Diana este o mămică talentată, care în timpul concediului de maternitate a început să meșterească accesorii pentru fetița sa. Cu timpul, creațiile ei au devenit tot mai solicitate în rândul moldovencelor, iar acum femeia culege roadele muncii sale. Accesoriile create de ea sunt unice, stilate, rafinate, primăvăratice și gata să fure orice privire. Purtând creațiile ei, cu siguranță te vei face observată, fie pe stradă, fie la o petrecere sau în vacanță!

mamaplus

De cât timp faci accesorii? Cum a început totul?

Creez accesorii deja de vreo 8 ani. Inițial le confecționam pentru fetița mea, îmi plăcea această ocupație și am început a confecționa lucruri frumoase pentru a le oferi cadou celor apropiați. Mai târziu, au urmat postările pe Facebook. Dacă îmi spunea cineva că peste ani voi ajunge să fac vânzări din ele și aceasta va deveni activitatea mea de bază, sigur nu credeam. A început ca un hobby, dar niciodată nu știm unde ne poate duce pasiunea de a crea. Un singur lucru e cert - nu este fericire și satisfacție mai mare, decât să faci ceea ce îți place cu adevărat.

De unde te inspiri?

Mă inspiră absolut tot ce mă înconjoară: natura, viața și oamenii buni, care aleg și apreciază creațiile mele! Sunt foarte recunoscătoare Universului pentru aceasta.

Ce produse putem găsi în atelierul tău?

Accesorii cu flori pentru evenimente speciale, fundițe brodate manual, cercuri decorate cu pietre, mărgele și paiete, elastice și multe alte accesorii atât pentru micile prințese, cât și pentru mămicile acestora. Îmi place să experimentez și să încerc ceva nou, de aceea vin mereu cu noutăți frumoase în materie de accesorii pentru femeile de toate vârstele.

mamaplus

De cât timp ai nevoie pentru a realiza o fundiță brodată manual?

Îmi ia aproximativ o oră pentru a crea o fundiță cu broderie, mai mult durează procesul de lucru asupra rochițelor brodate manual.

Care sunt prețurile, în medie, ale accesoriilor realizate de tine?

Prețurile sunt foarte diferite începând de la 50 până la 1900 de lei, în funcție de model, muncă depusă și costul materialelor folosite.

Care a fost cea mai neobișnuită comandă pe care ai făcut-o până acum?

Cea mai neobișnuită comandă pe care am avut-o a fost o cutie mare cu globuri de Crăciun în săptămâna Paștelui. Femeia care a solicitat-o își pregătea “sania de cu vară” și când toată lumea vopsea ouă și cocea cozonac de Paște, eu confecționam globulețe de Crăciun.

Unde îți pot găsi potențialii clienți lucrările?

Potențialii clienți mă pot găși pe rețelele de socializare Instagram și Facebook, unde vor putea vedea majoritatea lucrărilor mele și face o comandă. Voi fi bucuroasă să vă realizez visele în materie de accesorii!  

mamaplus