Frigul a dat de ştire şi s-a făcut simțit şi în dormitorul tău? Nu e o idee bună să cumperi la întâmplare ceva de învelit, pentru că ştim noi că "graba strică treaba". O plapumă de o calitate înaltă va fi o investiție mai accentuată, dar, la sigur, mai bine gândită şi avantajoasă.
Angro.md îți prezintă informațiile necesare, pentru a te ghida spre cea mai potrivită plapumă pentru nevoile tale (plapumă de vară, plapumă de iarnă, plapumă pentru toate anotimpurile, dimensiuni, umplutură ş.a).
Atunci când decizi să cumperi o plapumă este indicat să fii atent la următoarele puncte:
- Sezonul pentru care vrei să o cumperi, pentru că există plapume pentru anotimpul cald şi pentru cel rece. O alegere inteligentă este o plapumă pentru patru anotimpuri, compusă din două plapume: una de vară, cu umplutură subțire şi una de sezon rece, cu umplutură medie. Cele două se pot cupla (de regulă cu scai la colțuri) pentru a obține o plapumă groasă de iarnă;
- Mărimile în conformitate cu dimensiunile patului tău;
- Materialul din care e realizată.
De ce să alegi o plapumă calitativă?
Economiseşti bani în bugetul familiei tale pe o perioadă lungă de timp. Sigur că la prima vedere nu pare un business avantajos, însă e necesar să priveşti achiziția unei plapume ca pe o achiziție pe termen lung, ca pe o investiție într-un bun pentru sănătatea ta şi confortul familiei tale.
O plapumă de o calitate superioară este rezistentă în timp, fără să-şi schimbe structura şi aspectul exterior şi fără să se deterioreze, comparativ cu o plapumă la un preț mic şi de o calitate proastă, pe care ești obligat să o înlocuieşti după câteva sezoane. O plapumă de calitate cere un preț mai mare la început, dar pe termen lung te asiguri că ai făcut o bună achiziție, pentru că e mult mai rezistentă şi îți oferă un confort mult mai înalt.
Spre deosebire de o plapumă ieftină, cea de calitate poate fi utilizată fără griji 10-15 ani, fără să îți fie afectat confortul sau calitatea somnului şi fără să se deterioreze (atât în interior, cât şi la exterior).
Plapuma cu umplutură din lână
Plapuma cu umplutură din lână este o plapumă ce poate fi utilizată cu succes atât în perioada fierbinte a anului, cât şi în acea rece. Lâna are proprietăți de termoreglare, ceea ce o face potrivită pentru orice anotimp.
Avantajele plapumei de lână: este antialergică, se curăță uşor şi rămâne curată mai mult timp, elimină foarte repede umezeala acumulată, este ignifugă – lâna arde şi se topeşte foarte greu.
Plapuma cu pene şi puf de gîscă
Plapuma cu pene şi puf de gâscă este una dintre cele mai bune plapume recomandate. Puful de gâscă este considerat pe bună dreptate un excelent izolator termic, ceea ce îl face un candidat perfect pentru a fi utilizat la umplerea plapumelor.
Avantajele plapumei cu puf de gâscă: e naturală, este foarte călduroasă, este uşoară şi pufoasă, atrage umezeala generată de corpul uman, după care o elimină, izolează termic foarte bine, rezistă foarte mulți ani (peste 10 ani).
Plapuma cu umplutură din bambus
Plapuma cu umplutură din bambus este preferata mămicilor. De ce? Pentru că este un material natural, sigur, cu proprietăți antibacteriene, antimicrobiene şi este potrivită chiar şi pentru cei mai sensibili şi delicați copii.
Avantajele pilotei cu bambus: este ideală şi pentru copii, este o plapumă patru anotimpuri, este antialergică, este foarte rezistentă.
Plapuma cu umplutură sintetică
Asta este alternativa oamenilor practici! Dacă ești dispus să înlocuiești plapuma periodic, dacă pentru tine confortul unei curățări facile este mai important decât conforul unui somn odihnitor, alege plapuma cu umplutură sintetică.
Avantajele plapumei sintetice: prețul mai mic față de cele cu umplutură naturală, curăță şi se întreține mai uşor, antialergică.
TOP RECOMANDĂRI angro.md pentru plapume de calitate
Pentru a te susține în alegerea ta, pentru a te ghida pînă la bun sfîrşit, am selectat pentru tine o gamă de plapume de calitate, plapume care satisfac mai multe tipuri de cerințe şi nevoi, cu o ofertă de prețuri pentru toate buzunarele. Plapumele au fost selectate conform criteriilor de mai sus, criterii importante în alegerea unei plapume pe masură!
Plapuma Le Vele Goose Down Quilt
Cu amestecul unic de puf şi pene de gîscă îți oferă căldură şi siguranță în anotimpurile reci şi răcoare şi prospețime în anotimpurile calde.
- Dimensiune : 195x215
- Umplutura: 90% puf de gîscă, 10% pene de gîscă
- Material: 100% bumbac
- Greutate: 800 g.
- Ambalaj: Geantă
- Producator: Le Vele (Turcia)
2. Plapuma Le Vele TechnoDown Bambu
Proprietățile antimicrobiene şi antialergice naturale o face potrivită şi pentru cei mai sensibili copii, şi pentru cele mai exigente aşteptări ale adulților.
- Dimensiune: 195х215 cm
- Material: 100% bumbac
- Umplutura: Bamboo Fiber-(bambus fibre)
- Greutate: 400 g
- Producator: Le Vele (Turcia)
3. Plapuma Le Vele Saf Yün
O alegere ideală pentru orice anotimp, iarna corpul nostru este izolat de frig iar vara de caniculă, asigurînd astfel temperatura ideală pentru un somn odihnitor. Recomandată persoanelor care plac lîna ca materie primă de calitate si de lungă durată.
- Dimensiune: 195х215 cm
- Material: 100% bumbac
- Umplutura: 100% lina
- Densitate: 400 g/m2.
- Ambalaje: Geanta
- Producator: Le Vele (Turcia)
4. Plapuma Le Vele Perla
Pufoasă și ușoară, asigură un confort termic în timpul somnului datorită structurii permeabile a umpluturii de nanofibră și reține mult aer în interiorul fibrelor izolînd excelent. Datorită structurii sale, nanofibra nu dezvoltă bacterii și acarieni, o opțiune ideală pentru cei alergici.
- Dimensiune: 195х215 cm
- Material: Microfiber
- Umplutura: Nanofiber
- Densitate: 400 g/m2.
- Ambalaj: Geanta
- Producator: Le Vele (Turcia)
5. Plapuma Le Vele TechnoDown Cotton
Confecționată din 100% cotton, oferă o senzație foarte moale şi mătăsoasă la fiecare atingere. Confortul este asigurat de fibrele flexibile, netede şi subțiri folosite pentru husă, ce rețin mai mult aer decît fibrele obişnuite. Permite o folosire de lungă durată. Nanofibra are şi proprietăți similare pufului de gîscă.
- Dimensiune: 195х215 cm
- Material: 100% cotton
- Umplutura: Nanofiber
- Densitate: 400 g/m2.
- Ambalaje: Geanta
- Producator: Le Vele (Turcia)
6. Plapuma Le Vele Aloe Vera
Cu un înveliș microfibric special, este tratată cu extrct de Aloe Vera. Planta Aloe Vera conține circa 250 de feluri de componente benefice pentru corpul uman. În timpul somnului antioxidanții plantei vă oferă un somn mai sănătos. Oferit si persoanelor cu alergii.
- Dimensiune: 195х215 cm
- Material: Microfiber
- Umplutura : nanofiber Aloe Vera
- Densitate: 400 g/m2.
- Ambalaje: Geanta
- Producator: Le Vele (Turcia)
7. Plapuma Le Vele TechnoDown Double
Confecționată din microfibră în culori uni pentru două persoane, este ideală atît pentru sezonul rece, cît şi pentru sezonul cald. Materialul de calitate, moale şi pufos, permite spălarea cu uşurință şi uscarea rapidă. Este uşoară şi călduroasă, putînd fi folosită pe tot parcursul anului.
- Dimensiune: 195х215 cm (2 buc)
- Material: 100% Microfiber-(microfibre)
- Umplutura: Nanofiber
- Greutate: 300 + 300 g
- Producator: Le Vele (Turcia)
8. Plapuma Le Vele Wake Up Smart
Plapumă patru anotimpuri formată din două pilote este cea mai utilizată si este şi recomandarea noastră. Această plapumă este formată din două plapume cu densitate diferită (pentru vară şi toamnă-primavară), care se unesc la capete şi formează o plapumă mai groasă pentru iarnă. Este gîndită astfel încît să acopere tot anul şi toate nevoile tale.
- Dimensiune: 195х215 cm
- Material: Microfiber + Miсroplyush
- Umplutura : Nanofiber 100%
- Densitate: 400 g/m2.
- Ambalaje: Geanta
- Producator: Le Vele (Turcia)