Unul dintre semnele indiscutabile ale sarcinii este burtica în creştere. De ce şi cum creşte aceasta? S-ar părea că răspunsul este evident: burta creşte pentru că în interiorul ei creşte copilul, iar acest proces decurge la fel la toate viitoarele mămici, având în vedere că orice sarcină normală durează 9 luni. În realitate totul este mult mai complicat, iar particularităţile creşterii burticii pot spune multe unui specialist.

Sarcina – cum creşte burtica?

Din contul a ce creşte burta în timpul sarcinii? Din contul creşterii fătului, uterului şi sporirii cantităţii de lichid amniotic – mediul de viaţă al viitorului copil. În continuare vom vorbi mai detaliat despre fiecare dintre elementele enumerate mai sus.

Fătul

Dimensiunile embrionului, iar apoi ale fătului sunt determinate conform rezultatelor examenului ultrasonografic. Cu ajutorul ultrasonografiei transvaginale (în cazul căreia senzorul este introdus în vagin), embrionul poate fi observat şi la 2-3 săptămâni de dezvoltare, iar termenul de sarcină, care se calculează din prima zi a ultimei menstruaţii, constituie 6-7 săptămâni.

  • Diametrul embrionului la acest termen este de 2-4 mm.
  • La săptămâna a 8-a de dezvoltare – săptămâna a 10-a de sarcină, diametrul embrionului ajunge la 22 mm.
  • La 12 săptămâni de sarcină, lungimea fătului este de 6-7 cm, greutatea corpului – 20-25 g. La examenul ecografic se observă că embrionul ocupă aproape întreaga cavitate uterină.
  • La sfârşitul celei de-a 16-a săptămâni de sarcină, lungimea fătului atinge 12 cm, iar greutatea corpului – 100 g.
  • La 20 de săptămâni, lungimea fătului este de 25-26 cm, iar greutatea – 280-300 g.
  • La 24 de săptămâni, lungimea fătului atinge aproximativ 30 dm, iar greutatea corpului – 600-680 g.
  • La 28 de săptămâni, lungimea fătului este de 35 cm, greutatea – 1000-1200 g.
  • La 32 de săptămâni, lungimea fătului ajunge la 40-42 cm, greutatea corpului – la 1500-1700 g.
  • La 36 de săptămâni, aceşti indicatori constituie, corespunzător, 45-48 cm şi 2400-2500 g.
  • Greutatea fătului la termen constituie, la momentul naşterii, 2600-5000 g, iar înălţimea – 48-54 cm.

Uterul

Creşterea dimensiunilor uterului are loc în decursul întregii sarcini. În primele câteva săptămâni, uterul are forma unei pere. Către sfârşitul lunii a 2-a de sarcină, uterul creşte în dimensiuni de aproximativ 3 ori şi ia formă rotundă. În decursul celei de-a doua jumătăţi a sarcinii, uterul îşi păstrează forma rotunjită, iar la începutul trimestrului trei ia forma unui om. Până la sarcină greutatea uterului este de 50-100 g, iar la sfârşitul sarcinii – de 1000 g. Volumul cavităţii uterine la sfârşitul sarcinii creşte de peste 500 de ori. În timpul sarcinii fiecare fibră musculară se lungeşte de 10 ori şi se îngroaşă de aproximativ 5 ori. Creşte semnificativ şi reţeaua de vase sangvine a uterului, iar după regimul său de asigurare cu oxigen, uterul unei femei gravide se apropie de astfel de organe vitale ca inima, ficatul şi creierul.

Sarcina – cum creşte burtica?

Aceşti parametri pot fi determinaţi prin măsurarea uterului cu autorul metodelor de examen obstetric extern. Pentru aceasta se măsoară aşa-numita mărime a fundului uterin, însă la începutul sarcinii, cât timp uterul nu iese din limitele oaselor pelviene, creşterea dimensiunilor acestuia poate fi stabilită prin examen vaginal (efectuat în timpul consultaţiei ginecologice) sau ecografie.

Înălţimea fundului uterin este determinată de medic la fiecare examen medical cu ajutorul unui centimetru: aceasta vorbeşte despre ritmurile de creştere a burţii. Medicul măsoară distanţa de la marginea superioară a simfizei pubiene până în partea de sus a uterului – fundul acestuia. Înălţimea orientativă a fundului uterin în centimetri corespunde termenului de sarcină în săptămâni. De exemplu, dacă înălţimea fundului uterin este de 22 cm, termenul sarcinii este de 22 de săptămâni.

Lichidul amniotic

Creşterea volumului de lichid amniotic (apa ce înconjoară fătul) se desfăşoară neuniform. Astfel, la 10 săptămâni de sarcină, volumul acestuia este de aproximativ 30 ml, la 13-14 săptămâni – 100 ml, la 18 săptămâni – 400 ml etc. Volumul maxim este atins la 37-38 de săptămâni (în medie – 1000-1500 ml). Spre sfârşitul sarcinii cantitatea de lichid se poate reduce până la 800 ml. În cazul sarcinilor cu termen depăşit (la 41-42 de săptămâni) se observă o reducere a lichidului amniotic (mai puţin de 800 ml).

Dacă dimensiunile burţii nu corespund normelor...

Ritmurile de creştere a uterului şi, implicit, a burţii, trebuie să corespundă, destul de strict, parametrilor indicaţi mai sus, pentru că reprezintă indicatori importanţi ai evoluţiei normale a sarcinii. În stadiile timpurii, când uterul nu se palpează prin peretele abdominal, necorespunderea dintre dimensiunile lui şi termenul de sarcină poate constitui un semn al sarcinii extrauterine, iar embrionul, de cele mai multe ori, se dezvoltă în trompele uterine.

Depăşirea dimensiunilor presupuse ale sarcinii este caracteristică pentru patologia numită corioepiteliom – tumoare care se dezvoltă din ţesutul placentar şi se prezintă sub formă de bule minuscule. În cazul acestei tumori fătul moare, iar pentru păstrarea sănătăţii mamei este necesar un tratament oportun.

În termenele mai avansate ale sarcinii, întârzierea ritmurilor de creştere a fundului uterului se întâlneşte, mai des, din cauza hipotrofiei fătului, adică întârzierii creşterii acestuia. În cazul acestei patologii micuţul se naşte, chiar şi la termen, cu greutatea mai mică de 2600 g, iar procesul de adaptare la viaţa extrauterină decurge mai greu.

Sarcina – cum creşte burtica?

Şi deficitul de lichid amniotic poate fi o cauză a dimensiunilor mai mici ale uterului. Printre cauzele posibile ale acestei complicaţii se numără boala hipertonică a mamei, bolile infecţioasă şi inflamatorii, patologiile inflamatorii ale organelor sexuale feminine, afectarea sistemului excretor al fătului, insuficienţa placentară, gestoza – complicaţii grave ale sarcinii, care provoacă spasmul generalizat al vaselor. Aceasta se manifestă prin edeme, tensiune crescută, prezenţa proteinei în urină.

Reducerea înălţimii fundului uterin este posibilă în cazul prezentării transversale a fătului, atunci când capul şi funduleţul copilaşului se află în laterale. În cazul prezentării transversale a fătului, naşterea naturală este imposibilă.

Uterul poate avea dimensiuni mai mari şi în cazul sarcinii multiple. După cum se ştie, sarcina multiplă se referă la grupa de risc înalt: probabilitatea diverselor complicaţii este mult mai mare. 

Vor apărea vergeturi?

Pielea de pe burtă se întinde pe măsura creşterii termenului de sarcină. Acest proces va trece oare fără urmări? Trebuie să spunem că gravitatea aşa-numitelor vergeturi ca urmare a creşterii volumului uterului depinde, desigur, de ritmurile de creştere a burţii, dar apariţia lor este determinată, în mare parte, de particularităţile pielii viitoarei mămici. Astfel, probabilitatea apariţiei vergeturilor creşte dacă fătul este mare, ia rapid în greutate, sau cantitatea de lichid amniotic este mai mare, însă cel mai important factor rămâne starea fibrelor de colagen şi elastină.

Pentru profilaxia vergeturilor (numite şi striaţii), în special în timpul creşterii intensive a burţii în trimestrul trei, puteţi folos produse care îmbunătăţesc starea pielii. Este vorba despre cosmetice speciale pentru gravide, care conţin vitaminele A şi E, precum şi substanţe care îmbunătăţesc circulaţia sangvină a pielii. Având în vedere că în timpul sarcinii pielea deseori devine mai uscată, puteţi folosi şi creme hidratante pentru gravide; şi acestea pot preveni apariţia striaţiilor. O altă metodă este masajul, care îmbunătăţeşte circulaţia sangvină a pielii. Tehnica acestui masaj nu este complicată: burta trebuie netezită cu mişcări circulare, ciupind pielea de la periferia acesteia. În cazul riscului de avort spontan, masajul este contraindicat, deoarece poate provoca sporirea tonusului uterin. 

Sarcina – cum creşte burtica?

Forma burţii

O importanţă deosebită în a doua jumătate a sarcinii o are forma burţii. Dacă sarcina decurge normal, iar fătul are o poziţie corectă, burta are o formă ovoidală (asemănătoare oului); în cazul excesului de lichid amniotic burta devine rotundă, iar în cazul prezentării transversale a fătului, capătă forma unui oval culcat. O formă deosebită are, în trimestrul trei, burta femeilor cu bazinul îngust: la cele care nasc pentru prima dată, burta este ascuţită, iar la celelalte – puţin lăsată.

Astfel, şi forma burţii are o importanţă deosebită pentru stabilirea particularităţilor evoluţiei sarcinii, însă date ştiinţifice privind determinarea sexului copilului după forma burţii, din păcate, nu există.

Burtica viitoarei mame devine vizibilă pentru cei din jur abia în lunile 4-5 de sarcină. Însă, după cum am văzut, creşterea ei începe mult mai înainte. De aceea, femeia trebuie să aibă grijă de ea chiar din primele zile de sarcină.

Sursa