Se pare că lucrurile făcute cu mâinile proprii comportă o energetică deosebită și învăluie copiii în dragostea mamei. Cum să transformăm tricotatul și croșetatul într-un proces plăcut și confortabil a povestit pentru Mamaplus Olga Șarafudinova.
Firele de tricotat pentru articolele destinate copiilor trebuie să aibă o compoziție specială?
Desigur! Copiii au o piele fină și sensibilă, de aceea recomand cumpărătoarelor mele să achiziționeze, pentru hăinuțele de copii, fire de calitate înaltă, moi, rezistente, higroscopice, care lasă pielea să respire. Criteriul principal la selectarea firelor de tricotat este compoziția acestora. Pe orice ambalaj, producătorul indică în mod obligatoriu compoziția procentuală a materialelor utilizate. Pentru micuți este mai bine să alegeți ață din fire naturale, așa ca bumbacul, inul, bambusul, mătasea, viscoza și acrilul de calitate înaltă (nu se scămoşează și nu se decolorează). La alegerea firelor de lână trebuie să dați preferință lânii de merinos, alpaca sau cămilă. Ele nu se scămoșează și nu înțeapă, în plus sunt subțiri, fine, rezistente și elastice. Dacă articolele tricotate se scămoşează, înseamnă că în compoziţia firelor nu este suficientă lână.
Puteți determina procentul de materiale naturale în aţa de tricotat prin metoda bunicii: aprindeţi o bucăţică de aţă, iar dacă după ardere s-a transformat în scrum, înseamnă că firele sunt naturale, iar dacă într-o bilă dură de plastic – sintetice. În plus, mirosul de lână arsă este foarte specific.
Copiilor nu le plac pulovărașele care „înţeapă” sau „pişcă”, cum putem rezolva această problemă?
Există metode populare, de exemplu clătirea hainelor în apă cu oţet sau semințe de muştar. Însă în prezent producătorii ne oferă o mulţime de produse de spălat special concepute pentru articolele tricotate. Există balsamuri, şampoane, soluţii de clătit care înmoaie lâna. Pentru hainele deosebit de „înţepătoare”, eu folosesc întotdeauna balsamul de păr.
Cum trebuie luate corect măsurile copilului?
Înarmându-ne cu un metru şi multă răbdare şi organizând cu copilul un joc de-a „măsuratul”! Măsurările principale trebuie să se refere la înălţime, circumferinţa pieptului, circumferinţa taliei, circumferinţa şoldurilor (în punctele cele mai proeminente ale feselor), lungimea spatelui (de la vertebra 7 până la talie), lungimea mânecii (de la umăr până la încheietura mâinii, cu braţul puţin îndoit), circumferinţa gâtului, lungimea picioarelor (pe linia exterioară de la talie). Pentru căciuliţe aveţi nevoie de circumferinţa capului, circumferinţa feţei şi lungimea din centrul frunţii până la prima vertebră.
Este corect ca hainele pentru copii să fie mai mari, ca să aibă unde creşte?
Fără îndoială, copiii cresc destul de repede în diversele perioade ale vieţii lor au structuri diferite ale corpului, dar mai ales moduri de viaţă diverite. Pentru bebeluşi se potrivesc hăinuţele care se leagă, fără multe sisteme de închidere complicate, pentru ca mamei să îi fie comod să îmbrace şi să dezbrace copilaşul. Tocmai din această cauză modelele tricotate trebuie să fie foarte simple. Însă atunci când micuţii încep să se mişte şi să se joace, hainele tricotate trebuie să fie rezistente şi comode, pentru a nu îngreuna mişcările. Desigur, la dorinţă putem tricota şi haine mai mari decât este necesar la momentul respectiv, dar putem să mărim şi hăinuţele vechi, cel mai important este să potrivim bine firele şi să le potrivim mărimilor copilului.
Cum trebuie să îngrijim hainele tricotate pentru ca ele să nu îşi piardă forma?
Este de preferat să spălaţi hainele tricotate cu mână sau la regimul „delicat” al maşinii de spălat. Ele nu rezistă acţiunilor mecanice dure. De obicei temperatura nu trebuie să depăşească 30 de grade. Înainte se considera că cea mai bună soluţie pentru spălarea lucrurilor tricotate este spuma de săpun pe bază de săpun ras în proporţie de 2 g la 1 litru de apă. Acum există o mulţime de produse pentru hainele tricotate: prafuri, balsamuri, creme, soluţii de clătit etc., aşa că nu mai trebuie să preparăm singuri soluţii de săpun.
Înainte de a lăsa la uscat hainele tricotate, acestea trebuie întinse pe o suprafaţă plană, pentru a nu deforma desenul şi însăşi articolul. Nu se recomandă uscarea pe calorifer, pentru că hainele se vor împâsli şi se vor strânge în unele locuri din cauza căldurii neuniforme.
Pe ghemurile de aţă şi pe articolele tricotate producătorii indică recomandări pentru spălare, călcare, uscare etc. Studiaţi-le cu atenţie înainte de a spăla haina. Pentru spălatul lucrurilor din lână, mohair şi compoziţii amestecate nu folosiţi niciodată detergenţii care conţin înălbitori! Articolul se va decolora neuniform şi se va îngălbeni. Străduiţi-vă să nu călcaţi hainele tricotate! Dacă a apărut o astfel de necesitate, atunci călcaţi prin tifon, cu abur, fără a atinge haina cu fierul de călcat.
De ce jucăriile împletite sunt mai comode decât cele obişnuite?
Jucăriile împletite înseamnă creaţie, artă! Fiecare mamă de prinţese sau prinţi vrea ca micuţii ei să aibă lucruri originale şi frumoase. Iar jucăriile împletite stârnesc entuziasmul nu doar al copiilor, ci şi al adulţilor. Pentru mine, ele se asociază cu căldura şi confortul casnic! Jucăriile împletite se spală uşor, iar din experienţa proprie pot să vă spun că jucăriile croşetate sunt foarte bune pentru gingii, atunci când încep să crească dinţişorii bebeluşilor!
Cât timp vă ia tricotatul sau croșetatul unei căciuliţe sau a unei rochiţe pentru copii?
Căciuliţele pentru copii, la fel ca cele pentru adulţi, îmi ocupă câteva ore, iar cele mai complicate, cu broderii şi fasonate – o zi. Rochiţele pentru fetiţe sunt diferite, de la sarafane simple până la rochii de bal. Sarafanele simple le împletesc în 5 zile lucrătoare, iar rochiile – în 10-15 zile lucrătoare, în funcţie de gradul de complexitate al articolului (motive, dantele, volănaşe, tivuri, broderii, accesorii).
Găsiţi tiparele pe internet?
Nu. Îmi fac tipare proprii. Fiecare client are silueta sa unică, nu există persoane standard! Iar articolele împletite, la fel ca cele cusute, trebuie ajustate la siluetă, cu pense şi alte trucuri, pentru ca haina să se potrivească perfect. Pentru că tuturor ne place ca îmbrăcămintea să ne sublinieze calităţile, şi nu neajunsurile, nu-i așa?!
Andrele sau croşetă?
Eu împletesc cu uşurinţă cu toate instrumentele şi dispozitivele de tricotat şi croşetat, ba chiar şi cu degetele. Fie că vorbim despre andrele, croşetă sau tehnica tenerife, îmi place să încerc tot ce este nou!
Desigur, locul principal îl ocupă croșeta. Cândva demult, străbunica mea Parascovia Ilinicina a decis că micuța Olga, în vârstă de cinci ani, petrece prea mult timp în curte! M-a așezat alături de ea și mi-a arătat, cu multă răbdare, cât de frumos se mișcă croșeta în mâinile ei, iar dintr-o ață inutilă apare o șosețică! Instant am vrut să încerc. La început împleteam pentru păpuși, apoi pentru mine și pentru prietenele mele. La universitate mi-am îndeplinit visul, am creat o colecție vestimentară după motivele „Dantelelor de Bruges și irlandeze”, care s-a bucurat de succes!
În capitala noastră au loc, periodic, întâlniri ale mămicilor care tricotează și croșetează. Vă place mai mult să croșetați în singurătate sau împreună cu alte persoane?
Prefer să împletesc în singurătate! Cu toate acestea, îmi plac la nebunie întâlnirile mămicilor care tricotează! Este vesel, interesant și captivant, în plus cunoști persoane cu aceleași preferințe! Este plăcut când vorbești cu alții limba artei, făcând lucruri în comun!
Ați realizat vreun lucru croșetat special pentru sărbătorile care vin?
Da, mi-am decorat casa cu fulgi, îngerași, brăduți și clopoței croșetați. Înainte împodobeam pomul de Crăciun și casa, împreună cu băieții, cu fulgi împletiți, origami, conuri și jucării confecționate de noi, precum și, obligatoriu, puneam în geamuri fulgi de hârtie. Însă ultimii ani am adoptat tradiția să împletesc pentru Revelion simbolul noului an, pe care îl păstrăm cu grijă până la iarna următoare. De asemenea, astfel de jucării le fac cadou rudelor și prietenilor care ne vizitează în zilele de sărbătoare. Căluți și potcoave în anul calului, anul trecut am făcut oițe, iar anul curent croșetez maimuțele!