mamaplus

6 lucruri pe care să le faci IMEDIAT după sex dacă ești femeie

0
//
23.01.2020

După o partidă de sex cu partenerul tău, oricât de tentant ar fi să mergi la culcare sau să te grăbești să ajungi la serviciu, reține că există câteva aspecte de care trebuie să ai grijă, înainte de toate.

1. Spală-ți zona intimă, însă nu exagera

Pentru că în zona genitală pot rămâne fire de păr pubian, lubrifiant și lichid seminal, nu uita cât de importantă este igiena intimă. Așa că este o idee bună să te speli rapid cu apă călduță și cu un săpun fără parfum. Un duș este, de obicei, cea mai bună idee în acest caz.

La fel ca în cazul oricărui duș, nu doar după sex, ar trebui să eviți să folosești săpunul direct pe (sau, mai rau, în) vaginul tău. Totodată, evită folosirea șervețelelor umede.

2. După ce te-ai spălat, usucă zona intimă cu un prosop curat

Infecțiile fungice (precum cele cauzate de ciuperca microscopică Candida albicans) prosperă în locurile calde și umede, așa că vaginul tău trebuie să fie uscat după ce te-ai spălat cu apă și cu săpun. Un prosop curat și moale este tot ce ai nevoie pentru a usca pielea din zona intimă, după duș.

3. Mergi la toaletă și urinează dacă simți nevoia

Fie că ai făcut sex cu sau fără prezervativ, un sfat util este să urinezi după raportul sexual, pentru că acest lucru te va ajuta și te va proteja împotriva infecțiilor tractului urinar. Este important să reții că cel mai bine este să urinezi când simți într-adevăr această nevoie - chiar dacă ea apare la 2 minute, la 20 de minute sau la 1 oră după ce ai făcut sex cu partenerul tău.

4. Bea apă multă și mănâncă alimente bogate în probiotice

La fel ca în cazul altor forme de activitate fizică, este important să îți menții corpul hidratat și după ce ai făcut sex. Volumul de apă pe care îl bei după sex te va hidrata și te va ajuta să elimini din vezica urinară acele bacterii care pot cauza infecții la nivelul tractului urinar.

Totodată, alimentele care conțin probiotice (iaurtul sau alte alimente fermentate) sunt variante excelente pe care le poți consuma ca gustări, pentru a restabili rezervele de bacterii „bune” și pentru a preveni infecțiile fungice. Aceste alimente conțin bacterii „bune”, similare cu cele prezente în vagin, iar astfel îți alimentezi organismul cu acești aliați, reducând riscul unor infecții fungice.

5. Poartă lenjerie intimă confortabilă

Un alt pas important pe care e bine să îl adopți după o partidă de sex, mai ales că te ajută să previi infecțiile bacteriene și infecțiile fungice, este să porți lenjerie intimă din bumbac sau - și mai bine - să nu porți nimic în zona intimă după sex. Nu sunt recomandate articolele de lenjerie intimă din nylon și alte materiale care provoacă mâncărimi sau care nu lasă pielea să respire.

6. Notează orice disconfort care nu este normal, legat de sex

Uneori, se întâmplă să simți durere în timpul sexului. Cele două disconforturi principale pe care le poți observa din când în când sunt durerea cauzată de uscăciunea vaginală și o senzație mai profundă, care ar putea fi provocată de probleme cum ar fi constipația, un spasm muscular sau de faptul că partenerul tău lovește unul dintre ovare (lucru care este mai probabil dacă te afli la ovulație).

Cu toate acestea, disconfortul (dacă îl simți de fiecare dată sau în majoritatea cazurilor când faci sex) nu este normal, mai ales dacă senzația persistă câteva ore bune și nu este influențată de cât de dură a fost partida voastră de sex.

În cazul în care se întâmplă să simți deseori sau de fiecare dată un disconfort precum cele descrise mai sus, discută cu medicul ginecolog, deoarece ar putea fi un semn al unei probleme mai grave, precum: chisturile ovariene, fibroza uterină, endometrioza sau cancerele din sfera genitală.