Deşi este considerat un medicament banal, care poate fi cumpărat, de altfel, de oricine, din orice farmacie, fără să fie nevoie de o prescripţie medicală, paracetamol poate fi mortal. Medicii avertizează că, luat în doze mari, este extrem de toxic şi poate duce la o necroză ireversibilă a ficatului.

În sezonul virozelor, foarte multă lume ”înghite” în neştire tot felul de pilule sau prafuri la plic pentru „răceală şi gripă”, deşi majoritatea conţin aceeaşi substanţă: paracetamol. Potrivit specialiştilor, reclamele excesive la medicamentele „de sezon” contribuie la supradozajul involuntar.

Medicul Tudor Ciuhodaru avertizează, însă, că acest medicament este foarte toxic pentru ficat, dacă se depășește doza, iar 10 comprimate de paracetamol pot fi mortale.

„Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin administrarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor. De aceea, nu se recomandă administrarea la intervale mai mici de 4 ore şi nu trebuie administrate mai mult de 4 doze pe zi. Dacă simptomele persistă mai mult de 3 zile, este necesară reevaluarea diagnosticului şi tratamentului. Copilul nu este un adult în miniatură (metabolismul diferit impune ajustarea dozelor), iar la copii cu vârsta sub 6 ani recomandăm utilizarea formelor farmaceutice adecvate vârstei (10 - 15 mg/kg/la o administrare)”.

Zeci de denumiri, acelaşi medicament

Din dorinţa de a scăpa mai repede de o viroză, foarte mulţi oameni cumpără de la farmacie mai multe produse pentru „răceală şi gripă”, pe care, de multe ori, la iau în acelaşi timp, fără să realizeze că majoritatea conţin, practic, acelaşi medicament: paracetamol.

În prezent, nu se știe numărul exact, dar pe piaţă exsită zeci de medicamente care conţin paracetamol, dar au altă denumire. Avem doar câteva dintre ele: Fervex, Teraflu, Coldrex – care conţin o doză mai mare de paracetamol, de 1.000 de mg. Antinevralgic, Cafetin, iarăşi, conţin paracetamol şi sunt sub formă de comprimate. Potrivit specialiștilor, aceste produse pentru „răceală şi gripă” sunt, totodată, şi cele mai vândute medicamente în această perioadă.