Petele de pe haine, mai ales de pe hainele albe ies extrem de greu. Însă, cu ajutorul bicarbonatului de sodiu, petele nu vor mai reprezenta o problemă pentru tine. Iată cum acționează acest ingredient asupra hainelor și cum trebuie să-l folosești!
Bicarbonatul de sodiu este o soluție naturală, care acționează împotriva petelor de pe haine mult mai bine decât unele soluții clasice de curățat de pe piață. În plus, are un preț mult mai avantajos. Dacă vorbim despre pete de ulei sau de grăsime, acestea se pot scoate cu ajutorul bicarbonatului. Tot ce trebuie să faci este să presari puțină pulbere pe pata respectivă și să o lași să acționeze între 5-10 miunute, după aceea de adaugă puțin detergent de rufe și se freacă pata ușor.
Pentru a curăța hainele de pete de cafea sau de mâncare va trebui să înmoi obiectulele vestimentare într-o soluție cu bicarbonat de sodiu și detergent și să-l lași să acționeze peste noapte. Dacă rezultatele nu sunt cele dorite, poți amesteca bicarbonatul cu pastă de dinți și să mai aplici o dată pe locul cu pricina.
Un alt ingredient pe care sigur toate gospodinele în au în bucătărie și care este eficient împotriva petelor este oțetul. Acesta poate servi ca un excelent agent de îndepărtare a petelor. Se amestecă o linguriță de oțet în câteva căni cu apă și se toarnă lichidul peste pată. Apoi, se freacă ușor petele de pe haine și ar trebui ca acestea să înceapă ușor să fie eliminate.
Cum funcționează bicarbonatul de sodiu împotriva petelor?
Ei bine, acesta are capacitatea de a pătrunde cu ușurință în țesături și de a îndepărta murdăria și petele. Acest lucru este valabil, nu doar în cazul hainelor colorate, ci și în cazul hainelor albe. În plus, pe lângă faptul că poate scoate petele galbene, bicarbonatul de sodiu mai are și capacitatea de a elimina mirosurile neplăcute din haine.