Educația și disciplina la copii trebuie începută încă de la naștere. Încetul cu încetul, cu vorbe bune, nicidecum prin impunerea cu forță sau cu violență, copilul va învăța ce are voie și ce nu are voie să facă acasă, în public, la școala sau oriunde. Între 3 și 5 ani copilul trece de la stadiul de „bebeluș” dependent în mare parte de părinții lui, la cel de „individ” cu propriile gânduri, nevoi și opinii. Acesta este momentul în care capitolul disciplină trebuie să fie consolidat. Însă fără violență!
E drept, că la noi e populară ideea că „bataia e ruptă din Rai”, însă nu e deloc așa. Disciplina poate fi o arma cu două tăișuri. Pe de o parte copilul trebuie să fie disciplinat, ascultător, dar pe de altă parte nu trebuie nici să-i știrbiți din personalitate prin batai sau acte violență. El trebuie să știe că este în regulă să-și exprime trăirile, frustrările, bucuriile, dezamăgirile, însă să aibă grijă la modul cum o face.
Disciplinarea copiilor presupune comunicare, nu violență
Copiii trebuie să învețe de mici să distingă binele de rău. Pentru asta e important să știi cum să vorbești copilului. Chiar dacă pare că n-au înțeles nimic, explicându-le o dată și încă o dată, și încă o dată, ei vor înțelege ce e bine și ce e rău. Trebuie numai să aveți răbdare. Chiar dacă vă ieșiți din minți, comunicarea este cheia succesului.
Nu bătaia, nu violența! În loc să-l trimiteți la colt, luați-l deoparte și purtați o discuție ca de la om mare la om mare. Explicați-i ce a greșit, cum va făcut comportamentul lui să suferiți voi și cei din jur, copiii sau adulții. Iar dacă fapta a fost gravă, trebuie să suporte neapart consecințele.
Un copil disciplinat știe că suportă consecințele propriilor fapte
De câte ori n-ați văzut parinți care imediat ce a făcut copilul ceva urât, zbang, l-au „educat” cu o palmă în cap, la fund sau prin alte locuri. În mintea părinților respectivi, aceasta este ideea eficientă de educație: l-au „disciplinat”. Ei bine, această pedeapsă nu rezolvă în nici un fel problema. Pentru copil această pedeapsă fizică este sinonimă cu iertarea. A făcut ceva greșit, a suportat bătaia și gata, totul a trecut.
Copilul trebuie să știe că este responsabil pentru faptele sale, iar dacă a făcut ceva greșit, trebuie să suporte consecințele. Părinții trebuie să le spună copiilor că au făcut ceva greșit (le explică ce este greșit și, neapărat, le spun cum ar fi trebuit să se comporte în respectiva situație). Iar pentru faptă trebuie să suporte consecințele, de exemplu: nu are voie să se joace cu jucăria preferată, nu i se permite să meargă cu prietenii în parc etc.
La o eventuală repetare a aceleiași greșeli, creșteți timpul pedepsei de data trecută și spuneți-i acest lucru: „Pentru că ai repetat greșeala X, deși ți-am spus atunci că nu e frumos/bine/elegant pentru că… (reluați explicația), acum nu te vei mai juca cu jucaria preferată, X minute etc.”.
De asemenea, copilul nu trebuie etichetat „nesimțitule, obraznicule, prostule etc.”. Este mult mai simplu să-i spuneți: „Un copil cuminte ca tine nu face asemenea lucru sau nu lovește copiii etc. Un copil cuminte face în acest fel (și îi explicați cum ar fi trebuit să procedeze în respectiva situație)”.
Foarte important! Dacă într-o situație similară, copilul și-a corectat atitudinea și nu a făcut greșeala pentru care a fost pedepsit, oferiți-i o recompensă. Nu trebuie să fie un obiect anume. E de-ajuns o încurajare: „Sunt foarte mândră de tine că ai vorbit frumos sau că nu ai mai lovit copilul etc. Așa se comportă un copil educat, bine crescut etc!”
Nu-i agresați pe copii în numele educației și disciplinei, pentru a nu-i transforma în agresori
Disciplina se face cu calm și fără violență fizică sau verbală. Dacă va agitați la fel de tare ca și copilul vostru sau chiar mai mult, n-ați făcut decât să-i accentuați și lui starea de agitație. Țipând la copil sau lovindu-l, îi transmiteți mesajul că, în momentul în care cineva îi greșește, are dreptul să reacționeze la fel. Asta nu înseamnă ca nu trebuie să-i transmiteți mesajul că sunteți supărați.
Copilul trebuie să înțeleagă că felul lui de a se comporta va făcut să fiți trist. Dacă fapta este destul de gravă, nu vă sfiiți sa plângeți. In acest fel, îi transmiteți copilului cât de mult suferiți și-l veți face să empatizeze cu suferința voastră și a celorlalți, pe care i-a rănit prin faptele sale. Sau îi puteți transmite ferm: „Sunt foarte, foarte furioasă/supărată în acest moment”. Copilul va înțelege trăirile și încet-încet va începe să empatizeze cu lumea din jur, fiindu-i mai greu apoi să-i facă pe alții să sufere.
Copiii disciplinați știu că ceilalți le înțeleg emoțiile
Chiar dacă a făcut ceva greșit (de exemplu a mâzgălit pereții sufrageriei), iar voi îl pedepsiți, a doua oară va proceda și mai rău. De ce? Pentru că nimeni nu-l înțelege! Nimeni nu empatizează cu el. Ce ar fi de făcut într-un asemenea caz. „Sunt foarte supărată pe tine că ai murdărit pereții. Aș vrea să știu de ce i-ai murdărit? Te-ai plictisit? Ești furios? S-a întamplat ceva? Te simți bine? etc. Ai uitat ca nu aveai voie să faci asta?” După ce va explica motivul pentru care a simțit nevoia să mâzgălească pereții, spuneți-i că este ceva normal să aibă respectivele sentimente, însă că ele trebuie gestionate în alt mod. Nu făcând ceva „distructiv”. Apoi, incurajați-l să contribuie la curațirea pereților, pentru a vedea ca nu e tocmai ușor să repari ce au stricat alții.
Vă urăm mult succes în educația micuților voștri!
