Marina Morei. Greutățile și bucuriile ce le poartă concediul meu de maternitate

În prezent fiica mea are 2,6 ani, deci exact atît constituie exxperiența mea în rolul de mamă. Cînd s-a născut fiica mea, primul mele cuvinte cu nedumerire, au fost: „Cum mi-am trăit viața înainte fără ea?”. Deci, cum am trăit înainte – am și uitat, trăiesc prin fiica mea, prin familie, dar nu uit și de mine. La titlul de mamă ideală și atotcunoscătoare nici nu pretind; cunoștințele mele, competențele, incapacitatea se bazează pe intuiție, pe cărțile citite, sursele de pe internet, ei și cum fără sfaturile bunicilor, a prietenelor, rudelor fie că au experiență în domeniu, ori ba. Prin urmare, orice comentarii cu referire la articolul meu sunt binevenite, îmi plac discuțiile în contradictoriu, deoarece cred că adevărul se naște anume în urma disputelor.

Concediul de maternitate a fost emis, banii au fost primiți și deja cheluiți, eu stau acasă cu micuța mea – Ura! La început aceasta este euforie în  combinație cu frică: eu sunt mamă și ce să fac?! Alături de mine stă soțul uimit și agitat, mama, tata, soacra. Toți teprivesc cu deșertăciune, însă toți vor să ajute. Fiica ne bucură cu orice face: cu zîmbetul ei fără dințișori, cu cîteva mișcări necoordonate, cu grelele scutece, cu somnul (pînă la urmă).

Trec cîteva săptămîni – euforia puțin pleacă, viața ia o altă formă, un nou regim, întreaga familie devine sclava micii prințese, eu sunt în așteptarea  depresiei, despre care deja am citit și am și auzit - și ea a venit, fie și pentru puțin timp sau trasă de urechi doar…Cum fără, toate trec prin asta, nu sunt o excepție! Am trecut și prin această perioadă, destul de ușor, după cum îmi dau seama acum: m-am obișnuit cu noul regim, soțul și părinții  ajutau din toate puterile și cu mare drag (le MULȚUMESC pentru acest lucru!), fiica mea a fost un copil cît se poate de liniștit – doar să te bucuri de viață! Dar nu este chiar așa…

Tot mai des îmi părea că multe nu reușeam să fac, pe plan profesional. Îmi lipsea munca preferată, independența (pe plan material, cît și în luarea deciziilor), comunicarea cu prietenii, mi se părea că degradez – casă, copil, bucătărie și așa fiecare zi, șapte zile pe săptămînă. Cel mai mult mă înfricoșam să realizez că acele momente legate de fiica mea, care pînă de curînd transmiteau bucurie, dintr-o dată au început să se transforme în rutină. Dar am depășit noi și acest moment. Scriu NOI, pentru că m-au ajutat toți: părinții, care erau gata în orice moment să-și dădăcească nepoata; soțul, care mă invita la film, cafea, restaurant, ca eu să mă pot relaxa și să mănînc preferatele mele sushi; prietenii, care sunt sincer interesați de mine și fiica mea.

Unele femei se contopesc perfect cu viața de familie, dedicîndu-se în totalitate copilului. Asemenea mame și soții admir. Însă, ceva lipsea, ceva personal. Am văzut, dar și cunosc o mulțime de tinere mame care și-au destinat timpul liber din concediul de maternitate nu pentru treburile casnice, ci pentru a-și descoperi noi hobby-uri sau pentru a și le dezvolta pe cele vechi. Cele mai talentate, ambițioase și creative și-au transformat hobby-ul într-o afacere, care au și venit de pe urma afacerii, dar cel mai important e că le aduce satisfacție morală. Le admir cu sinceritate. Neavînd talent creativ, oricum am încercat să mă ocup de ceva care  să-mi fie util. M-am ocupat de ceea ce mi-a plăcut din totdeauna, ceea ce nu cere mult timp și care ar fi adus niște bani. Oare va fi cu izbîndă? Vom vedea.

Căutînd să nu uit de profesia mea de jurist, încerc să mă agăț de tot ce mă poate ajuta ca să-mi aplic cunoștințele în practică, uneori îi ajut soțului meu, uneori prietenilor, încerc să urmăresc toate schimbările din legislație.

De curînd prietenii mi-au reamintit despre afirmația mea pasională, că eu nu voi sta în concediu de maternitate, copilul îl voi lăsa mamei și voi merge să lucrez. Atunci toți rîdeau de mine, acum, însă m-am alăturat și eu. Desigur, cea mai iubită, cea mai respectată, cea mai importantă muncă de acum este cea în calitate de mamă! Unora nu le place identificarea cu profesia de mamă, eu însă voi spune că aceasta este ironică. Profesia de mamă nu e doar o meserie, aceasta este o stare de spirit, care nu poate fi descrisă în cuvinte, ea este individuală pentru fiecare din noi, la fel cum fiecare copil este individual. Eu niciodată nu mi-aș putea judeca mama, care devreme a mers la lucru, care a lăsat copilul bunicilor sau dădacelor, niciodată nu-mi privesc cu dispreț mama, care renunțînd la sine, s-a dedicat deplin copilului și familiei. Eu voi (deja încerc) combina totul: să cresc copilul, să-i acord atenție  soțului și nu voi uita de mine. Încerc să împart corect timpul, însă adevărat vă spun că nu întotdeauna îmi reușește. De fiecare dată cînd ceva nu reușesc, îmi jur solemn că mîine sigur voi face, voi reuși, chiar îmi fac și o listă cu ce am de făcut - și iarăși „Oops!” dar nu disper, timp din concediu mi-a mai rămas, le voi reuși pe toate (jur solemn)!

Analizîndu-mi succese și eșecurile, greșelile și realizările, aș putea spune cu siguranță că concediul de maternitate nu reprezintă doar timp destinat pentru îngrijirea copilului, ci și posibilitatea de a-ți dezvolta talentele și de a vă găsi o ocupație plăcută sufletului și profitabilă, timp penru a reflecta asupra valorilor reale ale vieții, timp pentru auto-perfecționare, chiar și pe plan profesional. De aceea, dragi mame și viitoare mămici, nu vă fie teamă de această perioadă, nu vă fie frică să pierdeți ceva pe plan profesional – le veți reuși pe toate! Și chiar să construiți planuri noi, nu vă grăbiți, aveți timp suficient  pentru toate!