În Moldova nu sunt medicamente contra adenovirusului

În Moldova nu sunt medicamente contra adenovirusului

-
//
05.08.2015

În spitalele din Moldova nu sunt medicamente pentru tratamentul adenovirusului. Persoanele afectate de acest virus sunt tratate cu antivirale obișnuite, pentru că preparatele  medicamentoase  speciale pentru tratamentul acestei afecțiuni nu sunt înregistrate în catalogul național al medicamentelor.

În Moldova nu sunt medicamente contra adenovirusului

„Medicamentele împotriva adenovirusului nu sunt înregistrate în catalogul național și ar trebui să dea cineva comandă în mod special ca acestea să apară. Se întâmplă pentru că afecțiunea se înregistrează doar uneori în Republica Moldova și se manifestă prin cazuri sporadice”, a afirmat pentru MedNews medicul oftalmolog, Valeriu Cușnir. 

În același timp, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale nu ne-a oferit un răspuns univoc referitor la faptul dacă în Catalogul național de tarife pentru medicamente de se regăsesc aceste preparate. Cele zece persoane care se presupune că s-ar fi infectat cu adenovirus după ce au fost operate de cataractă la Spitalul „Sfânta Treime” din capitală au fost reoperate și tratate cu antibiotice din dotarea spitalului.

„Pacienții sunt înafara oricărui pericol, acum fiind izolate la domiciliu și sub supravegherea medicului de familie”, a specificat Valeriu Cușnir. 

Situația creată la Spitalul „Sfânta Treime” din capitală este încontinuare examinată de o comisie a Direcției Sănătății și Centrului de Sănătate Publică a municipiului Chișinău. Până pe 10 august aceasta va evalua cauzele apariției complicațiilor postoperatorii. 

Sursa: MedNews