mamaplus

O bloggeriță, despre viața cu doi copii mici: ”Fericirea-i când te bucuri de fiecare pârț”

0
//
29.01.2020

Bloggerița din România Miruna Ioani este mamă, medic dentist și o scriitoare îndrăgită de foarte multă lume. În una din postările sale pe blogul Și Blondele Gândesc, Miruna povestește cum e viața ”în patru” și ce gânduri o încearcă la această etapă a vieții sale cu doi copii lângă ea – Tudor (3 ani) și Victor (4 luni). Suntem aproape siguri că foarte multe mămici vor rezona cu ceea ce a scris bloggerița. Lectură plăcută!

A patra lună din viața noastră în patru a fost cea mai grea pentru mine. Nu știu de ce scriu despre crize mereu retroactiv, probabil că nu sunt întotdeauna sigură că le vom depăși cu bine.

Cuplul e în picioare, sub o plapumă caldă, într-un echilibru firesc, compensatoriu, ne dăm rând, râdem când nu mai putem, ne purtăm aproape ca doi adulți. Cui îi e puțin frig e copilul cel mare, care strigă constant mamimamimamimami. Cam orice-aș face, el mami-mami.

Am crezut că mă voi descurca mai bine, am crezut că voi putea fi destulă pentru amândoi ai mei copii. Am crezut că oboseala e o doamnă pe care o pot recunoaște, cât să nu o las în casa mea. În schimb, am învățat s-o servesc miere pe pâine și mă mai lasă în pace puțin. Aseară am halit trei.

mamaplus

Am ajuns să îi înțeleg pe acei părinți care pur și simplu nu aud când copilul lor face o gălăgie într-un restaurant, când plânge și ei poartă o conversație ca și când. Nu înțelegeam până de curând. Nu spun că e ok, doar că îmi explic acest fenomen. Pentru că cei cărora li se întâmplă nu își dau seama că se întâmplă. Sunt sigură de asta. Când e atât de multă gălăgie în viața ta, nu o mai liniștești, ci înveți să o ignori. E pur și simplu mai ușor. Iar pentru “mai greu” n-ai resurse uneori. Nu zic că e bine, zic doar că e de înțeles. Nu am știut până acum. Nu aș fi vrut să ajung aici. Fac eforturi mari, fac tot ce pot să nu rămân prea mult.

Sărbătorile au fost grele, toată agitația, toată familia nu au ajutat. După ce ne-am întors acasă, ne-am regăsit. Dinamica e diferită sau doar ne-am adaptat. Ne-am împăcat. Și cu gândul, și noi între noi. Bebelușul e aici și nu pleacă nicăieri.

mamaplus

A fost luna în care, pentru prima oară, s-au jucat amândoi. Acum suntem în mașină, au adormit ținându-se de mâini. Nu știu ce-i face, dar bebelușul râde în hohote la fratele lui. Sunt niște chestii între ei, și nu mă refer la momentele când Tudor zice “hai să-l facem friptură, că uită-l, ce drăgălaș!”, sunt niște lucruri pe care o fată singură ca mine nu avea de unde să le știe. Cred că la asta se referea mama, când îmi spunea: tu n-ai cum înțelege, că nu ai frați.

Nici acum nu pot înțelege tot. De exemplu, cum de ăsta mic nu se supară, când ăsta mare îl trage de gură, de nas, de urechi. Sau cum de ăsta mare nu se trezește noaptea, când ăsta mic urlă de zici că are cinci plămâni.

Și mai e ceva ce nu înțeleg. Unde a trecut acest timp. Cât te-am așteptat! Când ai crescut atât? Mai am două luni de gingii știrbe, mai lasă-mă puțin… îmi place viața asta nouă, cu tine, când ne bucurăm de fiecare pârț.

mamaplus

Descoperă AICI mai multe articole interesante scrise de Miruna.