În primele luni de viață, indiferent de câte ori îi pronunți numele, bebelușul tău nu reacționează în niciun fel. Mulți părinți își fac griji în zadar, pentru că nu știu că ar mai trebui să treacă puțin timp până bebelușul va răspunde la propriul nume. Întârzierile cognitive și de dezvoltare pot conduce la acest lucru, dar trebuie să știi că nu ești singura mămică îngrijorată din acest motiv.

Bebelușul răspunde la vocea mamei sale la doar câteva săptămâni de la naștere, uneori chiar și mai devreme. Pentru că tu ești cea care i-a dat naștere, tu ești prima persoană, prima care l-a ținut în brațe, prima a cerei voce a auzit-o, așa că este normal ca tu să fi și cea pe care o va recunoaște prima. De aceea este bine să începi să vorbești cu cel mic, pronunțându-i numele cât mai frecvent.

În primele luni, bebelușul tău va răspunde la vocea ta și la sunetele familiare din jur, mai puțin însă la propriul său nume.

Dacă te întrebi când anume încep bebelușii să își recunoască propriul nume, trebuie să știi că din punct de vedere cognitiv, îi va lua bebelușului cam 6 luni înainte de a începe să înțeleagă faptul că numele său este parte din identitatea sa și să reacționeze atunci când este strigat. Până atunci, bebelușul răspunde în principal doar la vocea ta. În unele cazuri, poate dura mai mult de 6 luni pentru ca bebelușul să răspundă la propriul nume, dar în jurul vârstei de 1 an micuțul ar trebui să reacționeze la auzul numelui său.

Iată ce poți face pentru a maximiza abilitatea copilului tău de a răspunde la propriul nume:

  • Minimizează distracțiile. Alege o cameră fără prea multe jucării care să îi distragă atenția atunci când îl strigi pe nume. Asigură-te că ai mici recompense la îndemână pentru momentele când răspunde atunci când i te adresezi pe nume și continuă să îi repeți numele, mai tare, de fiecare dată pentru a-i atrage atenția.
     
  • Scurtează sesiunile. Repetă frecvent pentru intervale scurte de timp aceste sesiuni în care îl strigi pe nume sau i te adresezi așteptând răspuns, până când observi că cel mic reacționează în proporție de cel puțin 80% din cazuri în medii fără distracții. Apoi adaugă noi variații și activități ca să nu se plictisească de câte ori și-a auzit propriul nume.
     
  • Schimbă mediul. Încetul cu încetul, include distracții, alte persoane și alte sunete în mediul în care se află bebelușul atunci când îl strigi pe nume. Alege o cameră cu jucării sau cu un televizor și continuă să îl strigi până se uită la tine atunci când îi rostești numele. Recompensează-l atunci când obții rezultatul dorit.

Este bine să i te adresezi celui mic pe nume cât mai devreme

Mulți părinți și membri ai familiei se adresează bebelușilor utilizând porecle sau diminutive ale numelor lor, însă dacă stai să te gândești, ai petrecut atât de mult timp încercând să alegi numele perfect pentru bebelușul tău doar ca să îl scurtezi sau să îl strigi altfel?

Un copil care nu răspunde la propriul nume poate fi un semn al autismului, manifestat de majoritatea celor care suferă de acest sindrom, așa că dacă toddlerul tău are mai mult de 1 an și încă nu răspunde atunci când i te adresezi, ar putea fi un semnal de alertă.

În final, ai răbdare și vei vedea că odată cu trecerea timpului, cel mic va începe să își recunoască propriul nume și să răspundă atunci când îl strigi.