mamaplus

Cum alegi cartofii pentru prăjit, fiert sau la cuptor. Secretul oricărei gospodine

-
//
15.01.2020

Cartoful este leguma cea mai populară atunci când vine vorba despre feluri principale sau garnituri, astfel că rar există masă fără să conțină o porție delicioasă de cartofi prăjiți sau natur. Cum ştii ce fel de cartofi pui la copt, la prăjit sau la fiert? Există în supermarketuri mai multe tipuri de cartofi şi fiecare este destinat a fi gătit într-un anume fel.

Ce fel de cartofi se pun la salata de boeuf sau în cea orientală? Cei în coajă roşie sunt ideali, fiindcă acest soi îşi păstrează forma după fierbere. Îi poți folosi şi la orice fel de salată, fiindcă merg la fel de bine. Iată cum alegi cartofii în funcție de felul în care vrei să-i găteşti!

Cartofi pentru prăjit

Dacă îți plac cartofii prăjiți, atunci trebuie să te decizi cum vrei să fie. Dacă îți plac cartofii prăjiți crocanți, atunci soiul cu coajă roşie e pentru tine. Dacă, dimpotrivă, preferi să ai nişte cartofi prăjiți tăiați mai gros, dar extrem de moi şi de gustoşi în interior, atunci trebuie să alegi soiul cu coajă albă.

Cartofi pentru copt

Dacă vrei să faci cartofi copți la cuptor, atunci poți folosi cartofii cu coajă albă, fiindcă sunt cei mai gustoşi.

Cartofi pentru fiert

Cartofii albi sunt şi cei indicați pentru a face un piure pufos şi gustos. 

Pentru mâncărurile gătite alege între cei roşii care îşi păstrează forma sau cei albi, care se pot sfărâma, dar sunt mult mai gustoşi!