mamaplus

Porți des părul strâns în coadă? De ce ar trebui să renunți la acest obicei

-
//
20.02.2020

Îți cade părul în mod obişnuit, dar, când începi că pierzi din ce în ce mai multe fire zilnic, e clar că e o problemă şi trebuie să iei măsuri urgente şi să foloseşti produse de îngrijire speciale. Deşi bărbaţii sunt mai predispuşi să-şi piardă părul decât femeile, rărirea părului prin pierderi masive poate fi o mare problemă şi pentru sexul frumos. Iar ca să o rezolvi, trebuie să ştii cauza.

Şi, cum cauzele pot varia de la o îngrijire exagerată la o carenţă de minerale şi vitamine ori o problemă de sănătate, e bine să trecem în revistă cele mai comune motive pentru care părul pică şi nu creşte la loc. Şi să vedem care ar fi soluţiile.

Coafatul în exces

Întinderea cu placa sau cu peria, montarea de bigudiuri, împletiturile, permanentul sau îndreptarea chimică a părului, folosite în mod excesiv, au ca efecte fragilizarea rădăcinii părului şi, ulterior, căderea acestuia.

Soluţie: este esenţial să răreşti folosirea unor astfel de tratamente pentru păr şi să aplici săptămânal măşti care să întărească rădăcina.

Coada-de-cal

De multe ori părul lung are o finalitate sigură: coada-de-cal. E o coafură rapidă şi uşor de realizat. Însă există zone unde rădăcina este supusă tensiunii şi, în timp, ea cedează.

Soluţie: încearcă să alternezi această coafura cu altele şi foloseşte produse de îngrijire care să dea forţă rădăcinilor.

Prea mult styling

Chiar dacă sunt eliminate de pe păr prin periaj, tot mai rămân mici particule pe scalp, care îl îmbâcsesc, rădăcinile nu se mai pot hrăni şi părul cade. 

Soluţie: foloseşte produsele de coafat pe lungimea firului, iar când pică alarmant, foloseşte şi câteva produse care să-i limiteze căderea.

Slăbirea bruscă

Pierderea rapidă în greutate este tot o formă de traumă şi poate duce la subţierea firelor, o cură drastică de slăbire văduvind organismul de elemente esenţiale sănătăţii pielii.

Soluţie: o dietă echilibrată şi folosirea şampoanelor cu formule contra căderii părului, inclusiv în faza de dietă.

Deficit de vitamina B

Nivelul scăzut de vitamina B în organism este o altă cauză a căderii părului.

Soluţie: ia suplimente, consumă peşte, legume amidonoase şi fructe. 

Tricotilomania

Răsucirea pe deget a unei şuviţe sau tragerea ei aproape încontinuu. Acest joc nevinovat duce la căderea părului din respectiva zonă. Acest tic apare pe fond de stres.

Soluţie: se recomandă activităţi de relaxare. Dacă apar zone lipsite de păr, e bine să le fricţionezi cu loţiuni care stimulează creşterea părului.

Stresul

Părul are trei faze de viaţă: de creştere, odihnă şi cădere. După un eveniment stresant, părul este împins spre faza de cădere.

Soluţie: facilitează-i regenerarea cu loţiuni care acţionează la nivelul scalpului sau chiar cu suplimente speciale pentru păr şi unghii.

Sarcina 

Este un stres fizic, dar şi un dezechilibru hormonal şi o carenţă de vitamine – însumate, toate acestea duc la pierderea părului.

Soluţie: foloseşte şampoane şi balsamuri împotriva căderii părului.

mamaplus

Prea multă vitamina A

Orice exces strică, lucru valabil şi când e vorba de vitamine. Când exagerăm cu suplimente ce conţin vitamina A, putem pierde multe fire de păr din cauza unui proces de intoxicare. Necesarul zilnic e de 5.000 UI pentru un adult.

Soluţie: un tratament aplicat local poate stimula regenerarea.

Lipsa de proteine

Dacă organismul nu are la dispoziţie suficiente proteine din dietă, poate apela la alte resurse, iar atunci este stopată faza de creştere, însă nu şi cea de cădere. Se întâmplă des în perioadele de post sau la vegetarieni.

Soluţie: peştele, carnea şi ouăle sunt surse foarte bune de proteine, dar şi fasolea boabe, lintea sau ciupercile pot compensa o astfel de carenţă. În plus, în perioadele când ştii că vei avea o dietă săracă în astfel de elemente, foloseşte şampoane care să întărească rădăcina părului.

Probleme genetice şi hormonale

Cauza căderii părului este o combinaţie de gene şi hormoni sexuali masculini. Părul cade de pe tâmple, linia părului căpătând forma literei M. 

Soluţie: există loțiuni care pot opri pierderea părului şi stimulează creşterea. Se fac tratamente 1-3 luni.

Contraceptive orale

Modificări hormonale apar şi în timpul administrării anticoncepţionalelor şi pot provoca pierderea părului. Acelaşi lucru se întâmplă la menopauză, când din nou apar astfel de dezechilibre. 

Soluţie: încearcă alte metode de contracepţie şi foloseşte şampoane fortifiante.

Ereditatea

Şi în cazul femeilor poate apărea aşa-numita alopecie androgenică. Dacă în familia ta femeile au început să piardă părul într-un ritm mai alert, devenind rar, riscul să ţi se întâmple acelaşi lucru e crescut. 

Soluţie: se recomandă masajul zilnic al scalpului cu soluţii adecvate şi folosirea produselor care ajută părul să se îngroaşe. Ambele acţiuni trebuie făcute zilnic, câteva luni pe an.

mamaplus

Stresul emoţional

Ne confruntăm cu căderea părului şi când suferim foarte tare, în caz de divorţ sau moartea unei persoane dragi.

Soluţie: reducerea stresului şi anxietăţii te poate ajuta, la fel produsele ce conţin chinină – acţionează împotriva căderii părului.

Sfaturi de specialitate sau leacuri băbeşti – merită să le încerci:

  • S-a constat că folosirea produselor contra căderii face părul să crească mai repede.
  • E bine să te tunzi când luna este în creştere, pentru că toate procesele din organism sunt mai dinamice, inclusiv creşterea lui.
  • Consumă multe proteine. Părul este compus în mare parte din aminoacizi, iar pentru a stimula creşterea lui, corpul trebuie să producă mai mulţi aminoacizi, fenomen care se întâmplă doar după consumul de proteine.
  • Zincul ajută organismul să crească şi să repare ţesuturile, inclusiv fibra capilară. Foloseşte şampoane care conţin zinc.
  • Înainte să te speli pe cap, masează scalpul cu ulei cald, pentru a duce elementele hrănitoare direct la rădăcină.