

Revelionul este, pentru fiecare dintre noi, încă din copilărie, o sărbătoare magică, plină de cadouri, artificii și jerbe luminoase. Probabil, nu există un alt eveniment în calendar care se poate lăuda cu o atmosferă la fel de neobișnuită. Noaptea dintre ani aduce o dispoziție deosebită, fiind marcată de ținute elegante, meniuri sofisticate și accesorii unice. În acest articol vom face o prezentare a decorațiilor de sărbătoare și a magazinelor din Chișinău de unde putem cumpăra cele mai originale cadouri.
În prezent sortimentul decorațiunilor pentru pomul de Crăciun și interiorul caselor este foarte mare. Fiecare dintre noi are ascunse pe undeva cel puțin instalații luminoase, cutii cu globuri strălucitoare, beteală și figurine cu Moș Crăciun și Alba-ca-Zăpada, iar dacă să vorbim despre centrele comerciale, oferta lor este extrem de vastă. Înainte totul era mult mai modest!
Dacă vă interesează istoria jucăriilor de brad, aflaţi că primele decorațiuni au fost lumânările și tot felul de „dulciuri”: biscuiți, bomboane, nuci și fructe. Iar primele globuri de sticlă, conform uneia dintre versiuni, au apărut abia în secolul 19 în Germania. De apariția lor este legată o legendă interesantă. Un element obligatoriu de împodobire a pomului de Crăciun erau merele, considerându-se că ele simbolizează rodul Pomului cunoașterii Binelui și Răului. Dar în îndepărtatul an 1848, roada de mere a fost foarte săracă și oamenii nu aveau cu ce decora brăduții de sărbătoare. În ajutor le-au venit meșterii sticlari din Turingia, care au inventat „merele” de sticlă. Acestea au fost pe placul nemților, iar apoi au devenit populare în toată lumea.
Luminițele sunt încă un element al sărbătorilor de iarnă; oamenii le admiră sclipirea pe crengile brăduților de secole. La început focul simboliza curățenia, de aceea lumânările erau un accesoriu obligatoriu al sărbătorii. Focul adevărat pe brăduţ era, fără îndoială, cam periculos, de aceea lumânările au fost înlocuite cu luminițe electrice, inventate de telegrafistul din Noua Anglie Ralph Morris.
În fiecare țară există propriile tradiții de împodobire a pomilor și caselor pentru Crăciun și Revelion. De exemplu, în Suedia brăduții sunt decorați cu figurine de animale din paie și imagini ale soarelui, în Irlanda globurile nu sunt populare, în schimb sunt foarte căutate beteala, lampioanele și felinarele, în Brazilia pomii de Crăciun sunt presărați cu smocuri de bumbac, iar în Groenlanda brazii sunt împodobiți cu diverse ornamente.
Vă gândiți deja, fără îndoială, ce să mai cumpărați pentru ca atmosfera din casă să fie cât mai festivă și mai neobișnuită. Vă recomandăm să insistați asupra fiecărui detaliu!
Așadar, timpul trece, de aceea nu pierdeți nicio secundă! Haideţi să dăm o fugă prin magazine, să ne familiarizăm cu sortimentul de sărbătoare și să cumpărăm tot ce ne trebuie pentru ca sărbătorile de anul acesta să fie cu adevărat memorabile!
Promstore
Rețeaua magazinelor de familie „Promstore” vă propune un sortiment larg de accesorii pentru Revelion și simboluri ale sărbătorilor de iarnă. Aici puteți găsi decorații pentru orice gusturi și buzunare, de exemplu, globurile de brad costă de la 1 la 149 de lei. În săptămânile dinaintea Anului Nou magazinele oferă reduceri semnificative:
Adresă: str. Mircea cel Bătrân, 7; bd. Dacia, 47/6.
Telefon: 022 800 456, 079303039.
Velmart
La „Velmart” puteți cumpăra atât decorațiuni de brad, beteală, globuri, cât și accesorii care vor transforma sărbătoarea într-un adevărat bal mascat: măști de animale și eroi de poveste, peruci, fundiţe, coroniţe. Aici există şi un sortiment larg de suveniruri sub formă de maimuţică – simbolul anului următor (preţuri de la 6 la 39 de lei).
Adresă: str. Brâncuşi, 3.
Telefon: 022 838 715.
www.facebook.com/VelmartMoldova
Elat
Centrul comercial „Elat” nu dispune de buticuri specializate cu accesorii de Crăciun şi Revelion, însă căutările noastre s-au încununat de succes. La parter sunt comercializate diferite obiecte cu tematica sărbătorilor de iarnă.
Adresă: bd. Decebal, 99.
Telefon: 022 883 556.
UNIC
Şi la cunoscutul magazin universal din capitală pot fi cumpărate o mulţime de lucruri interesante pentru Anul Nou. Aici puteţi găsi costume, globuri, ghirlande, instalaţii electrice, mărgele, lumânări, iar pentru persoanele creative – figurine de Revelion pe care le puteţi colora după propriul plac.
Adresă: bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 8.
Telefon: 022 265 225.
Maestro
Centrul comercial „Maestro” s-a pregătit temeinic pentru sărbători. Aici puteţi achiziţiona figurine tematice, compoziţii de sărbătoare, ambalaje pentru cadouri cu baloane, fundiţe, măşti, serpentine. Seturile de globuri costă de la 20 lei (3 bucăţi) până la 250 lei (20 bucăţi).
Adresă: str. Mitropolit Varlaam, 65.
Telefon: 022 212 066.
Stop
Magazinul „Stop”, amplasat mai jos de Piaţa Centrală, oferă o gamă largă de seturi de globuri pentru împodobirea bradului, beteală, costume de sărbătoare pentru adulţi şi copii, luminiţe, căciuliţe de Santa Claus (12-30 lei), ineluşe, coroniţe, fulgi, figurine de sărbătoare din fetru şi alte decoraţii.
Adresă: str. Bulgară, 47.
Sun City
La centrul comercial „Sun City” sortimentul de accesorii de Revelion nu este chiar atât de mare, însă la parter poţi găsi multe decoraţiuni originale şi interesante pentru sărbătoare, precum şi diverse cadouri.
Adresă: str. Puşkin, 32.
Telefon: 022 234 664.
www.facebook.com/pages/Sun-City
Perla
Magazinul de veselă „Perla” ne oferă, în ajunul sărbătorilor, o adevărată dispoziţie de Revelion. Eleganţă şi stil – astfel de asociaţii stârnesc colecţiile de veselă, brăduţi, suporturi de lumânări şi globuri ale celor mai cunoscuţi producători europeni. Cu astfel de accesorii, orice casă se va umple momentan de căldură şi confort.
Adresă: str. Puşkin, 56.
Telefon: 022 212 045.
English Room
Magazinele „English Room” prezintă branduri de veselă englezească de elită, obiecte de decor şi de bucătărie, însă în ajunul sărbătorilor am reuşit să găsim aici lucruri care au legătură directă cu festivităţile de iarnă. Este vorba despre colecţia „Christmas”, care include căni, feţe de masă, suporturi pentru farfuriile cu feluri calde, seturi de prosoape, cutii şi alte obiecte.
Adresă: str. A. Russo, 1 (Centrul comercial „Soiuz”), str. Albişoara, 4 (Centrul comercial „Atrium”).
Telefon: 079394969.
Éclair – Decor & Lifestyle
Magazinul „Éclair”, atât de îndrăgit de chișinăuieni, a lărgit, în ajunul sărbătorilor, sortimentul de obiecte decorative unice, produse în Olanda. Aici puteţi găsi clopoţei de faianţă, schiuri şi săniuţe decorative, reni confecţionaţi din coajă de stejar, oameni de zăpadă şi alte accesorii şi simboluri de sărbătoare.
Adresă: str. Mihai Eminescu, 25/1.
Telefon: 079665660.
Pecom
Mulţi chişinăuieni vizitează magazinul „Pecom”, amplasat în sectorul Râşcani, în căutarea unor lustre, corpuri de iluminat şi decoraţii originale. Înainte de sărbătorile de iarnă, acest loc capătă un farmec aparte, deoarece aici puteţi cumpăra brăduţi originali, decoraţii neobişnuite, produse în Italia şi Polonia, lumânări, figurine de animale, lămpi şi alte lucruri pe care nu le poţi găsi în alte magazine.
Adresă: str. Bogdan Voevod, 2.
Telefon: 022 446 345.
Cheiţa de aur
Reţeaua de magazine „Cheiţa de aur” propune un sortiment larg de materiale de construcţie, mărfuri pentru vilă şi casă. În decembrie, sortimentul s-a lărgit simţitor cu mărfuri de Revelion: începând cu beteala simplă şi terminând cu figurinele luminescente pentru decorarea străzilor.
Adresă: str. Calea Ieşilor, 91; str. Uzinelor, 11.
Telefon: 069575751.
Metro
Magazinul „Metrou” propune un sortiment extins de decoraţiuni şi accesorii de sărbătoare. Aici puteţi găsi diverse seturi de globuri de Crăciun, figurine decorative, costume de carnaval pentru copii, obiecte pirotehnice, veselă şi obiecte de interior cu tematică de sărbătoare (perne, pături, cuverturi pentru canapele, fotolii etc.), jucării şi suveniruri.
Adresă: str. Chişinău, 5; bd. Dacia, 61.
Telefon: 022 405 213.
Unimarket
Reţeaua „Unimarket” nu face excepţie, şi aici au pregătit surprize pentru cumpărătorii care aşteaptă cu nerăbdare să decoreze casa pentru Revelion. Aici puteţi găsi globuri, panglici, ghirlande, maimuţe de pluş şi alte elemente decorative.
Adresă: bd. Dacia, 44; str. V. Alecsandri, 134; str. Albişoara, 80/5; str. V.Lupu, 59/4 şi altele.
Telefon: 022 890 930.
Green Hills Market
Reţeaua comercială „Green Hills Market” îşi aşteaptă cumpărătorii cu o serie de oferte interesante pentru decorarea casei în ajunul sărbătorilor de iarnă. Aici găsiţi de toate: de la globuri, beteală, lumânări, până la tot felul de măşti, pălării, peruci, ochelari haioşi şi alte elemente ale costumelor de sărbătoare.
Adresă: str. Kiev, 16/1; bd Cuza-Vodă, 21; bd. Cantemir, 6; str. Drumul Viilor, 29; str. Alba-Iulia, 113; str. Mircea cel Bătrân, 29 ş.a.
Telefon: 022 890 110.
Supermarketul №1
La fel ca majoritatea supermerketurilor, reţeaua comercială Nr.1 s-a pregătit deja pentru sărbători, propunând cumpărătorilor, pe lângă decoraţiile şi accesoriile obişnuite, diverse ambalaje destul de practice şi atrăgătoare pentru cadourile de Crăciun, de exemplu cutii sub formă de tuburi cu capacitatea de la 250 g până la 1200 g, care costă de la 25 până la 46 lei. Aici se comercializează, de asemenea, globuri, beteală, pălării, feţe de masă tematice, abţibilduri şi clişee pentru desene pe sticlă.
Adresă: bd. Dacia, 47/3; str. N. Zelinski, 7; str. A. Puşkin, 32; str. L.Tolstoi, 24/1 şi altele.
Telefon: 022 227 487, 022 211 045.
Fourchette
Reţeaua „Fourchette” a avut grijă să transforme sărbătorile într-o adevărată poveste pentru cumpărătorii săi. Aici puteţi găsi o mulţime de globuri frumos împachetate, conuri de brad, fundiţe, lumânări, îngeraşi şi reni, care se potrivesc şi pentru cadouri.
Adresă: str. Calea Ieşilor, 10; bd. Moscovei, 19; str. Arborilor, 21 (Centrul comercial „MallDova”).
Telefon: 022 740 550, 022 438 908.