mamaplus

Diana Dumitrescu, despre sarcină: „M-am chinuit 10 ani să am un copil”

0
//
25.04.2019

Diana Dumitrescu, în vârstă de 35 de ani, și-a văzut visul cu ochii, acela de a deveni mămică. Actrița este însărcinată în 4 luni și va avea un băiețel. Dar până să i se împlinească această mare dorință, Diana a așteptat și s-a chinuit 10 ani, pentru că nu reușea să aibă un copil. Aceasta a mărturist că anul acesta era decisă să apeleze la fertilizare in vitro.

mamaplus

Pe 16 ianuarie, în timpul unei vacanțe la Bruges, vedeta a aflat că va avea un copil.

„Eu mă hotărâsem să încep pregătirile pentru fertilizare in vitro. Trebuia de anul trecut, dar am avut probleme cu tiroida. Am crezut că este o eroare când am făcut testul. Am făcut trei zile consecutiv teste. M-am chinuit aproape zece ani să rămân însărcinată, așa că a fost șocant să văd că sunt gravidă. Nu mă așteptam! Chiar nu mă așteptam. A fost o mega bucurie, dar cu rețineri, pentru că nu știam dacă este adevărat”, a mărturisit Diana Dumitrescu.

Actrița a ales deja numele pentru băiețelul care se va naște în toamnă. Va avea două nume, ambele de Sfânt.

Sursa