mamaplus

Mirela Urușciuc, mamă a doi copii: ”Cine vă zice că maternitatea e toată curcubeu și unicorni - vă minte”

0
//
23.04.2020

Organizatoarea de evenimente Mirela Urușciuc știe bine cum e treaba cu îmbinarea job-ului solicitant cu meseria de mamă. De două ori mamă (!) a copiilor frumoși – Mira și Titus. Când prinde de-o aripă inspirația, Mirela scrie. Îi place să vorbească despre maternitate fără să ascundă ”dedesubturi”. Este sinceră, iar asta e una din calitățile ei înalt apreciate de alte mămici care o urmăresc pe rețelele sociale. Și cum în carantină avem mai mult timp pentru a răscoli prin noi înșine, tânăra mămică și-a exteriorizat trăirile într-un mesaj cât se poate de frumos în care probabil se vor regăsi și alte femei aflate în aceeași situație.

”Admir mamele care reușesc să se focuseze doar pe treburi casnice și educarea copiilor. Pe bune, eu nu știu cum fac ele asta. (Sper doar că sunt și-n viața reală la fel de zen ca pe Instagram.) Eu știu că la mine această formulă pur și simplu n-ar fi mers. Eu am nevoie de ieșiri, ca să-mi fac restart la creier. Vreau comunicare cu oameni maturi și task-uri pe care să nu le realizez pe autopilot. Credeți-mă, cine vă zice că maternitatea e toată curcubeu și unicorni - vă minte. E al naibii de solicitant. Și oricât de mult ți-ai iubi copiii, vin zile în care vrei să fugi în mijlocul pădurii și să plângi în hohot de neputință.

Acele clipe în care de la mârâit continuu îți sar capacele...

Când colicii sau erupțiile dentare îți testează răbdarea și capacitatea de a supraviețui nedorimit câteva luni. De la oboseală cronică, vrei uneori să iei și să skip-uiești primii 3 ani de copilăria lor. Dar... Îți iei o pauză. Răsufli adânc și te gândești câte mii de femei ar da ORICE să fie acum în locul tău. Câte cupluri ar renunța la tot ce au, pentru “gălăgia” unui copil. Câte femei te privesc dubios când tu, din concediu de maternitate, abia aștepți să ieși la job, dar ele de ani de zile visează să rămână însărcinate și nu pot. Când conștiintizezi că TU deja ai VISUL cuiva, parcă nu mai vrei să ții pasul standardelor:

  • să fii mamă bună
  • un angajat productiv
  • o soție mereu zâmbitoare
  • o prietenă mereu acolo

De parcă la final cineva ne-ar da medalii pentru această fugăreală. Girls, la naiba cu ce zice lumea că trebuie să însume o femeie. E bine așa cum te simți TU confortabil. Eu sunt imperfectă în toate domeniile, da-s ok cu asta. Dar tu?”

mamaplus