Fiind mamă a șapte copii, Marina Cârnaț știe cum stă treaba cu planificarea sexului copiilor, chiar dacă a a așteptat un an și jumătate înainte să afle că este însărcinată cu primul copil. Ea spune că nu este vorba despre metodele băbești sau chinezești, ci de... ”știință pură”. Tânăra mămică a apelat la metoda medicului Shettles, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
”Cu un an și jumătate înainte să prind sarcina cu primul copil, credeam că sunt sterilă. Până mi-a spus un medic cum stă toată treaba. Am făcut ecografie, am aflat când e ziua ovulației și dacă ai relații sexuale în acea zi, apare băiat în proporție de 99%. La mine asta întotdeauna a fost până la ultimul copil. Ultima fată a fost o surpriză pentru noi, pentru că noi ne-am oprit la șase copii. Noi am pus punct, dar nu eram foarte protectivi în această direcție. Dacă ai relații cu două zile înainte de ovulație, atunci ai toate șansele să concepi o fetiță. Fetele X sunt mai lente, spermatozoizii trăiesc până la 72 de ore, ovulul – 24...”, a povestit Marina Cârnaț în cadrul emisiunii Mama Mia.
Mai multe detalii despre Metoda Shettles
Inventatorul acestei metode de planificare a sexului viitorului copil îi aparține doctorului Landrum B. Shettles, care și-a dedicat întreaga sa viață descoperirii metodelor de determinare pentru sexul copilului din timpul concepției.
Renumitul medic susține că cele două tipuri de spermatozoizi, cei care poartă cromozomul X și cei care poartă cromozomul Y, au proprietăți diferite. În condiții ideale, spermatozoidul cu cromozomul Y, care este mai rapid, ar trebui să fie predominant în lupta pentru fecundarea ovulului și, astfel, rezultatul final să fie un băiețel. În condiții nu tocmai primitoare, foarte puțini dintre spermatozoizii cu cromozomul Y vor supraviețui. Astfel, spermatozoidul X, prin capacitatea sa de a rezista mai mult timp în mediul intravaginal, va fi declarat învingător.
Dr. Shettles mai spune că secretul reușitei metodei sale constă tocmai în alegerea momentului ideal pentru actul sexual. Acest lucru presupune că trebuie să știi să-ți detectezi cu precizie perioada ovulației. Fie că apelezi la metoda ecografiei, la care a apelat și Marina Cârnaț, fie folosești testele de ovulație sau îți măsori constant temperatura bazală.
Mai multe detalii despre această metodă, află AICI.