Cristina Blanari este o tânără creatoare care, în toiul pregătirilor de nuntă, a decis să-și confecționeze de una singură invitațiile pentru marele eveniment, care a avut loc în toamna anului 2017. Apoi, în perioada de maternitate, ea s-a concentrat tot mai mult pe lucrul handmade – o activitate pe care Cristina o consideră o relaxare, o lume în care se ghidează după propriile tehnici și idei de creație. Nu a urmat cursuri în acest domeniu, însă imaginația și creativitatea au jucat un rol esențial în dezvoltarea acestui hobby, care recent a devenit o afacere aflată încă la început de cale.
Nu oferim prea multe detalii, întrucât vă lăsăm pe voi să o descoperiți pe Cristina Blanari prin intermediul următorului interviu, dar și să-i admirați colecția impresionantă de invitații și felicitări personalizate pentru orice ocazie.
„Pasiunea pentru lucrul handmade a venit atunci când mi-am confecționat propriile invitații la nunta mea. Căutam ceva care ne caracterizează ca și cuplu: culori, nuanțe, stil. Apoi am zis că trebuie să facem un eveniment personalizat, a fost un proces productiv și destul de frumos. Pe atunci nici nu mă gândeam că aș putea face o afacere din asta. Nu am urmat niciun curs în acest sens, tot ce am făcut a fost să studiez pe internet și să mă las ghidată de imaginație.”
„Atunci când a venit momentul să mă gândesc la un nume pentru afacere, am zis că ar suna bine ceva franțuzesc, iar „La Boutique” a fost cea mai bună variantă. Un magazin-atelier cu artizanat de hârtie, numit „La Boutique”, ar captiva mulți ochi. Tind ca acest vis să devină realitate în scurt timp.”
„Prețul fiecării lucrări în parte depinde de costul materiei prime pe care o folosesc: hârtie, carton colorat, lipici, ambalaj și multe altele. De regulă, prețul este accesibil pentru toți.”
„Pot spune că mă inspiră absolut totul: fie o sarbătoare pentru care pot crea o felicitare cu tematică, fie un carton al cărui culoare pur și simplu mă captivează și încerc să-i găsesc forma și locul în toată compoziția la care lucrez.”
„Să mă ghidez după anumite modele am încercat, dar niciodată nu mi-au reușit. De aceea, în procesul de creație mă străduiesc să fac ceva frumos din tot ceea ce am pe masa de lucru. Această pasiune e ca și cum ai monta un puzzle la care încă nu știi care va fi imaginea finală. Acum nu pot spune că am un stil anume, prea puțin am creat ca să mă identific cu un stil propriu, însă cred că în câțiva ani de muncă, lumea va putea recunoaște lucrările „La Boutique” după stil, cromatică, compoziție etc.”
„Crearea manuală a cardurilor decorative sau, cum le numim noi - felicitări, se numește „scrapbooking”, care înseamnă artizanat de hârtie, iar ca tehnică folosesc tăiatul cu matrițe. Datorită acestei tehnici pot da hârtiei diverse forme, ceea ce cu foarfeca ar fi imposibil.”
„Realizarea unei lucrări durează câteva minute, iar procesul de creare a unui model nou durează mai mult timp, fie o oră, fie și zile. Muncesc cu foarte mare atenție pentru ca rezultatul obținut să placă tuturor.”
„Din păcate, utilajul pe care îl folosesc nu se găsește aici, în Republica Moldova. Materialele sunt cumpărate de peste hotare. Mai fac deseori comenzi online ce țin de unele detalii care s-au uzat, de exemplu așa-zisele matrițe de tăiat etc. Aici, acasă, găsesc în comerț doar hârtie și carton.”
„Echipa „La Boutique” este, de fapt, întreaga mea familie. Soțul este cel care m-a ajutat enorm la realizarea comenzilor atunci când eram presați de timp, dar tot el a fost din start cel mai încrezător și entuziasmat de această idee. Pot afirma cu certitudine că el a fost catalizatorul acestei afaceri. În rest, mă susțin în totalitate familia și prietenii.”
„Desigur că responsabilitățile nu dispar nicăieri. Poate nu lucrez atât de mult pe cât aș dori la această pasiune, dar încerc să le reușesc pe toate. Atunci când copiii dorm, eu creez.”
„La moment, felicitările „La Boutique” pot fi găsite în rețeaua de magazine Librarius și sunt promovate în mediul online, mai exact pe pagina de Facebook „La Boutique”, acolo unde putem primi comenzi, dar și sugestii din partea clienților noștri.”
„Este prematur ca să am o opinie la acest capitol. Personal, sunt la început de cale. Atunci când voi fi dedicată 100% acestei activități, o să știu exact cât de apreciată e munca de creator de artizanat de hârtie în țara noastră. Sper să fie așa!”
„Nu ezitați să vă dezvoltați pasiunile cândva uitate! Să știți că maternitatea este cea mai frumoasă perioadă și trebuie să avansați în materie de ceva frumos. Odată ce copiii cresc, ei au nevoie de un bun exemplu - mama.”