Viroza nu se tratează cu antibiotic. Elevii cu febră n-au ce căuta la școală. Copiii fericiți răcesc mai rar. Adevăruri medicale și mituri demontate de medicul pediatru Roxana Hristianovici, membru al Asociației de Pediatrie și Consultanță în Alăptare.

mamaplus.md

Transmiterea este în general pe cale aeriană – adică prin picături de salivă care se emit atunci când copilul tușește sau strănută – dar și prin obiecte contaminate – atunci când pune mână la gură când strănută iar apoi pune mâna pe clanță, alt copil pune mâna pe clanță după el și apoi la gură. Tocmai de aceea sunt atât de des răspândite în grădinițe și în școli – pentru că e colectivitate, mediu închis, încăperi foarte rar aerisite, în aerul respectiv se dezvoltă mult mai bine virusurile.

Epidemia de gripă și foarte multe răceli sunt în principal între octombrie și mai, în sezonul rece. Asta pentru că, pe de-o parte, virusul se dezvoltă destul de bine în această perioadă, pe de altă parte ne scade mult expunerea la soare, ne scade absorbția de vitamina D, ceea ce ne reduce imunitatea și ne face mai predispuși la răceli.

Oricum, temperaturile extreme ne slăbesc apărarea. Asta nu înseamnă să nu scoatem un copil la temperatură extremă afară. Însă la un copil care dârdâie de frig, organismul e concentrat să regleze temperatura corpului și n-o să mai fie atât de atent la poarta de intrare a unui potențial virus.  

„Tot timpul trebuie să fim cumpătați – să nu supraîmbrăcăm copilul, dar nici să nu-l lăsăm să dârdâie de frig, mai ales într-un mediu aglomerat.”, spune medicul pediatru.

Frigul în încăperi, în casă, în grădinițe sau în școli, unde sunt foarte mulți copii, predispune la infecții. Însă activitatea în aer liber, chiar și în sezonul rece, ne protejează de răceli – pentru că suntem în aer deschis, ne oxigenăm foarte bine plămânii, pentru că ieșim din mediul acela bogat în microbi. E clar, copilul trebuie scos afară chiar și în sezonul rece. Tocmai pentru a-și curăța căile aeriene, pentru a-și aerisi foarte bine plămânii.

„Cred că e important ca un părinte să înțeleagă că atunci când un copil bolnav intră în colectivitate, nu-i pune în pericol doar pe ceilalți copii, ci se pune și pe el în pericol.”, adaugă medicul.

Sfaturi pentru părinți:

1. Să înțeleagă că nu e OK să nu scoată copilul afară când este frig și să îl țină tot timpul în casă – sau să nu meargă cu el în parc, pentru că e frig, dar să meargă în mall, la locul de joacă. Nu e OK, o să răcească mult mai repede în mall decât în parc.

2. Să își învețe copilul să nu mai tușească în palmă, ci la încheietura cotului, astfel încât să nu mai împrăștie microbii și în rest, să nu mai pună pe clanță și pe alte jucării.

3. Să nu le mai pună copiilor în sezonul rece fular la nas și la gură. Acel fular cald și umed e un mediu minunat de dezvoltare pentru virusuri și bacterii – este ca un incubator pentru microbi. 

4. Să facă suplimentarea cu vitamina D, care nu are rol doar în metabolizarea calciului, ci este esențială și în capacitatea de apărare a organismului. Să le dea copiilor vitamina C – fructe și legume proaspete în sezonul rece, atât cât ei acceptă – și să-i educe să accepte.

5. Să nu mai apeleze la antibiotic la fiecare răceală, pentru că sunt ei siguri că nu-i trece copilului fără antibiotic.

6. Să nu ducă copilul în colectivitate dacă prezintă semne de boală, dacă e apatic și nu pare apt. Un copil febril nu are ce căuta în colectivitate.

7. Ideal, să țină copilul acasă până își revine total după o infecție, dacă își pot permite lucrul acesta.

8. Să se asigure că au copii echilibrați, fericiți, care nu au probleme la școală, probleme de acomodare, de socializare. Chiar dacă pare ciudat, copii care sunt nefericiți răcesc mult mai des decât cei echilibrați, care se simt bine în mediul lor.

Mai multe informații găsiți aici.