mamaplus

Cele mai bune alimente pentru un ficat sănătos

-
//
25.05.2020

Ficatul este un organ foarte complex, având foarte multe roluri. Efectuează o varietate de sarcini esențiale, de la producerea de proteine, colesterol și bilă, până la depozitarea vitaminelor, mineralelor și carbohidraților. De asemenea, neutralizează toxinele, alcoolul, medicamentele și produsele secundare naturale ale metabolismului. Menținerea ficatului într-o formă bună este importantă pentru păstrarea unei stări optime de sănătate.

Alimente recomandate pentru un ficat sănătos:

Cafea

Cafeaua este una dintre cele mai bune băuturi ce pot fi consumate pentru a promova sănătatea ficatului. Studiile au demonstrat beneficiile consumului de cafea. Aceasta protejează organismul de afecțiunile hepatice. De exemplu, studiile au arătat în repetate rânduri că utilizarea cafelei scade riscul de ciroză sau de leziuni hepatice permanente la persoanele cu afecțiuni hepatice cronice.

Consumul de cafea poate să reducă riscul de apariție al cancerului hepatic și are efecte pozitive asupra bolilor hepatice și a inflamației de la acest nivel.

Cafeaua scade, de asemenea, inflamația și crește nivelurile de glutation, un antioxidant ce neutralizează radicalii liberi nocivi din organism.

Aceste beneficii par să provină din capacitatea cafelei de a preveni acumularea de grăsimi și de colagen, doi dintre markerii principali ai afecțiunilor hepatice. Cu toate acestea, cafeaua are mai multe beneficii pentru sănătate, dar ficatul se bucură de cele mai multe dintre acestea.

Ceaiul

Ceaiul este considerat a fi benefic pentru sănătatea generală, dar cercetările au demonstrat că acesta poate avea beneficii deosebite pentru ficat.

Un important studiu din Japonia a constatat că un consum de minimum 5 cești de ceai verde pe zi a fost asociat cu îmbunătățirea valorilor markerilor ce sugerau afecțiuni hepatice.

Un alt studiu a constatat că ceaiul verde este bogat în antioxidanți, iar în urma consumului, nivelurile enzimelor hepatice au fost îmbunătățite.

De asemenea, consumul de ceai verde reduce stresul oxidativ și depozitele de grăsime din ficat. Persoanele care au băut frecvent ceai verde au avut o probabilitate mai mică de a dezvolta cancer hepatic.

Cu toate acestea, înainte de consumul de ceai verde în cantități mari, este nevoie de părerea unui medic. În unele afecțiuni ale ficatului ceaiul verde nu este indicat, cu toate că în altele poate avea un rol extrem de benefic.

Grapefruit

Efectele protectoare induse de consumul de grapefruit sunt reprezentate de reducerea inflamației și protejarea celulelor. Acest fruct conține antioxidanți care protejează în mod natural ficatul. Cei doi principali antioxidanți găsiți în grapefruit sunt reprezentați de naringenin și naringin.

Aceste două flavonoide contribuie la protejarea ficatului de leziuni. Studiile au arătat, de asemenea, că pot reduce dezvoltarea fibrozei hepatice, condiție ce apare ca rezultat al inflamației cronice.

Consumul de grapefruit poate îmbunătăți capacitatea ficatului de a metaboliza alcoolul și de a contracara unele efecte negative produse de consumul de alcool.

Afinele și merișoarele

Afinele și merișoarele conțin, deopotrivă, antociani, antioxidanți cu multiple efecte benefice pentru sănătate. Consumul acestor fructe protejează ficatul de afecțiuni și poate contribui la creșterea imunității.

Antioxidanții găsiți în aceste fructe încetinesc dezvoltarea leziunilor și fibrozei hepatice. De asemenea, consumul de afine inhibă dezvoltarea celulelor ce produc cancer hepatic.

Strugurii

Strugurii, în special cei negri și roze, conțin o varietate de compuși benefici sănătății hepatice. Resveratrolul este cel mai cunoscut compus din struguri, având rol în reducerea inflamației și prevenirea deteriorării ficatului.

De asemenea, un studiu la persoanele cu steatoză hepatică non-alcoolică a arătat că extractul de semințe de struguri a îmbunătățit funcția hepatică daca a fost consumat timp de 3 luni.

Fructele de cactus

Fructele de cactus, cunoscute științific ca Opuntia ficus-indica, au fost utilizate multă vreme în America Latină ca tratament pentru ulcere, răni, oboseală și afecțiuni hepatice.

Studiile au demonstrat că extractul din fructe de cactus poate reduce efectele alcoolului, precum greața, durerile de cap și apatia. Aceste efecte se datorează reducerii inflamației hepatice, care apare adesea după consumul de alcool.

Sucul de sfeclă roșie

Sucul de sfeclă roșie este o bună sursă de nitrați și antioxidanți. Aceștia pot ajuta la menținerea funcțiilor cardiace și hepatice, dar și la reducerea daunelor cauzate de inflamații.

De asemenea, sucul de sfeclă roșie poate crește valorile enzimelor hepatice. Cu toate acestea, majoritatea studiilor au fost efectuate pe animale.

Legumele crucifere

Legumele crucifere, precum varza de Bruxelles și broccoli, sunt cunoscute pentru conținutul ridicat de fibre și gustul lor distinctiv. Aceste legume sunt, de asemenea, bogate în compuși benefici.

Consumul acestor legume poate crește nivelurile de enzime hepatice cu rol în detoxifiere. De asemenea, legumele crucifere pot reduce stresul oxidativ și pot împiedica apariția insuficienței hepatice.

Nucile

Nucile sunt alimente bogate în grăsimi și substanțe nutritive, inclusiv vitamina E, ce are un important rol de antioxidant. Această compoziție este responsabila pentru diferite beneficii pentru sănătate, în special hepatice și cardiace.

Consumul de nuci poate îmbunătăți nivelurile de enzime hepatice și poate reduce riscul de apariție al steatozei hepatice.

Peștii bogați în grăsimi

Peștii grași conțin acizi grași Omega-3, care sunt grăsimi sănătoase ce reduc inflamația și scad riscul de boli hepatice și cardiace. Grăsimile din acești pești sunt benefice pentru ficat, prin menținerea nivelurilor normale de enzime și prin combaterea inflamației hepatice.

Cu toate acestea, cantitatea de Omega-6 este foarte importantă. Un raport prea mare dintre Omega-6 și Omega-3 poate să favorizeze dezvoltarea afecțiunilor hepatice. Prin urmare, reducerea aportului de grăsimi Omega-6 este indicată.

Uleiul de măsline

Uleiul de măsline este considerat o grăsime sănătoasă datorită numeroaselor beneficii pentru sănătate, inclusiv pentru ficat. Studiile au demonstrat că uleiul de măsline îmbunătățește nivelul enzimelor hepatice, dar și nivelul de grăsimi.

De asemenea, consumul de ulei de măsline poate crește nivelul de proteine asociate cu efecte metabolice pozitive. Consumul uleiului de măsline duce la o acumulare mai mică de grăsimi și un flux mai bun de sânge către ficat.

Acumularea de grăsimi în ficat face parte din primele etape ale bolii hepatice. Prin urmare, efectele pozitive ale uleiului de măsline asupra grăsimilor hepatice îl fac o opțiune importantă pentru o dietă sănătoasă.