Din momentul în care ai aflat că eşti însărcinată, ar fi înţelept să îţi vizitezi medicul specializat în obstetrică-ginecologie. Investigațiile sunt absolut necesare pentru a te asigura că fătul se dezvoltă normal și pentru starea ta de liniște interioară.
Programul consultaţiilor prenatale sunt organizate, în mod obişnuit, conform următoarei structuri:
- O dată pe lună începând cu săptămâna a 4-a şi până în săptămâna 28 (ori, altfel spus, în primele şase luni de sarcină);
- O dată la două săptămâni între săptămânile 29 şi 36 (respectiv în lunile a 7-a şi a 8-a de sarcină);
- În fiecare săptămână începând cu săptămâna 37 şi până la naştere (luna a 9-a).
Rolul vizitelor prenatale
În funcţie de cum evoluează sarcina, dacă întâmpini sau nu probleme în derularea sa ori suferi de boli grave (diabet, hipertensiune), dar şi în raport cu preferinţele specialistului, consultaţiile medicale se vor desfăşura mai des. Este important să respecţi programul vizitelor medicale fiindcă orice breşă în orar ţi-ar putea afecta viaţa şi pe cea a fătului. De asemenea, este necesar să te înscrii la un specialist cu reputaţie bună, atent cu pacienţii săi şi adeptul unei comunicări de calitate cu aceştia. Astfel vei fi sigură, în orice clipă, că medicul tău va veghea asupra sănătăţii tale şi a copilului.
Examenele prenatale sunt indicate unei gravide din trei mari considerente: acestea verifică regulat starea de sănătate a gravidei şi a fătului, pregătesc gravida pentru naşterea copilului şi previn complicaţiile ce pot apărea în timpul travaliului şi în timpul naşterii. Printre controalele efectuate în timpul vizitelor prenatale se numără:
- examene fizice (măsurarea greutăţii, monitorizarea ritmului de creştere a fătului implicit verificarea uterului)
- măsurarea presiunii sângelui
- teste de urină
- teste screening
- examene cu ultrasunete ce detectează, printre altele, eventualele afecţiuni cardiace ale copilului, dar şi altele.
Când trebuie să suni de urgenţă medicul?
Sună de urgenţă medicul şi sari programarea atunci când experimentezi una sau mai multe dintre următoarele afecţiuni:
- Sângerare vaginală atunci când este însoţită de frisoane, de febră sau/şi de o durere abdominală; asigură-te că îţi măsori corect febra în momentul în care îţi suni medicul şi încearcă, pe cât posibil, să îi explici calm şi clar simptomele pe care le experimentezi. De asemenea, contactează-l şi dacă experimentezi sângerare vaginală persistentă (ce se întinde pe o durată mai mare de o zi); sângerarea vaginală este uneori considerată un proces normal implicat de gestaţie, un procent de 30% dintre femeile gravide raportând sângerare vaginală în primele 20 de săptămâni de sarcină. Adesea, însă, este şi un semn al unor complicaţii grave (poate indica: sarcină ectopică, adică în afara uterului, pierderea sarcinii, diverse infecţii, placenta previa, prezenţa unor fibroame, a polipilor cervicali sau naşterea prematură);
- Ai atacuri de panică, fie din cauza stresului, fie ca urmare a fluctuaţilor hormonale. Este important să iei măsuri pentru a le remedia, fiindcă dăunează sănătăţii tale şi a copilului;
- Ai răcit sau eşti înconjurată de oameni cu viroze respiratorii şi cu gripă! Este crucial să ceri ajutorul medicului în acest caz şi să nu te tratezi singură fiindcă ai putea afecta grav sănătatea copilului. În general medicii recomandă gravidelor efectuarea unui vaccin antigripal, pentru a le feri de riscurile şi de complicaţiile la care se expun atunci când vin în contact cu o persoană cu afecţiunile menţionate. Ca metodă de protecţie, evită să stai în preajma persoanelor bolnave, să îţi împarţi obiectele personale, vesela, mâncarea cu acestea sau să îţi atingi ochii sau gura cu mâinile neigienizate.
- Durerile de cap severe, migrenele sunt periculoase pentru oricine, nu numai pentru o gravidă; adesea, afecţiunile de acest tip indică probleme grave în organism, prin urmare trebuie investigate şi, automat, tratate. În cazul unei femei gravide, durerile de cap puternice, mai ales cele însoţite de ameţeli, stare de confuzie, stare de leşin, vedere neclară, sunt un motiv întemeiat de a-ţi chema medicul sau de a merge la medic de urgenţă. Adesea acestea sunt cauzate de schimbările hormonale din organism, implicit de presiunea pe care creşterea copilului o exercită asupra organismului mamei. Migrenele mai pot fi cauzate de stres, de oboseală şi de deshidratare. Până la investigaţiile amănunţite pe care medicul le poate furniza încearcă să te relaxezi, hidratezi şi să stai întinsă, într-o cameră întunecoasă, mai răcoroasă, pe partea stângă (pentru a îmbunătăţi circulaţia sângelui, pe cât posibil);
- Dacă te doare (ustură) atunci când urinezi, iar urina are un miros puternic şi este închisă la culoare, mergi imediat la medic. Simptomele arata prezenţa unei infecţii urinare în organism, o problemă de sănătate ce apare frecvent la femei şi care, netratată, poate fi deosebit de periculoasă pentru organism. Există riscul ca infecţia urinară să genereze o infecţie la rinichi şi, în plus, în cazul femeii însărcinate, poate conduce la naştere prematură sau la naşterea unor copii subponderali. Nu lăsa infecţia urinară netratată şi încearcă să o previi pe viitor prin câteva metode la îndemână: hidratează-te corespunzător, păstrează igiena zonei intime şi alege lenjerie intimă confortabilă şi din fibre naturale, mergi la toaletă ori de câte ori simţi nevoia și încearcă să mergi înainte şi după contactul sexual.
Solicită asistenţă medicală urgentă şi când: simţi o durere pelvină puternică şi persistentă, mai ales însoţită de febră, când vomiţi des, mai mult de o dată pe zi şi, de asemenea, prezinţi febră; când prezinţi febră ridicată, mai mare de 39,5 grade Celsius!
Scurgerea unui lichid vaginal cu o consistenţă slabă înainte de termen poate fi un semn al naşterii premature. Nu sta pe gânduri şi cere ajutorul medicului!
În timpul controalelor regulate, medicul te va întreba dacă îţi transpiră faţa, mâinile şi picioarele în mod constant şi/sau vederea ţi se înceţoşează. Manifestările amintite pot fi semne ce preced preeclampsia, o complicaţie gravă în timpul sarcinii - mai exact în ultimul trimestru al sarcinii.
Nu sta pe gânduri şi sună medicul dacă observi că fătul nu se mişcă sau se mişcă rar! Normal este să se producă 10 mişcări ale fătului în interval de 10 minute.
Efectul unor controale superficiale
Gravida şi fătul trebuie monitorizaţi constant pentru a detecta, din timp, orice afecţiune asimptomatică. Într-o analiză a Biroului de Îngrijire Prenatală din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, publicată anul acesta, se indică faptul că reducerea vizitelor prenatale, chiar şi pentru gravidele cu sarcini necomplicate, este extrem de nocivă şi se poate solda cu moartea fătului (rata mortalităţii fătului fiind mult mai mare între săptămânile 32 şi 36). La fel de vătămătoare – şi cu aceleaşi urmări – sunt modificările ce apar în structura şi calitatea consultaţiilor. Aşadar, alege un program riguros de consultaţii şi un medic de încredere, pe care să îl poţi contacta cu uşurinţă mai ales în caz de urgenţe!