Infecția cu noul tip de coronavirus este mai putin periculoasă pentru copii decât pentru adulți și sugari, sune cele mai recente studii științifice. Cu alte cuvinte, în timp ce COVID-19 tinde să fie mai puțin sever la copiii mai mari, această protecție nu se extinde și la bebeluși, care pot fi vulnerabili la virus la fel ca adulții. Cunoașterea simptomelor produse de COVID-19 la copii, indiferent de vârsta acestora, poate ajuta părinții să identifice semnalele de avertizare și să caute îngrijire optimă si tratament precoce.

Simptomele COVID-19 la copii

Majoritatea copiilor cu COVID-19, indiferent de vârstă, vor avea simptome ușoare, similare cu cele ale unei răceli. Totuși, există cazuri în care cei mici pot fi asimptomatici sau pot dezvolta manifestări ce vor avea ca indicație internarea în unitățile de terapie intensivă.

Deși majoritatea adulților raportează febră în cazul infecției COVID-19, această manifestare este mai puțin frecventă în rândul copiilor. Pe lângă febră, copiii pot prezenta tuse, dificultăți de respirație, rinoree și dureri în gât. Totuși, și aceste simptome sunt mai rare în cazul copiilor decât în cazul adulților. ÎIn plus, pot fi prezente și pierderi ale gustului și mirosului, dar și simptome digestive, precum vărsături, diaree sau greață.

Copiii cu COVID-19 pot dezvolta și dureri musculare sau de cap, dar și schimbări de comportament. Astfel, se poate observa faptul că cei mici vor plânge mai des și vor avea o stare de dispoziție alterată. Anxietatea poate fi prezentă, mai ales în cazul în care copilul înțelege faptul că infecția cu COVID-19 poate fi periculoasă.

Simptomele COVID-19 la bebeluși

În cazul sugarilor, virusul de tip nou se manifestă prin infecția tractului respirator superior. Astfel, și in acest caz pot fi prezente tusea, febra, durerile în gât, rinoreea și strănutul. De asemenea, durerile musculare pot provoca plâns frecvent și tulburări de somn. În plus, durerea și febra pot produce probleme digestive, precum greața, vărsăturile, diareea și durerile de stomac.

Starea de spirit și comportamentele obișnuite pot fi modificate. Pierderea simțului olfactiv nu poate fi exprimată de cei mici verbal, dar se poate manifesta prin modificarea obiceiurilor alimentare. Pneumonia ușoară poate fi relevată prin tuse seacă, tahicardie și dispnee. Bebelușii ce dezvoltă simptome mai grave, de obicei, fac acest lucru într-o săptămână de la apariția simptomelor ușoare.

Manifestările severe sunt reprezentate de cianoză, tahicardie, saturație a oxigenului mai mică de 92%, insuficiență organică severă. Severitatea acestor simptome poate progresa rapid, deci o monitorizare atentă este esențială.

Complicații potențiale

Copiii ce prezintă comorbidități, de exemplu boli pulmonare, boli de inimă sau imunodepresie, sunt mai susceptibili de a dezvolta complicații grave asociate infecției cu noul tip de coronavirus. În ciuda acestor complicații, specialiștii sugerează că riscul de deces din cauza COVID-19 în cazul copiilor este foarte mic.

Printre complicațiile potențiale ce pot să apară la copii se regăsesc dispneea severă și necesitatea de ventilație artificială, sepsisul, insuficiența cardiacă și tulburările de coagulare. De asemenea, pot fi prezente erupții cutanate, dureri gastrice, hematemeză și diaree. Asistența medicală de urgentă este necesară atunci când copiii sunt confuzi și prezintă febră, dureri în gât, dispnee, cianoză, lipotimie și senzație de presiune sau durere la nivel toracic.

Când este indicată vizita la medic?

Majoritatea copiilor nu vor dezvolta simptome sau acestea vor fi ușoare până la moderate. Astfel, de cele mai multe ori, copiii nu vor ajunge să fie internați sau testați pentru COVID-19.

Cu toate acestea, părinții ar trebui să anunțe medicul dacă cei mici prezintă simptome caracteristice infecției cu virusul SARS-CoV-2. De asemenea, medicul trebuie informat atunci când copilul pare foarte bolnav, când dezvoltă erupții cutanate, când simptomele se ameliorează și apoi se agravează din nou etc. Este important ca medicul să fie anunțat telefonic, deoarece contactul fizic ridică riscurile. Orice simptom asociat cu infecția COVID-19 trebuie să reprezinte un semn de alarmă și trebuie să vină la pachet cu izolare socială și mai strictă.

Copiii trebuie să fie consultați de urgență atunci când au probleme de respirație. Câteva exemple de astfel de simptome sunt reprezentate de dispnee, cianoză și tahipnee. Confuzia, letargia și senzația de presiune sau durere la nivelul toracelui superior reprezintă alte simptome ce trebuie să trimită către medic.

Majoritatea copiilor care dezvoltă COVID-19 vor face forme ușoare. Totuși, COVID-19 este o afecțiune potențial periculoasă pentru bebeluși, deși majoritatea își vor reveni fără complicații grave. Astfel, această perioadă poate fi și mai dificilă pentru părinți și poate să producă anxietate și îngrijorare. Supravegherea celor mici este foarte importantă, iar orice simptome caracteristice infecției cu virusul SARS-CoV-2 trebuie să indice către discuția cu medicul. Acesta poate evalua în mod corespunzător situația și poate oferi cele mai bune sfaturi.