Ai dormit o jumătate de oră în plus și ești în criză de timp dimineața, înainte să pleci la serviciu? Iată câteva coafuri rapide, pentru care nu ai nevoie de mai mult de 5 minute!

mamaplus

Trage-ți părul pe o parte – dacă nu ai timp să îți îndrepți părul sau să îți faci bucle, pune accentul pe cărare. Aplică două picături de ulei de păr pe palme, apoi freacă-ți palmele între ele pentru a încălzi uleiul și trece-ți degetele prin păr. La final, fă-ți repede o cărare pe o parte și fixează-ți părul cu agrafe, astfel încât să rămână așa cum l-ai așezat. Finisează cu puțin fixativ la final și ești gata de plecare.

Pune-ți o bentiță  dacă nu ai timp să te coafezi și vrei să obții o coafură simplă, dar de efect, folosește o bentiță. Piaptănă-ți părul, fă-ți cărarea așa cum îți preferi, apoi pune-ți o bentiță care să atragă atenția. Poți folosi și o eșarfă pe post de bentiță. Dacă ai părul nespălat, poți pulveriza șampon uscat la rădăcină, care absoarbe sebumul în exces și oferă volum coafurii tale.

Răsucește-ți șuvițele din față – dacă nu ai timp să-ți coafezi părul, îl poți răsuci în așa fel încât să pară coafat. Asta înseamnă că îți vei face o cărare pe mijloc sau pe o parte, iar șuvițele din față le vei răsuci și le vei fixa apoi cu agrafe. În acest fel, vei obține o coafură simplă, cu aspect îngrijit, în mai puțin de 5 minute. Pentru un plus de strălucire, poți pulveriza puțin lac de păr la final.

Împletește-ți părul într-o coadă  dacă te grăbești, mergi la sigur cu o împletitură. Piaptănă părul rapid, apoi împletește-l și prinde-l cu un elastic subțire, din silicon. Pentru un efect wow, prinde peste elasticul de păr un batic din mătase, făcând o fundă voluminoasă. Nimeni nu va bănui că nu ai avut timp să te coafezi.

Coadă de cal nimic nu este mai simplu în materie de prins părul decât celebra coadă de cal. Dacă ai părul drept, prinde-ți părul într-o coadă la ceafă și răsucește în jurul elasticului o șuviță de păr. Pe de altă parte, dacă ai părul ondulat, îl poți prinde într-o coadă în vârful capului. Dacă ți se pare că e prea ciufulit, transformă coada în coc, răsucind tot părul în jurul elasticului și fixând fiecare șuviță cu câte o agrafă de păr.

Coc la ceafă – aplică pe buricele degetelor puțină ceară de păr, apoi trage-ți părul deja pieptănat către ceafă și prinde-l cu un elastic de păr. Înfășoară podoaba capilară astfel încât să obții un coc bine definit, pe care îl vei prinde bine cu agrafe de coc.

Poartă o pălărie  dacă părul nu vrea să stea indiferent de modul în care îl prinzi sau aranjezi, apelează la cel mai eficient truc: poartă o pălărie. Accesorizând ținuta cu o pălărie vei reuși să arăți bine, în ciuda faptului că părul tău nu este deloc aranjat.

Este foarte important să nu intri în panică atunci când constați că nu stai bine cu timpul. Păstrează-ți calmul și vei lua cele mai bune decizii. Dacă folosești produse de styling și accesorii de păr, nu ai cum să nu obții o coafură decentă în câteva minute.

În cazul în care părul tău pare gras, apelează întotdeauna la șamponul uscat, care va rezolva această problemă. Unii hairstyliști folosesc chiar șamponul gras pe părul curat întrucât acesta oferă volum podoabei capilare, făcând-o astfel mai ușor de coafat.

Sursa