Se spune că copii străini cresc repede. Acest lucru este discutabil,  deoarece, câteodată, și ai tăi cresc văzând cu ochii, și vine momentul când copilul trebuie să meargă la grădiniță. Desigur, astăzi, există multe familii care nu înscriu copilul său la grădiniță, considerând că de la aceasta, în afară de rele, probleme de sănătate și educație necorespunzătoare nimic altceva nu poți aștepta. Dar majoritatea totuși se decid la acest pas. Apare întrebarea, la ce grădiniță să-și înscrie copilul - publică sau privată? Astăzi vorbim despre argumentele pro și contra a primului tip de grădiniță. Citiți și rețineți, și atunci veți înțelege de ce exact aveți nevoie!

Grădinițele publice: pro și contra

Argumentele pro grădinițelor publice:

Comunicarea cu alți maturi. Până a fi înscris la grădiniță, pentru copilul dvs. nu a existat nici o autoritate, în afară de mama și tatăl. Iar experiența comunicării cu educatoarele din grădiniță, îl va ajuta pe micuț, în viitor, să găsească limbă comună cu profesorii. Copilul va înțelege, că sunt și alți oameni, de care trebuie să asculți, iar uneori, și necondiționat să te supui.
Regim. Nu toți părinții respectă un program strict al zilei, și învață copiii. Dar între timp, se mănâncă, se plimbă, se doarme și se distrează conform unui grafic, cea ce se consideră a fi foarte util pentru organism. La grădiniță, copilul dvs. nu va putea fugi de regim strict.
Disciplină. O mamă, cât de severă nu ar fi, oricum există momente când  cedează copilului său. Iar grădinița îi va arăta copilului, că există reguli, care nu trebuie încălcate. Probabil, în continuare aceasta îi va fi de folos.
Independență. La grădiniță nimeni nu va strânge jucăriile după copilul dvs., nimeni nu-l va hrăni cu lingurița. Și credeți-mă, ceva timp mai târziu, copilul dvs. va învăța să facă poate chiar mai multe, decât fac copiii de vârsta lui. Oare nu este minunat?
Comunicarea cu copii de vârsta sa. La grădiniță, educatoarele nu întotdeauna pot ține cont de toate conflictele care apar între copii. Dar dacă acasă, veți explica copilului dvs. cum să le rezolve, și, în general, cum să se joace, cum să se apere, atunci la grădiniță copilul dvs. își va face o mulțime de prieteni. Comunicare la grădiniță nu se compară cu acea de la orele de dezvoltare sau de pe terenul de joacă, pentru că alături nu este nici profesorul, nici mama. Deciziile trebuie să le ia de unul singur.

Grădinițele publice: pro și contra

Deci, am vorbit despre beneficiile grădiniței publice, acum să discutăm despre argumentele contra:

Boli frecvente. Numărul foarte mare de copii în grupă, aerul uscat, temperatura înaltă în cameră - toate acestea duc la îmbolnăvirea cu ușurință a copilului. Dar este și o altă cauză principală a bolilor. Multe mame nu pot deseori pleca în concediul medical, și, prin urmare, sunt obligate să-și aducă copiii tușind la grădiniță, unde aceștia îi infectează pe alții, pentru că conform regulilor copilul nu poate frecventa grădinița numai în cazul în care are febră.
Influența negativă a semenilor. Nu știți cine ar putea fi într-o grupă cu copilul dvs., și s-ar putea întâmpla ca copilul dvs. să contacteze zilnic cu copiii din medii defavorizate sau, pur și simplu, cu semenii care îl pot învăța lucruri negative.
Stresul. Desigur, atunci când copilul este separat de mamă, el nu poate rămâne indiferent. Pregătiți-vă că copilul dvs., primul timp, nu va dori să meargă la grădiniță, va plânge și își va face griji. O perioadă, copilul dvs. va simți un sentiment de insecuritate emoțională. Desigur, acest lucru nu poate fi considerat un avantaj.  
Grupele sunt numeroase. Orice persoană, și copilul dvs., inclusiv, uneori are nevoie să fie singur și în liniște. La grădinița publică, unde sunt mulți copii și puțin spațiu, o astfel de ocazie nu va fi.

O astfel de diagramă simplă am obținut. Dacă, să analizați mai atent, veți înțelege că, sunt mai multe argumente pro decât contra. Cu toate acestea, alegerea vă aparține. De asemenea, să ne amintim de un alt mare plus al grădiniței publice - costul mic. Oficial, înscrierea în această grădină este gratuită, dar așa se obișnuiește, ca toți părinții lunar să achite fondul grădiniței. Această sumă este mică, ea variază de la 100 la  450 de lei pe lună. De asemenea, va trebui să plătiți pentru produsele alimentare, aceasta vă va costa nu mai mult de 200 de lei / lună.   

Pentru acei părinți care sunt împotriva grădinițelor publice, dar nu își pot permite una privată , sunt prevăzute așa-numitele grupe comerciale. Ele sunt în foarte multe grădinițe publice, și oferă mai multe, comparativ cu grupurile obișnuite, alimentația, ore suplimentare și mai putini copiii în grup. Costă acestea nici mai mult, nici mai puțin, aproximativ 1000 de lei pe lună.

În concluzie, dorim să vă oferim o listă cu toate grădinițele din Chișinău, care sunt reprezentate de către Direcția Generală Educație, Tineret și Sport:

Sector Botanica

 instituţia preşcolară

 conducătorul instituţiei

 adresa instituţiei

 telefon

 Creşa-grădiniţă nr.9

 Chilimar Raisa

 str.N.Titilescu, 10A

 551317

 Creşa-grădiniţă nr.17

 Moşanu Elena

 str.N.Zelinschi, 33/3  

 557379

 Creşa-grădiniţă nr.35

 Agapi Adriana (interimar)

 str.Pandurilor, 4

 557009

 Creşa-grădiniţă nr.40

 Cristofor Maria

 bd.Dacia, 24/2

 762822

 Creşa-grădiniţă nr.44

 Castraveţ Radusea

 str.Dante, 7

 558315

 Creşa-grădiniţă nr.49

 Naruşevici Margarita

 str.Independenţei, 32/2

 773441

 Creşa-grădiniţănr.71

 Lutan Galina

 bd.Dacia, 28/2

 661661

 Grădiniţa nr.77

 Miteva Valentina

 str.N.Zelinski, 32/7

 550484

 Creşa-grădiniţă nr.89

 Andriuţă Irina

 str.N.Zelinski, 26/3

 555560

 Creşa-grădiniţă nr.91

 Rotaru Tatiana

 str.N.Zelinski, 36/6

 551572

 Creşa-grădiniţă nr.96

 Ciotu Tatiana

 str.N.Zelinski, 12/2

 554201

 Creşa-grădiniţă nr.98

 Sacara Ludmila

 str.Cetatea Albă, 152

 550404

 Creşa-grădiniţă nr.99

 Orlov Maria

 str.Căuşeni, 2A

 554328

 Creşa-grădiniţă nr.103

 Gherasimovici Anastasia

 str.Munceşti, 798

 524039

 Creşa-grădiniţă nr.104

 Dembiţchi Valentina

 str.Munceşti, 402

 555521

 Creşa-grădiniţă nr.106

 Borisovschi Eugenia

 str.Hristo Botev, 19/4

 779500

 Creşa-grădiniţă nr.112

 Ropot Galina

 str.C.Brîncuşi, 123

 556011

 Creşa-grădiniţă nr.122

 Căpăţina Ana 

 str.Independenţei, 9/2

 661551

 Creşa-grădiniţă nr.123

 Dubolazova Tamara

 str.Aerogării

 524942

 Creşa-grădiniţă nr.139

 Colun Angela 

 str.Praga, 82

 637411

 Creşa-grădiniţă nr.141

 Zavadschi Lilia

 str.Sarmisegetusa, 39/3

 523417

 Creşa-grădiniţă nr.142

 Vornicescu Ecaterina

 bd.Traian, 19/1

 766677

 Creşa-grădiniţă nr.151

 Gavriliuc Victoria 

 str.Grenoble, 207

 760591

 Creşa-grădiniţă nr.153

 Andronic Silvia

 bdr.Dacia, 36/2

 766922

 Creşa-grădiniţă nr.165

 Stratu Aliona (interimar)

 bd.Cuza Vodă, 7/5

 551008

 Creşa-grădiniţă nr.168

 Burlacu Inna

 bd.Cuza Vodă, 29/7

 765655

 Creşa-grădiniţă nr.180

 SHAYA Diana

 bd.Dacia, 53/3

 775455

 Creşa-grădiniţă nr.181

 Vicol Daniela

 bd.Dacia, 53/2

 774826

 Creşa-grădiniţă nr.182

 Cogut Tatiana

 bd.Cuza Vodă, 39/3

 765593

 Creşa-grădiniţă nr.216

 Popov Ana

 bd.Decebal, 82/3

 530927

Sector Buiucani

 instituţia preşcolara

 conducătorul instituţiei

 adresa instituţiei

 telefon

 Creşa-grădiniţă nr.16

 Ungureanu Larisa (interimar)

 str. M.Cibotaru, 26

 221136

 Creşa-grădiniţă nr.20

 Josan Ala

 str.V.Lupu, 21

 715287

 Creşa-grădiniţă nr.26

 Chemencedji Elena 

 str.Nicolae H.Costin, 46

 748920

 Creşa-grădiniţă nr.34

 Muşat Maria

 str.Calea Ieşilor, 25/2

 747525

 Creşa-grădiniţă nr.52

 Morăraş Larisa

 str.Drumul Crucii, 99/1

 597866

 Grădiniţa nr.54

 Procopciuc Vera

 str.I.Creangă, 4A

 743320

 Creşa-grădiniţă nr.62

 Oloi Vera

 str.Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, 8/2

 744703

 Creşa-grădiniţă nr.63

 Goncear Tatiana

 str.Columna, 142

 292632

 Creşa-grădiniţă nr.75

 Jeleascov Vera

 str.Lisabona, 8

 745727

 Creşa-grădiniţă nr.85

 Gavriluţa Natalia (interimar)

 str.Muzicescu, 2A

 743670

 Creşa-grădiniţă nr.87

 Clocicova Natalia

 str.I.Creangă, 62/2

 744905

 Creşa-grădiniţă nr.110

 Doni Maria (interimar)

 str.I.Creangă, 14 a

 742820

 Creşa-grădiniţă nr.113

 Pîslaru Galina

 str.I.Creangă, 57

 742592

 Creşa-grădiniţă nr.116

 Bacalu Ana 

 str.Paris, 34 

 511925

Creşa-grădiniţă nr.119

 Palamari Tatiana

str.I.Pelivan, 22

 745449

  Creşa-grădiniţă nr.143

 Alexei Natalia 

str.A.Marinescu, 15

746425

 Creşa-grădiniţă nr.145

 Mutelică Tamara

 str.Gh.Tofan, 2

 580884

 Creşa-grădiniţă nr.158

 Scoarţă Ecaterina

 str.O.Ghibu, 2

 511268

 Creşa-grădiniţă nr.164

 Garabadji Ludmila

 str.Nicolae H.Costin, 63/7

 518254

 Creşa-grădiniţă nr.183

 Teacă Ana

 str.L.Deleanu, 1/1

 516785

 Creşa-grădiniţă nr.185

 Cebotariov Valentina

 str.Alba-Iulia, 202/3

 515682

Sector Ciocana

instituţia preşcolară

 conducătorul instituţiei

 adresa instituţiei

 telefon

 Creşa-grădiniţă nr.30

 Rotaru Iulia

 str.P.Zadnipru, 7/1

 333543

 Creşa-grădiniţă nr.32

 Păvăleanu Dina

 str.M.Sadoveanu, 2/2

 340224

 Creşa-grădiniţă nr.67

 Dicusară Vera

 str.Otovasca, 11

 473473

 Creşa-grădiniţă nr.128

 Duda Ana

 str.Otovasca, 21

 477384

 Creşa-grădiniţă nr.130

 Hasiev Marina (interimar)

 str.P.Zadnipru, 6/2

 331256

 Creşa-grădiniţă nr.135

 Brînză Aurica

 str.M.Sadoveanu, 6/2

 342142

 Creşa-grădiniţă nr.138

 Gîrlea Valentina

 str.M.Drăgan, 6/1

 472153

 Creşa-grădiniţă nr.149

 Guşan Elizaveta

 str.M.Sadoveanu, 4/4

 340124

 Creşa-grădiniţă nr.161

 Hristovschi Efrosinia

 str.A.Russo, 61/3

 338412

 Creşa-grădiniţă nr.177

 Hramco Ludmila

 str.Voluntarilor, 14/3

 476197

 Creşa-grădiniţă nr.179

 Bondarenco Svetlana

 str.M.Sadoveanu, 1

 333221

 Creşa-grădiniţă nr.184

 Sinigur Aliona

 str.P.Zadnipru, 3/1

 331734

 Creşa-grădiniţă nr.188

 Gîlcă Agafia

 str.Igor Vieru, 8/2

 489107

 Creşa-grădiniţă nr.197

 Melnic Elena

 bd.Mircea cel Bătrîn, 4/2

 337229

 Creşa-grădiniţă nr.211

 Cozmolici Daniela

 str.I.Vieru, 3

 483269

 Creşa-grădiniţă nr.225

 Vasilachi Ala

 bd.Mircea cel Bătrîn, 14/2

 331565

Sector Centru

 instituţia preşcolară

 conducătorul instituţiei

 adresa instituţiei

 telefon

 Creşa-grădiniţă nr.6

 Alexa Lidia

 str.Lech Kaczynski, 8 

 723414

 Creşa-grădiniţă nr.7

 Bairac Natalia

 str.Ipolit Soroceanu, 40

 790320

 Creşa-grădiniţă nr.8

 Coroli Nadejda

 str.Gh.Asachi, 64/2

 738005

 Creşa-grădiniţă nr.12

 Socolov Olga

 str.M.Eminescu, 62

 224168

 Creşa-grădiniţă nr.15

 Sofroni Nina

 str.Gh.Asachi, 13a

 728036

 Creşa-grădiniţă nr.23

 Condrea Ana

 bd.Ştefan cel Mare, 71; Al.Bernardazzi, 12

 271250

 Creşa-grădiniţă nr.46

 Cearca Vera

 str.Al.Bernardazzi, 70

 245050

 Creşa-grădiniţă nr.53

 Macarenco Natalia

 şos.Hînceşti, 24

 725683

 Creşa-grădiniţă nr.55

 Sanicova Valentina

 str.Malina Mică, 60

 790212

 Creşa-grădiniţă nr.59

 Casapu Stela

 str.Drumul Viilor, 42/4

 735441

 Creşa-grădiniţă nr.60

 Saburova Ala

 str.Tiraspol, 4/1

 271560

 Creşa-grădiniţă nr.73

 Cazacu Mariana

 str-la Hruşcă, 2

 272703

 Creşa-grădiniţă nr.78

 Ţîgănaş Ana

 str.Gh.Asachi, 53

 727860

 Creşa-grădiniţă nr.92

 Şmalcenco Nadejda

 str.Melestiu, 18

 270612

 Creşa-grădiniţă nr.125

 Mîţăblîndă Natalia

 str.Ialoveni, 98

 284628

 Creşa-grădiniţă nr.133

 Babova Valentina

 str.Universităţii, 1

 221139

 Creşa-grădiniţă nr.156

 Ropot Eugenia

 str.Grenoble, 161

 793465

 Creşa-grădiniţă nr.167

 Melinteanu Larisa

 str.Ipolit Soroceanu, 42

 790176

 Creşa-grădiniţă nr.174

 Garştea Ludmila

 str.Vl.Corolenco, 59A

 728803

 Creşa-grădiniţă nr.175

 Podşivalova Adela 

 str.Grenoble, 153/1

 727755

 Creşa-grădiniţă nr.210

 Boian Raisa

 str.Columna, 28

 270074

 Creşa-grădiniţă nr.227

 Gîrleanu Claudia

 str.V.Docuceaiev, 3/1

 729566

Sector Râșcani

 instituţia preşcolară

 conducătorul instituţiei

 adresa instituţiei

 telefon

 Creşa-grădiniţă nr.5

 Verhoveţchi Raisa

 str.Bogdan Voievod, 4

 443055

 Creşa-grădiniţă nr.25

 Zaporoşcenco Svetlana

 str.Grădinilor, 69

 542321

 Creşa-grădiniţă nr.33

 Guţan Elena

 or.Cricova, str.Dacia, 8

 453757

 Creşa-grădiniţă nr.37

 Sîrbu Nina

 str.I.Botezătorul, 17

 549378

 Creşa-grădiniţă nr.38

 Plugaru Natalia 

 str.Grădinilor, 23/1

 540676

 Creşa-grădiniţă nr.41

 Şulga Nadejda

 str.Calea Orheiului, 5

 460171

 Creşa-grădiniţă nr.47

 Gorenco Irina

 str.D.Rîşcanu, 10

 440104

 Creşa-grădiniţă nr.51

 Dascăl Adelina

 str.Vasile Badiu, 17

 465405

 Creşa-grădiniţă nr.56

 Hapco Zinaida

 bd.Grigore Vieru, 21

 220903

 Creşa-grădiniţă nr.57

 Siminoi Raisa

 str.Vasile Badiu, 8/2

 468184

 Creşa-grădiniţă nr.64

 Bejenari Svetlana

 str.acad.Andrei Saharov, 16

 440055

 Creşa-grădiniţănr.66 

 Grozav Lidia

 str.Constantin Stamati, 6

 292354

 Creşa-grădiniţă nr.68

 Iliadi Svetlana

 str.Nicolae Dimo, 7

 440142

 Grădiniţa nr.74

 Pascaru Liuba

 bd.Grigore Vieru, 22/9

 244177

 Grădiniţa nr.76

 Guţu Ludmila

 str.Nicolae Dimo, 3/3

 497916

 Grădiniţa nr.80

 Melnic Victoria

 str.Gh.Madan, 46A

 461006

 Creşa-grădiniţă nr.81

 Mihailov Elena

 str.acad.Andrei Saharov, 3

 445100

 Creşa-grădiniţă nr.88

 Cotorobai Ludmila

 str.Alecu Ruso, 8/3

 441030

 Creşa-grădiniţă nr.100

 Cravţov Victoria

 bd.Moscovei, 3/4

 445340

 Creşa-grădiniţă nr.105

 Chiseliov Ana

 str.Florilor, 16/4

 325566

 Creşa-grădiniţă nr.108

 Fetico Tamara

 str.M.Costin, 11/5

 325807

 Creşa-grădiniţă nr.118

 Prohvatilov Lidia

 bd.Moscova, 14/2

 325022

 Creşa-grădiniţă nr.127

 Ovod Nina

 str.Albişoara, 76

 241643

 Creşa-grădiniţă nr.129

 Doborvolskaia Taisa

 bd.Moscova, 4/2

 445151

 Creşa-grădiniţă nr.136

 Zlobin Vasilisa 

 str.Macilor, 35

 444369

 Creşa-grădiniţă nr.146

 Istrati Nina 

 str.Studenţilor, 12/2

 325211

 Creşa-grădiniţă nr.150

 Gîscă Valentina

 str. M.Basarab, 4

 325629

 Creşa-grădiniţă nr.159

 Smileanschi Maria

 str.Gh.Madan, 85/2

 464179

 Creşa-grădiniţă nr.160

 Spînu Lilia

 str.Gh.Madan, 85/1

 464188

 Creşa-grădiniţă nr.196

 Goldenberg Svetlana

 str.Ceucari, 4

 313087

Atât, și fie ca copilul dumneavoastră, în fiecare dimineață,  să meargă cu plăcere la grădiniță, și cu zâmbet să vă întâmpine în pragul grupei!  

Pregătit pentru mamaplus.md