Deşi vara este încă la început şi mulţi abia îşi planifică călătoriile la mare, unii au reuşit deja să se odihnească. La revenirea de la mare şi ocean, unde ne-am expus cu plăcere razelor calde de soare, majoritatea dintre noi se confruntă cu problemele tradiţionale: uscarea părului şi a pielii. Vă oferim în continuare câteva sfaturi pentru ca avantajele verii să se păstreze cât mai mult timp şi să nu se transforme în neplăceri.

6 secrete de îngrijire a corpului după concediu

1. Primul produs care vă vine în ajutor este, desigur, serul. Acesta are o concentraţie mare de componente folositoare pentru piele. Îl puteţi folosi dimineaţa, înainte de aplicarea cremei de zi, sau seara, înaintea cremei de noapte. Dar nu uitaţi nici de cremele obişnuite pentru faţă!

2. Cel mai mult are de suferit din cauza apei sărate şi a razelor ultraviolete pielea fină din jurul ochilor. Serurile şi cremele obişnuite nu sunt potrivite, această zonă necesitând o îngrijire specială. Cumpăraţi creme sau geluri speciale pentru îngrijirea pielii delicate din jurul ochilor.

3. Faceţi obligatoriu măşti. Cel puţin de două ori pe săptămână. Şi nu este nevoie să cumpăraţi produse scumpe de îngrijire. Este suficient să folosiţi ceea ce a rămas după pregătirea cinei: castraveţi, mere, brânzică. Măştile pe baza acestora vor ajuta la restabilirea tenului după concediu.

4. Am rezolvat cu faţa, acum trebuie să ne gândim şi la corp. După duş, dimineaţa şi seara, aplicaţi neapărat loţiuni sau creme speciale. Fără ele pielea dumneavoastră poate începe să se descuameze. Dar şi mai bine este să folosiţi cel puţin o dată pe săptămână un scrub pentru corp: atunci bronzul de vară se va păstra pentru un timp mai îndelungat!

5. Pentru ca părul să strălucească din nou, să îşi recapete strălucirea şi catifelarea, faceţi măşti pentru păr. Nu uitaţi nici despre balsamurile fără clătire, care vor asigura îngrijirea necesară pe parcursul zilei.

6 secrete de îngrijire a corpului după concediu

6. Îngrijirea în condiţii casnice este, desigur, de neînlocuit, însă eficienţa ei creşte în combinaţie cu procedurile de salon. Din păcate, nu putem realiza acasă proceduri de mezoterapie sau biorevitalizare. Dar tocmai acestea sunt capabile să regenereze cel mai bine pielea care a avut de suferit din cauza razelor solare. Lucrul cel mai important de care nu trebuie să uitaţi la revenirea acasă este hidratarea. Dar dacă credeţi că două şedinţe de mezoterapie cu acid hialuronic (component natural al pielii, care menţine echilibrul hidric) sunt suficiente, greşiţi amarnic. În primul rând, pielea trebuie pregătită pentru a absorbi mai bine toate substanţele injectate. Din cauza expunerii îndelungate la soare, stratul superior al pielii s-a mărit şi s-a întărit. Se recomandă efectuarea în prealabil a unui peeling fin cu acid glicolic, pentru îndepărtarea celulelor moarte.

Sub acţiunea razelor ultraviolete toate procesele metabolice încetinesc, iar sarcina noastră este să „trezim” pielea, forţând-o să lucreze şi să se restabilească. Mezoterapia, în acest caz, este indispensabilă. Aceasta este etapa a doua. Chiar şi o injecţie mică cu un ac simplu este un fel de catalizator: creşte afluxul de sânge spre zona injectată, celulele încep să se dividă activ, este stimulată producerea de colagen şi elastină. Compoziţia coctailului se alege individual. Cursul durează aproximativ o lună jumătate. Nu tindeţi spre un rezultat imediat. Este mai bine să îl obţineţi treptat, pentru ca să se păstreze timp cât mai îndelungat.

Sursa