Alla este o meșteriță iscusită, care creează piese de decor pentru odăile copiilor, hăinuțe și accesorii pentru ședințele foto newborn, jucării și păpuși pentru toate gusturile. Nouă ne-au făcut cu ochiul păpușile create de ea, care ar putea fi cadoul perfect pentru orice persoană din viața noastră și la orice eveniment, fie că e vorba despre zi de naștere, botez, cumetrie sau nuntă.

mamaplus

Cu ce te-ai ocupat până la descoperirea pasiunii pentru păpuși?

Cream diverse lucrări handmade încă de prin anii 2006-2007. Împleteam la comandă, făceam bijuterii. Împreună cu o prietenă am și încercat să deschidem un magazin online cu produse lucrate manual, atunci nu exista așa ceva în Moldova.

Când ți-a venit ideea să creezi păpuși?

De aproximativ 6-7 ani, am început să confecționez păpuși. Căutam un hobby nou, care să mă captiveze, dar să rămân totodată în aceeași sferă. Am încercat să organizez ateliere de creație cu bijuterii din lut polimeric, ursuleți Teddy, decupaje și altele. Dar cel mai mult mi-a plăcut să cos păpuși și am continuat cu ele.

Cum arăta prima ta lucrare?

Țin minte că prima lucrare a fost foarte mare, avea 38-40 cm. Nu mi-a rămas nicio  fotografie cu ea, s-a vândut repede.

mamaplus

Cât timp îți ia confecționarea unei păpuși?

O păpușă se face în 1-2 zile, uneori îmi ia mai mult timp, depinde de materialele folosite, accesorii, mărime și model.

Cât trebuie să scoatem din buzunar pentru o păpușă?

Prețul păpușilor mari este 600-650 de lei, iar ale celor breloc: 170 de lei. Prețul, iarăși, depinde de materialele folosite și de complexitatea accesoriilor.

Unde vă pot găsi potențialii clienți?

Am 2 pagini de Instagram și una de Facebook. Acolo public fotografii cu toată varietatea de lucrări pe care le realizez acum și discut toate detaliile cu fiecare persoană în parte.

Voi fi fericită să vă ajut, dacă aveți nevoie de o lucrare handmade creată de mine. Depun mult suflet, pasiune și străduință în fiecare lucru creat și vă sunt recunoscătoare că-mi apreciați munca!

mamaplus