mamaplus

Ina Kishlaru, despre invidie: ”Cum adică, e mamă și poartă tocuri? Ce fel de mamă e?„

0
//
08.10.2019

Celebra antrenoare de fitness este gata mereu să le încurajeze pe tinerele mămici să-și schimbe viața în bine, iar această schimbare începe din interior. Într-o nouă postare pe o rețea de socializare, Ina subliniază câteva aspecte delicate, desprinse din realitatea de astăzi a proaspetelor mămici.

Fiecare dintre noi a nutrit sentimentul de invidie. Fie albă, cum o numesc unii, fie naturală - oricum invidie rămâne.

Îmi aduc aminte perioada după ce am nascut-o pe Susy, mai ales primele 6 luni când eram băgată cu tot cu cap în grija pentru ea. Era primul copil, nu reușeam să fac nimic: nici grijă de casă, nici să pregătesc mâncare, nici mai ales sa am grijă de soț...nemaivorbind sa reușesc să am grijă de mine. Îmi pare că nici în oglindă nu mă uitam. Oare mai poți face altceva când devii pentru prima oară mamă? Atunci lumea se învârte doar în jurul copilului. Atât.

Ah, dar să mă întorc la invidie, m-a luat valul.

Și când ieșeam cu Susy la plimbare, cam de două ori pe zi, îmi luam o carte, niște gustări, mă așezăm pe bancă, citeam cât copilul dormea și, din când în când, mai ridicam ochii să văd lumea din jurul meu.

Ei, și când vedeam câte o mămică pe tocuri, slăbuță, machiată și cu căruciorul, o analizam critic: cum adică, ea este mamă și se încalță pe tocuri? Ce fel de mamă e?

A durat critica asta o vreme, până am realizat că eram invidioasă, altfel ce mai era și aia?... Adică eu simțeam invidie față de acea mămică, fiindcă ea pur și simplu arăta bine. Și asta de ce? Fiindcă eu nu eram mulțumită de ceea cum arătam eu...

Asta a fost un inbold extrem de mare pentru mine ca să înțeleg că e timpul sa fac schimbări, de altfel mă transform într-o femeiușcă cicălitoare care e nemulțumită de toate și tot ce știe e să dea vina pe alții.

Odată ce am revenit și eu la formele dorite, am început să simt și eu, la rându-mi, priviri furișate și într-un fel critice.

Și nu, nu judec pe nimeni, eu înțeleg de ce o femeie are acest sentiment neplăcut, uneori fără să-și dea seama o face. Am fost și eu acolo.

Este doar o nemulțumire față de sine și deseori nu înțelegem de ce ne simțim într-un fel sau altul. E un lucru firesc și omenesc, dar mereu este loc pentru mai bine, așa-i?

Și nu m-am oprit doar la mine. Vreau sa ajut și alte mămici să își recapete încrederea în sine, să ajungă la formele dorite, să se iubească, să fie încrezătoare în sine, să simtă acea plăcere cînd se uită în oglindă, să nu aibă acele complexe care o fac să se simtă mai inferioară decât alții... Acesta și este scopul maratoanelor mele, pe care le consider copiii mei de suflet, fiindcă chiar e mult suflet acolo, în fiecare lecție și antrenament.

Noi deseori cerem de la soț, copii, rude să facă o schimbare, sa fie altfel... Eu zic că orice schimbare începe de la sine și anume noi trebuie să fim acea schimbare!

Sursa