mamaplus

Avem voie să bem apă în timpul mesei sau nu? Iată recomandările nutriționiștilor

-
//
04.11.2019

Poate că ai auzit deseori spunându-se că nu este foarte sănătos să bei apa în timp ce mănânci. Chiar dacă majoritatea specialiștilor spun că nu e voie să bei apă în timp ce mănânci, există și păreri opuse acestei reguli. Vezi în continuare părerea unor nutriționiști.

Să începem cu procesele care se desfășoară în corpul tău atunci când mănânci:

– gura creează saliva, care conține enzime digestive. Ele ajută la “dizolvarea” hranei.

– stomacul creează sucuri gastrice care vor distruge potențiale bacterii și vor continua procesul de dizolvare a hranei pe care o împing către intestine.

– ficatul “absoarbe” substanțele hrănitoare ajunse din mâncare în sânge și le “împinge” către celelalte zone ale corpului. Ficatul hotăraște dacă utilizează aceste substanțe “acum” sau “mai tărziu”, în funcție de necesitățile corpului. Pentru a îndeplini toate aceste sarcini, ficatul are nevoie de apă.

Când bem apa?

Că e bine și chiar indicat să bem apa e clar. Părerile sunt, însă, împărțite când vine vorba despre momentul în care ar fi cel mai bine să o bem: înainte, în timpul sau după masă?

Unii nutriționiști spun că indicat este să bei apă cu cel puțin 30 de minute înainte de masă sau la cel puțin 30 de minute după ce ai mâncat. Ei argumentează cu faptul că apa băută în timpul mesei “diluează” aciziii și enzimele din aparatul digestiv, încetinind astfel procesul. Fără o digestie corespunzătoare, se aculumulează în organism toxine. Același lucru se întâmplă și dacă bei alcool, băuturi carbogazoase și sucuri. Ele inhibă producția de salivă și astfel mâncarea nu ajunge în stomac la parametri optimi. Acest lucru s-ar traduce prin stări fizice de rău: balonare, crampe, etc.

Dacă se bea apă cu 30 de minute înainte de masă, organismul este hidratat, stomacul, ficatul și celelalte organe interne sunt “în formă” și pregătite pentru a prelucra mâncarea. Este important de știut faptul că dacă bei apă în timpul mesei este mai puțin periculos decât să nu bei apă deloc. Dacă nu ai băut apă înainte de masă, poți lua un păhărel mic de apă, pentru că mâncarea venită pe un fond de deshidratare duce la încetinirea digestiei.

Alți specialiști spun că nu contează când bei apă.

Important este să o bei, lipsa ei îngreunând digestia și contribuind la apariția constipației. Ei argumentează prin faptul că dacă bei apă în timp ce mănânci, mâncarea se dezintegrează mai repede și astfel nutrienții sunt absorbiți mai repede în sânge.

Importantă este, de asemenea, și temperatura apei. Ea nu trebuie să fie mai caldă sau mai rece decât temperatura preparatului respectiv. În ceea ce privește cantitatea de apă băută, aceasta ar trebui să fie suficient de mică pentru a nu dilua sucurile gastrice.

Câteva recomandări utile:

– bea apă pe tot parcursul zilei, astfel încât să fii hidratat;

– dacă trebuie să bei ceva în timpul mesei, ai grijă să nu fie alcool, băuturi carbogazoase sau sucuri;

– nu bea mai mult de un păhărel de apă în timpul mesei.