mamaplus

Anna Smolnițchi și experiența ei neplăcută din acest weekend: ”E prima oară când am apelat Serviciul de Urgență”

-
//
13.04.2020

Zilele trecute, tânăra mămică și jurnalista Anna Smolnițchi a devenit martora unui caz de violență în familie. O călătorie obișnuită cu mașina în care se aflau soțul și fetele ei s-a transformat într-o experiență mai puțin plăcută, despre care a vorbit în cea mai recentă postare publică.

”Eram cu mașina, am oprit la culoarea roșie a semaforului. În mașina alăturată, un bărbat în stare de ebrietate o lovea pe femeia de la volan. Soțul meu s-a implicat, a strigat peste geam: oprește-te, ce faci? Oprește-te! Individul a dorit răfuială. Îl chema pe soțul meu afară. Evident că nu am oprit, dar am avut grijă să îmi notez numărul de înmatriculare al mașinii ca să reclam comportamentul agresiv față de doamnă. Tipul ne-a urmărit. La un alt semafor din nou a încercat să se răfuiască cu noi, a văzut că l-am filmat prima oară. Ne-a tot urmărit până am reușit să ne rupem, între timp eu vorbeam cu operatorul de la serviciul de urgență 112, care ne-a recomandat să oprim la o benzinărie. Asta am făcut. Acolo s-a apropiat poliția. Bărbatul violent a fost reținut.”, susține ea.

Ulterior, Anna a încercat să le explice fetițelor sale comportamentul agresiv al bărbatului, într-un mod cât se poate de accesibil.

”Am transformat experiența într-o joacă, pentru a nu trauma psihologic fetele. Cea mare, la început, era speriată. Am asigurat-o că e mereu în siguranță cu noi, cu parinții, că polițiștii au grijă de noi. Am vorbit și despre impactul negativ al alcoolului, că oamenii în stare avansată de ebrietate pot face lucruri urâte. Și trist e că, probabil, acea femeie e lovită nu doar la beție. Mi s-a făcut atât de milă de ea. Mă bucur că a fost reținut de poliție, nu va putea continua violența acasă.”, a mai adăugat jurnalista.

Chiar dacă i-a lăsat un gust amar, Anna spune că această întâmplare i-a oferit totuși câteva lecții pe care le-a însușit și vrea să le împărtășească cu toată lumea.

”După experiența de astăzi, am câteva sfaturi:
1. Blocați ușile mașinii! Păstrați-le blocate pe parcursul întregii călătorii, căci în câteva secunde se pot întâmpla lucruri urâte. Ar fi bine și geamurile să fie închise.
2. Să aveți tot timpul telefonul încărcat, ca să puteti apela 112. Astăzi e prima oara când am apelat la Serviciul de Urgență și le mulțumesc mult pentru operativitate. Echipa de poliție a venit la fața locului în câteva minute. Făptașul a fost reținut.
3. Dacă vedeți că cineva este agresiv, comite o contravenție, sau și mai rău, o infracțiune, înregistrați tot ce puteti. Numere de înmatriculare, faceți o înregistrare video.”, a conchis Anna.