mamaplus

Enterovirusul face ravagii printre copii. Medicul Iulia Gavriluță, despre măsurile de profilaxie

-
//
05.08.2021

Numărul copiilor cu infecții enterovirale a crescut enorm în ultimele săptămâni. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în luna iulie s-au înregistrat peste 90 la sută din toate cele aproape 500 de cazuri confirmate de la începutul acestui an în municipiul Chișinău. În prezent, mai mult de jumătate dintre pacienții internați la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii din Chişinău sunt diagnosticați cu aceasta boală.

Boala mai este numită gripa de vară la copii şi se manifestă prin febră, dureri de cap şi de muşchi. De aceea, infecția poate fi uşor confundată cu una virală. Însă mai târziu, încep să apară erupții cutanate în gură şi în gât. Maladia poate provoca meningită, miocardită, encefalită şi hepatită.

Medicul neuro-pediatru Iulia Gavriluță susține că transmiterea se face pe căile fecal-orală şi respiratorie, prin intermediul tusei, strănutului, de asemenea prin contact direct şi indirect cu sursa de infecție, pe cale alimentară şi hidrică. În caz de îmbolnăvire este necesar de a chema medicul de familie la domiciliu, iar persoana suspectată trebuie izolată de alți membri ai familiei.

Măsurile de profilaxie:

  • Respectarea regulilor de igienă personală: spălarea mâinilor cu apă şi săpun, obligatoriu înainte de masă şi după folosirea toaletei;
     
  • Consumarea apei din fântâni, izvoare numai după fierbere; pe timp de vară e recomandată utilizarea apei îmbuteliate din comerț;
     
  • Păstrarea alimentelor uşor alterabile la frigider în stare ambalată și separat de bucatele preparate;
     
  • Protejarea alimentelor de muşte, gândaci, furnici, rozătoare.
     
  • Respectarea igienei personale la prepararea bucatelor (spălarea mâinilor, după terminarea şi înainte de începerea altui proces tehnologic).
     
  • Spălarea minuțioasă a veselei de bucătărie şi de sufragerie, cu utilizarea detergenților şi clătirea ulterioară în apă fierbinte;
     
  • Evitarea scăldatului în bazinele acvatice în care acest lucru este interzis.