca orice rochie. Vă veți simți confortabil, dar elegant totodată. Alegeți croiala după tipul siluetei, pentru a vă sublinia atuurile. Pentru silueta de tip măr sunt potrivite modelele trapezoidale și asimetrice, pentru cea de tip pară – rochiile de siluetă A, iar „triunghiului răsturnat” – modelele cu talie „inteligentă”. Într-o astfel de rochie veți arăta stilat și la o plimbare, și la un festival, și într-o excursie – în toate cazurile în care ați fi vrut să purtați blugi.

Sursa