Îi înțelegem perfect pe părinții care se află la început de drum și exclamă cât este de complicat să alegi un prenume bun pentru copil. Acest proces poate fi de-a dreptul anevoios, însă îți venim noi în ajutor cu câteva indicii care îți vor fi de un real folos și îți vor ușura sarcina considerabil. Ține cont de aceste reguli în procesul de căutare a numelui și fii sigur că vei face alegerea corectă.
Prenumele trebuie să se potrivească cu numele de familie
Nu trebuie să alegi un prenume care să rimeze sau să semene prea tare cu numele de familie. Nu vrei că acesta să devină tinta unor glume. Un prenume care se asociază armonios cu numele de familie este ideal.
Inițialele numelui și prenumelui
Ai grijă ca inițialele sale să nu formeze un cuvânt mai nefericit precum WC. Prietenii sau colegii își vor da seama foarte repede de acest lucru.
Diminitivul numelui
Îți va fi foarte greu să le impui celor din jur să nu diminutiveze numele copilului. Încearcă să vezi dacă acest diminutiv îți place sau nu. Dacă nu este cazul, poate va trebui să te gândești la un alt prenume.
Prenumele copilului este deja răspândit
Dacă strigi Alex sau Amelia în curtea scolii nu vrei ca încă patru căpșoare să se întoarcă înspre tine în același timp. Dar nici nu vrei cu siguranță ca acesta să poarte și numele unei celebrități. Cel mai adesea toată lumea te va întreba de ce ai ales acest nume.
Prenumele copilului îmi amintește de cineva special din viața ta
Chiar dacă partenerului îi place un anumit nume, poate că pe tine te duce cu gândul la o persoană pe care nu o poți suferi. Încercați să ajungeți la un compromis. Sau, dacă tu ai în vedere un nume din trecutut tău, gândește-te că viața este schimbătoare și, mai târziu, s-ar putea ca amintirea să-ți provoace suferință și nu placere ca acum.
Prenumele copilului se potrivește cu cel al altor copii
Dacă ai mai mulți copii, nu alege niște nume care seamănă prea mult. Toată lumea te va întreba mereu care e care.
Imaginează-ți că cel mic a devenit adult
Nu uita că acest copil va fi într-o zi un adult. Și un prenume poate fi drăguț pentru un bebeluș, dar ridicol pentru un adult. Dacă va deveni adult, fii sigur că nu se va simți în largul său dacă se va numi Mimi sau Cherry.
Dificil de pronunțat
Un nume care se pronunță greu este cel mai adesea o sursa unor neînțelegeri. Dacă cei din jur nu scriu corect sau nu pronunță corect numele, gândește-te să faci o altă alegere.
Alegerea ortografiei pentru nume
Unii decid să schimbe ortografia numelui pentru mai multa originalitate și personalitate. Dar nu complica viața copilului care va trebui mereu să explice de ce numele sau se scrie altfel decât unul obișnuit.
Nu este vorba de negociere, ci de compromis
Dacă unuia dintre voi nu îi place un anumit nume, nu insista. Faceți o listă cu prenume fiecare și comparați apoi listele. Veți găsi un prenume în comun cu siguranță. Este dificil pentru două persoane să ajungă la un anumit acord.
Mai multe nume
Dacă nu reușești să te pui de acord cu partenerul sau dacă vă plac mai multe nume, indicat ar fi totuși să alegeți unul singur. Sunt multe hârtii de completat de-a lungul vieții și nu îți dorești ca fiul sau fiica ta să te pomenească de fiecare dată când scrie o cerere.