mamaplus

Morcovul crud: o gustare delicioasă și sănătoasă

0
//
03.04.2020

Morcovul este una dintre cele mai consumate şi bine văzute legume. Evident, nu şi fără motiv, căci înainte de a fi folosit în mâncăruri, morcovul era luat ca şi tratament pentru diverse afecţiuni. Multitudinea de vitamine şi minerale conţinute în această legumă, o încadrează printre cele mai benefice pentru sănătatea omului.

Consumul de morcov crud – excelent revigorant pentru bărbaţi

Cu toţii adorăm salata de crudităţi, însă puţini ştim că aceasta este extrem de benefică pentru sănătatea omului. Morcovul, în combinaţie cu ţelina este una dintre cele mai eficiente reţete pentru apetitul şi vigoarea bărbaţilor. Vitaminele ca vitamina A, complexul de vitamine B şi mineralele ca fier, potasiu, betacaroten, asparagina, calciu, magneziu, fac din morcov un ingredient perfect pentru salate sau sucuri energice.

Consumul de morcov crud – foarte bun pentru întărirea gingiilor şi o cavitate bucală curată

Oricine a ronţăit cu plăcere în copilărie morcovi, mulţi dintre noi ronţăim în continuare. Acest lucru este foarte benefic pentru gingii şi dinţi. Mestecat bine, morcovul curăţă şi dezinfectează, reglează pH-ul din gură şi ajută la întărirea gingiilor. Aşadar, cei care doresc să aibă o respiraţie proaspătă şi cavitatea bucală cât mai lipsită de bacterii, ar trebui să ronţăie mereu morcovi cruzi.

Consumul de morcov crud – face pielea să strălucească

Morcovii au fost folosiţi dintotdeauna în combinaţii pentru creme de faţă şi de mâini, folosite împotriva ridurilor, dar şi pentru a reduce din vizibilitatea unor cicatrici în urma arsurilor, eczemelor, furunculelor. De altfel, morcovul se pune direct pe rana proaspătă acolo unde este cazul, iar măştile pentru faţă cu morcov crud sunt recunoscute ca fiind printre cele mai răcoroase şi benefice. Un consum regulat de morcov ajută în păstrarea unei epiderme sănătoase şi strălucitoare. Consumul regulat nu trebuie să se confunde cu supra doza, căci este foarte posibil ca pielea să prindă o vagă culoare de portocaliu.

Consumul de morcov crud – excelent în combaterea cancerului de plămâni şi de colon

Morcovii au fost folosiţi mereu pentru efectele terapeutice datorită sucului plin de substanţe energizante, suc extrem de benefic pentru copii, gravide şi bătrâni. Pe lângă reglarea tranzitului intestinal, morcovii sunt excelenţi şi pentru eliminarea paraziţilor intestinali. Ceea ce îi face incredibili este şi acţiunea lor antidiareice, purgative, cicatrizant pentru stomac, laxative şi, deci, un adevărat prieten al ficatului. Betacarotenul din morcov este un puternic antioxidant, ce acţionează în special în cazul cancerului la plămâni şi cancerului de colon.