Vântul, șamponarea excesivă și expunerea la frig deteriorează structura șuvițelor, mai ales dacă părul tău are tendința de îngrășare. Ca să absorbi excesul de sebum, e bine ca regulat să-ți răsfeți părul cu câte o mască din ingrediente naturale.

1. Mască de păr cu ulei esențial de lămâie

Ingrediente:

  • 2 picături de ulei esențial de lămâie;
  • 1 lingură ulei de jojoba.

Amestecă toate ingredientele și aplică mixul pe scalp. Lasă masca să acționeze 30-40 de minute, după care șamponează părul cu un produs natural pe bază de plante. Fă acest lucru de 2-3 ori într-o săptămână. Uleiul esențial de lămâie este antiseptic și antimicrobian și ajută la combatarea infecțiilor, cum ar fi acneea sau mătreața. De asemenea, absoarbe toxinele și excesul de sebum. Uleiul de jojoba este bogat în vitamina E, acizi grași Omega 6 și 9 care îți hrănesc părul și foliculii. Este ideal pentru părul gras.

2. Mască de păr cu oțet din cidru de mere 

Ingrediente:

  • 1 parte oțet din cidru de mere organic;
  • 1 parte apă;
  • 10 picături de ulei esențial de lavandă.

Amestecă oțetul din cidru de mere cu apa și adaugă uleiul esențial de lavandă. Clătește bine scalpul și părul cu acest amestec după șamponare. După 15 minute, clătește din nou, cu apă caldă. Nu-ți face griji pentru miros, acesta se va estompa atunci când părul se va usca. Repetă procedeul de 3-4 ori pe săptămână pentru cele mai bune rezultate. Oțetul din cidru de mere conține acid acetic, care ajută la echilibrarea nivelului de pH al scalpului, care la rândul său absoarbe excesul de sebum. În plus, funcționează ca un tonic puternic pentru păr, pentru ca tu să ai un păr moale și strălucitor. Uleiul esențial de lavandă ajută la creșterea părului și tratează diverse alte probleme ale podoabei capilare printre care alopecia, mătreața și deteriorarea firului de păr.

3. Mască de păr cu aloe vera

Ingrediente:

  • 3 linguri de gel de aloe vera organic;
  • 1 lingură ulei din semințe de struguri;
  • 7 picături de ulei esențial de lămâie; 
  • 1 linguriță suc de lămâie.

Se amestecă toate ingredientele și se face o pastă. Lasă-o timp de 40-45 de minute pe scalp și clătește cu șampon natural pe bază de plante. Repetă operațiunea de 3-4 ori pe săptămână pentru cele mai bune rezultate.

Aloe vera conține antioxidanți și are proprietăți antibacteriene, eliminând bacteriile vinovate de apariția mătreții și hidratează foliculii. Uleiul esențial de lămâie curăță scalpul în profunzime. Consolidează foliculii de păr și calmează mâncărimile și iritațiile scalpului. Uleiul din sâmburi de struguri are proprietăți antiseptice și hidratante, reglează secreția de ulei produsă de scalp și are grijă și de vârfurile degradate. Sucul de lămâie reglează producția de sebum. 

4. Mască de păr cu bicarbonat de sodiu

Ingrediente:

  • 2 linguri de bicarbonat de sodiu;
  • 4-5 linguri de apă;
  • 5-7 picături de ulei esențial de arbore de ceai;
  • 1 lingură ulei de ricin.

Amestecă bicarbonatul de sodiu, uleiul de arbore de ceai, uleiul de ricin cu apa, până când obții o pastă lichidă. Aplică masca pe scalp, las-o să acționeze 20 de minute și spală-te cu șampon natural pe bază de plante. Repetă asta o dată pe săptămână pentru a obține rezultate bune. Uleiul esențial de arbore de ceai hidratează eficient scalpul uscat și care se confruntă cu senzația de mâncărime și, de asemenea, ajută la prevenirea acumulării celulelor moarte ale pielii. În același timp, controlează și excesul de ulei produs la nivelul scalpului care blochează foliculii de păr, împiedicând creșterea firului de păr. Uleiul de ricin îmbunătățește circulația sângelui la nivelul scalpului, asigurând o nutriție mai bună pentru foliculii de păr. De asemenea, ajută la echilibrarea pH-ului scalpului. Bicarbonatul de sodiu elimină reziduurile acumulate în păr și stimulează creșterea părului.