Infecția cu noul coronavirus este mai periculoasă în cazul femeilor însărcinate, întrucât simptomele pot persista până la două luni de zile sau chiar mai mult, potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință. Cercetătorii de la Universitatea din California, San Francisco (UCSF) și de la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA) au realizat un studiu pe aproape 600 de femei care au fost diagnosticate cu noul coronavirus în timp ce erau însărcinate, iar concluziile au fost că acestea se confruntă cu simptome specifice infecției cu COVID-19 o perioadă de timp mai lungă.
Mai exact, jumătate dintre acestea s-au confruntat cu tuse, dureri în gât și dureri musculare mai bine de trei săptpmâni, iar un sfert dintre ele s-au plâns de aceste simptome aproape opt săptămâni. Potrivit acestuiași studiu, mai puțin de 10 la sută dintre femeile însărcinate au raportat pierderea mirosului sau a gustului.
”Am descoperit că femeile însărcinate care sunt infectate cu Covid-19 se pot confrunta cu simptome specifice o perioadă mai îndelungată. Simptomele Covid-19 în timpul sarcinii pot persista mai mult timp, ceea ce va avea un impact semnificativ asupra sănătății și a stării de bine”, a declarat dr. Vanessa Jacoby, autorul acestui studiu.
În același timp, un alt studiu a arătat că femeile însărcinate infectate cu virusul SARS-CoV-2 pot să prezinte un risc mai mare de a ajunge la terapie intensivă față de cele care nu sunt însărcinate, întrucât sistemul lor imunitar este compromis pentru a proteja bebelușul. De asemenea, plămânii și sistemul cardiovascular, care sunt afectate aproape instant în timpul infecției cu noul coronavirus sunt solicitate în timpul sarcinii.
De asemenea, riscul de a dezvolta forme severe de coronavirus crește la femeile însărcinate odată cu vârsta, cu masa corporală și boli preexistente