Povestea lui Rebecca Butcher (25 de ani) a devenit virală pe TikTok. Tânăra din Marea Britanie s-a născut cu ”Sindromul Polonia”, afecțiune care i-a împiedicat dezvoltarea unui sân. Tânăra a dezvăluit întreaga poveste și a mărturisit că a început să vadă schimbări încă în perioada pubertății, însă medicul a asigurat-o că totul este în regulă.

”Am observat că, atunci când am trecut prin pubertate, unul dintre sânii mei creștea, iar celălalt nu. Așa că m-am dus la doctorul meu și mi-au spus: ‘Nu ai terminat încă de trecut prin pubertate’. Este în regulă. Nu este nimic. Va crește. Este normal pentru femei să aibă un sân mai mare decât celălalt. Reveniți dacă nu s-a schimbat în câțiva ani'”, a explicat Butcher.

A descoperit de pe internet că suferă de ”Sindromul Polonia”

”Eram nevoită să-mi umplu sutienul cu șosete și să port gulerașe pentru a-l ascunde, pentru că nu voiam să știe nimeni”, a mai povestit Rebecca.

Fără prea mult ajutor din partea medicului, tânăra a început să caute pe internet motivul pentru care unul dintre sânii săi este mai dezvoltat. Acela a fost momentul în care Rebecca a descoperit că cel mai probabil suferă de ”Sindromul Polonia”.

Ca și rezolvare pentru problema pe care o are, tânăra a precizat că ar putea fi supusă unei proceduri de transplant de mușchi, în timpul căreia chirurgii vor îndepărta un mușchi de la spate și îl vor plasa în pieptul ei. Dar ea nu vrea să opteaze pentru această operație de teamă că transplantul i-ar slăbi spatele.

„Simt că niciodată nu voi ști cu adevărat absolut totul despre această afecțiune”, a consluzionat Rebecca.

Această afecțiune congenitală rară se caracterizează în mod clasic prin absența mușchilor peretelui toracic pe o parte a corpului. La femei, poate exista o subdezvoltare sau o absență a unui sân și a țesuturilor subiacente.