mamaplus

Broccoli fiert sau crud? Cum să-l consumi pentru a beneficia de proprietățile sale nutritive

-
//
20.02.2020

Despre broccoli ştim că este un aliment detestat în egală măsură de copii şi adulți, dar în ultima vreme începe să-şi recapete onoarea, grație mediatizării efectelor benefice pe care le are asupra sănătății. E nedrept să catalogăm această legumă ca una „detestată”, mai ales că gustul nu e deloc rău, aşa cum crede majoritatea. Trucul este să îl găteşti corect şi în combinații reuşite. Iar în acest sens ne ajută Ramona Duna, consultant în nutriție, care explică de ce este atât de sănătos broccoliul, cum se găteşte, dar și cine ar trebui să îl evite.

De la ce vârstă se recomandă copiilor să mănânce broccoli:

Introducerea acestei legume se face abia după vârsta de 8-10 luni, deoarece poate cauza disconfort abdominal. Broccoli este o sursă prețioasă de vitamine, minerale şi fibre cu proprietăți laxative naturale, luptă împotriva anemiei şi întăreşte sistemul imunitar. Gusturile se cultivă de la vârste fragede, aşadar formarea unui comportament alimentar sănătos depinde în mod direct de ceea ce le oferim celor mici în primii ani de viață.

Din păcate, când se începe diversificarea, majoritatea mămicilor renunță foarte uşor să introducă un aliment sănătos, după doar două încercări, în mod deosebit când vorbim despre broccoli, spanac, conopidă, din cauza gustului uşor amar. În mod normal se încearcă de minimum 8-10 ori, cu răbdare şi la intervale diferite de timp. Copiii sunt dotați cu un număr mult mai mare de papile gustative care se reînnoiesc la două săptămâni, ei simt gusturile diferit față de adulți, mult mai pronunțat. Ceea ce pentru noi nu este suficient de amar sau iute, pentru ei poate fi exact opusul.

Cum se găteşte corect broccoli:

Cel mai important lucru este ca înainte de a fi gătit, să se aplice tehnica de tăiere şi aşteptare, minimum 40 de minute – în această fază se creează sulforafanul, o substanță activă din broccoli bogată în sulf, care are abilitatea de a lupta împotriva radicalilor liberi, inflamației şi deteriorării ADN-ului.

Ideal ar fi ca broccoli să fie preparat termic cât mai puțin, aşadar folosit crud în salate sau sandvişuri rămâne alegerea potrivită. Se combină excelent cu avocado, nuci, varză roşie, muştar, semințe de dovleac.

Se poate consuma gătit la aburi (1-3 minute) sau la temperaturi sub 140 de grade, după care se bagă sub jet de apă rece pentru a stopa procesul termic – în acest fel obținem o nuanță de verde crud a legumei.

Înainte de a fi servit se condimentează cu pudră de muştar, deoarece aceasta conține mirosinază, o enzimă necesară producerii de sulforafan. În plus, întotdeauna optăm pentru broccoli proaspăt, nu congelat, căutăm buchețele nuanțate uniform, fără pete, inflorescențe, părți gri sau moi.

Cea mai mare greșeală pe care o comitem atunci când gătim broccoli:

Prepararea termică îndelungată şi la temperaturi înalte, deoarece aceasta îi distruge toate proprietățile nutritive. În plus, broccoli va căpăta o nuanță de verde mai puțin „atrăgătoare”. Broccoli se găteşte „al dente”, astfel încât să rămână ferm, crocant şi să îşi păstreze nuanța de verde crud.

Cine ar trebui să îl evite?

Persoanele care suferă de afecțiuni ale tiroidei ar trebui să consume cu moderație broccoli şi întotdeauna preparat termic (supe creme, sote, la aburi). Legumele din familia cruciferelor (varză, broccoli, conopidă, gulie, varză de Bruxelles) sunt bine cunoscute drept „gusogene”. Ele conțin anumite substanțe numite tiocianați, care blochează preluarea iodului de către tiroidă. Se evită consumul în stare crudă, mai ales atunci când există şi un aport deficitar de iod.